Flagship-ul seriei Apple Watch 8 va avea un design nou

Flagship-ul seriei Apple Watch 8 va avea un design nou
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 25 iul 2022

Seria 8 de Apple Watch va include un nou model, care, cel mai probabil, se va numi Apple Watch Pro. Acesta va fi mai mare decât celelalte versiuni și va avea un design nou.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În mai puțin de două luni, când Apple va organiza tradiționalul eveniment de toamnă, compania americană va lansa și o nouă serie de Apple Watch. Aceasta va include un nou model, mai scump și mai rezistent, care va fi etichetat drept Apple Watch Pro.

Conform surselor Bloomberg, versiunea Pro va avea un ecran cu 7% mai mare decât cel al modelelor de până acum, acesta urmând a fi telefonul cu cel mai mare ecran dezvoltat de Apple până acum.

Twitter raportează rezultate puternic sub estimări și dă parțial vina pe Elon Musk CITEȘTE ȘI Twitter raportează rezultate puternic sub estimări și dă parțial vina pe Elon Musk

Din cauza ecranului mai mare, Apple a trebuit să schimbe și designul viitorului model Pro. Acesta nu va fi un design complet diferit de ceea ce a însemnat Apple Watch până acum, ci mai degrabă o evoluție e designului actual.

Asta poate însemna că schimbările de design nu vor fi mari, ci doar suficiente pentru a diferenția și a face să pară mai interesant modelul Pro. Va fi, de asemenea, pentru prima oară din 2018 când Apple aduce modificări de design seriei Apple Watch.

O altă caracteristică ce va diferenția și va încerca să justifice prețul mai mare al acestui model va fi durabilitatea. Apple va ținti „profesioniștii” cu modelul Pro, care se pare că va fi construit dintr-un aliaj foarte rezistent de titan.

Alte noutăți se pare că vor fi un sistem de măsurare a temperaturii corpului care va atenționa utilizatorul când face febră și un mod „Low Power” menit să scadă consumul bateriei.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
watch 8
smartwatch