Antarctica a cunoscut primul val de căldură, spun cercetătorii, care se tem de o degradare pe termen lung, un astfel de fenomen putând afecta animalele, plantele și ecosistemele, scrie DPA.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Cercetătorii care se ocupă de programul Australian Antarctic au înregistrat primul val de căldură la stația de cercetare Casey, din estul Antarcticii, în timpul sezonului de vară din emisfera sudică. Temperaturi ridicate au fost înregistrate și în Peninsula Antarctică, scrie News.ro.
În perioada 23-26 ianuarie, cele mai ridicate și cele mai scăzute temperaturi au fost înregistrate în Casey.
Un val de căldură înseamnă o creștere a temperaturii pentru trei zile consecutiv, când sunt înregistrate cele mai mari și cele mai scăzute grade.
În această perioadă, temperatura minimă a fost peste 0 grade Celsius, în timp ce maxima a depășit 7,5 grade Celsius.
La 24 ianuarie, a fost înregistrată o temperatură de 9,2 grade Celsius la Casey, cu 6,9 grade Celsius mai mare decât a fost vreodată.
A doua zi dimineață, termometrele arătau 2,5 grade Celsius - un record.
Au fost de asemenea înregistrate la baza din Peninsula Antarctică în februarie, cu o medie zilnică ce depășește statisticile cu 2 până la 2,4 grade Celsius.
Informațiile au fost publicate marți, în revista Global Change Biology, la care au contribuit oameni de știință de la Universitățile din Wollongong și Tasmania și de la agenția guvernamentală Australian Antarctic Division.
Cercetătorii susțin că, pe baza datelor pe care le au în prezent, se așteaptă la "un impact biologic major în următorii ani, dovedind modul în care schimbările climatice au efect asupra celor mai izolate zone ale planetei".
Aceștia precizează într-un articol publicat pe site-ul The Conversation, că Antarctica "nu este imună" la evnimente extreme.
"În timp ce omenirea se concentrează pe pandemia de Covid-19, planeta se încălzește", spun ei.
"Antarctica este izolată de restul continentelor, dar este afectată a fel de mult ca tot globul".
Studiul precizează că deși topirea gheții asigură apă pentru ecosistemele uscate, ducând la dezvoltarea și reproducerea multor organisme, precum mușchi, microbi și nevertebrate, o abundență de apă poate duce la distrugerea multor astfel de zone.
Temperaturile mari ar putea dăuna unor plante și animale care sunt obișnuite cu frigul din Antarctica.
Luna trecută, oamenii de știință au înregistrat cea mai ridicată temperatură din toate timpurile în Antarctica care a topit parte din calota de gheață și stratul de zăpadă.
Temperatura de la stația argentiniană de cercetare Esperanza Base, aflată în nordul antarcticii, a fost de 18,3 grade Celsius la 6 februarie, potrivit NASA, care a subliniat că că temperaturile le-au egalat pe cele din orașul american Los Angeles, cunoscut pentru vremea foarte caldă.