Guvernul avansează propunerea în care va oferi, în luna iunie, personalului didactic și didactic auxiliar, aflat la acest moment în grevă generală, pe un card emis pe modelul celor pentru plata facturilor la energie, suma de 1.000 lei, iar în luna octombrie pe același card va fi încărcată suma de 1.500 lei. De asemenea, în lunile iunie și octombrie, pentru personalul nedidactic vor fi încărcate pe același tip de carduri câte 500 lei.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
În plus pentru personalul nedidactic, Guvernul va aproba un act normativ prin care salarizarea personalului nedidactic va ajunge la maximul prevăzut de lege, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Guvernul vrea dispariția de pe piața de capital a ″cuponarilor″ de la privatizarea în masă din anii ’90Guvernul mai promite că până la data de 15 iulie va fi gata proiectul care vizează noua lege a salarizării, în care educația se regăsește ca prioritară și care va sta la baza dezbaterii parlamentare din toamnă.
Oferta Guvernului a fost transmisă sindicatelor, de la care se așteaptă un răspuns, a mai spus Cărbunaru.