Postul de televiziune Pro TV a anunțat că va transmite opțiunea free-to-air la Campionatul European de Fotbal 2016, la care România va juca primul meci, cu Franța.
Peste 13.000 de participanți din peste 60 de țări vor lua startul la cea de-a cincea ediție a OMV Petrom Semimaratonul București, care va avea loc sâmbătă 14 mai, începând de la ora 10:30, și duminică 15 mai de la 08.30, în Piața Constituției.
UniCredit Bank a obținut un profit net consolidat de 108,7 milioane de lei în primul trimestru din 2016, dublu față de primul trimestru al anului anterior.
Curtea Constituțională a respins, miercuri, sesizarea jurnalistului Liviu Avram privind alegerile locale, astfel că primarii vor fi aleși într-un singur tur.
Companiile care realizează comerț cu statele din afara Uniunii Europene și sunt autorizate de autoritatea vamală vor beneficia, de la 1 mai, de scutire sau reducere a garanțiilor vamale dacă lucrează cu regimuri suspensive, potrivit noului Cod Vamal comunitar, iar în România garanțiile vor fi solicitate doar pentru taxele vamale, nu și pentru accize și TVA, în urma deciziei Finanțelor cu Direcția Generală a Vămilor.
Federația Română de Fotbal a anunțat semnarea unui parteneriat cu brandul Viggo pentru furnizarea ținutei oficiale a fotbaliștilor echipei naționale "tricolorilor" la Campionatul European din Franța, din vara acestui an, precizând că designerul Cătălin Botezatu este cel care a supervizat de aproape ținuta tricolorilor.
Cei peste 50 de lideri din întreaga lume reuniți la Washington în jurul președintelui american, Barack Obama, au avertizat în legătură cu amenințarea reprezentată de "terorismul nuclear", care este în "evoluție" constantă, transmite AFP.
Campania electorală pentru alegerile locale 2016 va fi reflectată în audiovizual între 6 mai și 3 iunie, ora 07.00, conform deciziei luate de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), în ședința de marți.
Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național (Rabla) va beneficia, în 2016, de un buget de 135 de milioane de lei, în scădere cu 32,5% față de ediția anterioară, când s-a ridicat la 200 de milioane lei, reiese din Nota de fundamentare a proiectului de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2016 al Fondului pentru Mediu și al Administrației Fondului pentru Mediu (AFM).
Comisia Națională de Prognoză (CNP) a revizuit în creștere la 4,2% proiecția privind avansul Produsului Intern Brut (PIB) pentru acest an, de la 4,1% cât anticipa în toamnă, iar estimarea pentru 2015 la 3,7%, de la 3,6% anterior, potrivit Prognozei de iarnă 2016.
La Campionatul Mondial de fotbal din SUA, din 1994, Alin Burcea a dus 180 de turiști români care au trecut oceanul doar ca să vadă meciurile naționalei. De atunci, șeful agenției Paralela 45 a pregătit pachete turistice pentru suporteri de fiecare dată când România s-a calificat la un turneu final. Acum a închiriat un avion de la Blue Air și va trimite suporterii cu charterul la meciurile naționalei din grupele Euro 2016.
Mediul de afaceri din România se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană în funcție de nivelul integrării tehnologiilor digitale, potrivit Comisiei Europene, care recomandă companiilor românești să exploateze mai bine avantajele oferite de rețelele de socializare, de comerțul online și de aplicațiile de tip cloud.
Mai sunt numai câteva zile până la debutul celui mai important târg de tehnologii mobile, Mobile World Congress, care se va desfășura între 22 și 25 februarie la Barcelona.
De la preluarea mandatului, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a avut întâlniri, în mediul diplomatic, cu ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, precum și cu omologul danez al acestuia, Karst Vagn Nielsen.
Parlamentul ar putea încerca să aprobe noi creșteri salariale sectorului public sau ar putea face noi promisiuni privind salariul minim în anul electoral 2016, ceea ce va pune presiune pe productivitate, estimează analiștii ING Bank.
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) are planificați la execuție anul acesta 467,27 kilometri de autostradă, conform contractelor de lucrări în derulare sau aflate în procedură de licitație din anul 2015, bugetul total alocat depășind 1,73 miliarde de lei.
România va înregistra în 2016 cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană /UE/, iar în 2017 creșterea economiei autohtone va fi din nou cu mult peste media UE, estimează președintele Bursei de Valori București /BVB/, Lucian Anghel, care a participat în perioada 19-20 ianuarie, la Viena, la conferința financiară Euromoney CEE Forum 2016.
În Uniunea Europeană (UE) sunt multe lucruri neterminate, iar lipsa unor soluții pentru aceste probleme va reprezenta "un pas înapoi către naționalism", cel mai mare pericol pentru proiectul unic al Uniunii Europene /UE/, de creștere, stabilitate și putere internațională politică și economică, a declarat, la Viena, în conferința Euromoney CEE Forum 2016, ministrul austriac al Finanțelor, Hans Jorg Schelling.
Creșterea economică a României este mai echilibrată decât în anii anteriori, fiind susținută atât de exporturi, dar și de către consum și investiții, iar autoritățile române sunt încrezătoare în cifrele bugetului pe 2016 și în resursele interne care ar putea compensa în 2016 riscul unei potențiale scăderi a cererii externe, a declarat marți la Viena, la conferința Euromoney CEE Forum 2016, ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.
Samsung a prezentat la CES 2016 gama de vârf a televizoarelor pe care le va vinde anul acesta.
Agenda economică și politică internațională se anunță extrem de încărcată în 2016. Alegătorii din SUA vor avea un nou președinte după opt ani în care au fost conduși de Barack Obama, în timp ce Marea Britanie ar putea părăsi Uniunea Europeană după un referendum care ar urma să fie organizat la jumătatea anului, decizie care ar pune în pericol însăși existența Uniunii.
Avalanșa majorărilor cu salariile și pensiile - destinația pentru aproape 60% din cheltuielile bugetare - se bazează pe speranța creșterii economice. Însă scenariul bugetar din 2016 seamănă îngrijorător cu cel din 2008, când recesiunea a găsit România în imposibilitatea de a-și finanța promisiunile.
Guvernul vrea să împrumute peste un miliard de euro în ianuarie, peste media emisiunilor de titluri de stat din 2015. Ministerul de Finanțe va oferi scadențe mai scurte decât în lunile anterioare.
Apple, Samsung, Sony și LG sunt doar câteva dintre companiile care vor lansa noi modele de telefoane inteligente în 2016, iar zvonurile despre smartphone-urile care vor intra pe piață anul viitor nu au întârziat să apară.