Retailul, serviciile medicale, lactatele și imobiliarele au fost sectoarele care au ținut capul de afiș în sectorul de fuziuni și achiziții din acest an. Cele mai mari tranzacții ale anului au fost preluarea producătorului de bere Ursus Breweries de către japonezii de la Asahi și vânzarea rețelei de supermarketuri Profi. Profit.ro trece în revistă principalele tranzacții din acest an.
Anul 2016 a fost mult mai bun decât 2015 din punctul de vedere al volumelor și investitorilor noi care au achiziționat proiecte imobiliare în România, dar și al sentimentului general, a declarat pentru Profit.ro Silviana Badea, national director, head of capital markets la compania de consultanță imobiliară JLL. Astfel, volumul investițional total din 2016 este estimat la circa 930 milioane de euro, cu o treime mai mare decât cel înregistrat în 2015.
Eurolines, unul dintre cele mai mari grupuri de turism din România, încheie anul 2016 cu vânzări de 125 de milioane de euro, cu 13% mai mult decât cele înregistrate în anul precedent. Vânzările de pachete turistice ale rețelelor TUI TravelCenter și Eurolines s-au majorat cu 23% față de 2015.
Partidele și candidații independenți au înregistrat la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) contribuții pentru campania electorală în sumă totală 32,7 milioane de lei, cel mai mulți bani fiind declarați de PSD - 11,2 milioane de lei, urmat de PNL - 10,6 milioane de lei, în timp ce PRU, PMP și ALDE au peste două milioane de lei, iar USR peste un milion de lei.
Magazinul online de produse IT evoMAG a înregistrat de Black Friday vânzări de 3,6 milioane euro, în creștere cu 20% față de anul trecut, însă sub nivelul estimat de 4,5 milioane euro. Aproape trei sferturi dintre clienți au fost bărbați, iar dintre cei care au optat să plătească cumpărăturile cu cardul, jumătate au preferat să achite în rate.
Paravion, cea mai mare agenție de turism online din România, a vândut între 18-20 noiembrie bilete de avion și pachete de vacanță în valoare de 992.220 de euro și va continua campania de reduceri și weekend-ul viitor, când estimează vânzări de peste 500.000 de euro. Cel mai scump pachet vândut de agenție în primul weekend de campanie a fost în valoare de 3.000 de euro, pentru un sejur de zece zile, pentru două persoane, în Thailanda.
Românii au efectuat 188.000 de tranzacții cu plata online cu ocazia evenimentului de Black Friday, desfășurat în perioada 18-20 noiembrie, pentru produse în valoare totală de 113,3 milioane de lei, în creștere cu 67% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor procesatorului de plăți PayU România.
Programul Rabla Clasic 2016 a fost suplimentat cu 3.538 de tichete, în valoare de aproximativ 23 de milioane de lei, exclusiv pentru persoanele fizice, iar termenul de înscriere și de depunere a dosarelor a fost prelungit până la data de 10 decembrie 2016, au anunțat, luni, reprezentanți ai Ministerul Mediului, aceasta fiind a treia suplimentare a programului din 2016.
Povești fantastice, cu animale, jucării, "Cel mai fain uriaș din oraș", "Balul florilor”, reeditată după fiecare stoc epuizat, "Lumea lui Oli", o omidă buclucașă care îi îndeamnă pe cei mici la colorat, aventurile reporterului Tintin pe tot Globul, precum și adevăratele povești de Crăciun cu care se întrec editurile dedicate copiilor, în condiții grafice de excepție, personajele Disney, toate se găsesc la standurile de la Gaudeamus. Cu pop-up, puzzle, poveste în poveste, cu jucării sau muzicale, autocolante sau abțibilduri, cărțile pentru copii îi atrag pe părinți cu latura educativă, iar pe cei mici cu personaje colorate.
Românii au alocat în acest an de Black Friday sume mai mari pentru cumpărături, astfel că valoarea medie a unei comenzi a urcat cu 70% față de evenimentul de anul trecut, la 850 de lei, căutând în special telefoane mobile, laptop-uri, televizoare si gadget-uri, potrivit datelor magazinului online de produse IT evoMAG.
Valoarea totală a comenzilor înregistrate de Black Friday de către cel mai mare retailer din România, eMag, a depășit 300 de milioane de lei (66,7milioane euro). Potrivit informațiilor afișate de retailer, au fost vândute peste 32.000 de televizoare, 113 bijuterii cu diamante și aproape 13 kilograme de aur.
Valoarea totală a comenzilor înregistrate de cel mai mare retailer online din România, eMag, ar putea depăși, de Black Friday, 250 de milioane de lei (55,4 milioane euro), cu peste 25% mai mult decât anul trecut, iar numărul mare de comenzi făcute de pe mobil a fost cauza principală a blocării site-ului în această dimineață, a declarat, vineri, pentru News.ro, directorul general al eMag, Iulian Stanciu.
Magazinul online de produse IT evoMAG a înregistrat peste 5.000 de comenzi în primele nouă ore de Black Friday, eveniment care a început vineri la ora 00.00, iar pentru 1.000 de comenzi a fost început procesul de livrare, a anunțat compania, precizând că stocul este deja epuizat pentru 20% dintre produsele care au intrat în campania de Black Friday.
Valoarea totală a comenzilor înregistrate de Black Friday de către cel mai mare retailer din România, eMag, era de 182,2 milioane de lei (40,4 milioane euro), la ora 12:36. Potrivit informațiilor afișate de retailer, au fost vândute și 54 de bijuterii cu diamante și lingouri cu o greutate totală de aproape 10,3 kilograme de aur.
Platforma de anunțuri imobiliare Storia.ro, deținută de Olx.ro, anunță reduceri de până la 27% pentru 200 de case, apartamente, terenuri și spații comerciale din toată țara, cu ocazia Black Friday, care a început vineri la ora 09.00 și va dura până duminică.
Valoarea totală a comenzilor înregistrată de Black Friday de cel mai mare retailer din România, eMag, era de 124,8 milioane de lei (27,6 milioane euro), la ora 9:33, potrivit informațiilor afișate de retailer.
Valoarea tranzacțiilor de Black Friday din acest an a ajuns la peste 6,7 milioane de lei în intervalul 00.00- 08.00, iar numărul de tranzacții a fost 8.737, a declarat vineri pentru News.ro managerul PayU România, Marius Costin, care a mai spus că în primele opt ore ale Black Friday din acest an coșul mediu de cumpărături a fost de 774 de lei, în creștere cu 22% față de datele înregistrate pentru Black Friday din 2015.
Black Friday este, de multe ori, o experiență neplăcută, dominată de neîncredere și căutare în grabă a celor mai bune oferte. Însă, cu puțină pregătire și câteva precauții, totul poate decurge în mod organizat și cât se poate de eficient.
Statul va putea cumpăra cu bani de la buget acțiuni la societăți comerciale, fie de pe burse, fie direct de la alți acționari, și va putea efectua schimburi de pachete de acțiuni cu alți acționari. Prevederile care interzic instituțiilor de stat să cumpere acțiuni sau active la societăți comerciale, să le aloce fonduri și să le acorde credite vor fi abrogate.
Ion Țiriac este cel mai bogat român în 2016, cu o avere de 1,6-1,65 miliarde de euro, în creștere cu 8,3% față de anul trecut, când averea era evaluată la 1,5 miliarde de euro, potrivit celei de-a 15 ediții a Top 300 Cei mai bogați români.
"Naționalismul economic, o atitudine mai dură față de multinaționale atât din partea dreptei conservator-tradiționale, cât și din partea mediului ONG stângist, nemulțumirea în creștere față de furnizorii de servicii financiare, în contextul schimbării rapide a mediului comunicațional, în care problemele sunt descoperite, inventate sau exagerate rapid, sunt forțele care vor afecta politica românească", își avertizează firma de lobby clienții.
Actualul candidat democrat la președinția SUA a făcut în iulie 1996 o scurtă vizită la București, în cadrul unui turneu de 10 zile în Europa de Est, și s-a întâlnit cu reprezentanții mai multor organizații neguvernamentale locale. De asemenea, ea l-a însoțit în anul următor, în calitate de Primă Doamnă, pe președintele de atunci al Statelor Unite, Bill Clinton, în vizita sa în România.
Numele fostului premier Victor Ponta apare într-un schimb de e-mailuri din 2012, publicat de WikiLeaks, între fostul ambasador american în România, Mark Gitenstein, și John Podesta, în prezent directorul de campanie al lui Hillary Clinton, mesaj care sugerează o întâlnire cu Ponta chiar în ziua referendumului de demitere a președintelui Băsescu. Podesta conducea o organizație extrem de influentă la Washington. Reacția lui Gitenstein pentru Profit.ro: Posibil să mă fi întâlnit cu Ponta în preajma referendumului!
Fermierii continuă să fie penalizați de deficiențele structurale ale agriculturii românești și nu profită decât în mică măsură de recoltele-record din 2016, din cauză că nu dispun de capacități suficiente de depozitare care le-ar permite să vândă la momentul în care prețul crește, astfel că sunt nevoiți să vândă mare parte din producție imediat după recoltă intermediarilor și traderilor, la prețuri mici, explică specialiștii din sectorul agricol, consultați de News.ro.
Asus a anunțat la cel mai important târg de tehnologie din Europa, IFA 2016, prima sa tabletă dotată cu cititor de amprente.