Persoanele cu proprietăți imobiliare cu valori de peste 2,5 milioane de lei, asupra cărora s-a introdus anul trecut un impozit special, vor avea mai mult timp pentru a declara această taxă către autoritățile locale, până la 30 septembrie față de 30 aprilie în prezent în lege, și vor fi înștiințate de către direcțiile locale de taxe (ale primăriilor) referitor la acest impozit, prevede un proiect de OUG pregătit de către Ministerul Finanțelor. De asemenea, proiectul aduce precizări privind unele amenzi care se aplică în sistemul e-Transport, anume că vor fi aplicate pentru acțiuni ulterioare datei de 1 iulie, precum și schimbări în ce privește accizele pentru produse cu nicotină, care nu conțin tutun, anume introducerea de accize la pliculețe cu nicotină.
Un număr de 3 companii din sectorul energiei electrice au fost sancționate de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) cu amenzi contravenționale în sumă cumulată de peste 18 milioane lei, fiind acuzate de practici de manipulare a pieței angro de energie pe segmentul contractelor bilaterale, prin ″tranzacții pre-aranjate″.
Tribunalul București a hotărât să diminueze cu 50% amenzile aplicate în 2023 de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) companiei Dante International, administratorul eMAG, cel mai mare retailer local online. În cuantum de 40.000 euro, sancțiunile au fost aplicate cu argumentul de încălcare de către subsidiara din Ungaria a unor prevederi ale Regulamentului General privind Protecția Datelor.
Inspectorii sanitari veterinari au dat amenzi de 1,973 milioane de lei în industria alimentară în luna martie 2024, ca urmare a neregulilor constatate și a încălcării prevederilor legislației în domeniul siguranței alimentelor.
Generali Romania a obținut în instanță anularea unei amenzi de 21,44 milioane de lei pe care Consiliul Concurenței a aplicat-o asigurătorului în 2018, pe motiv că, alături de alți 8 asigurători și o asociație profesională, ar fi încălcat reglementările naționale și europene din domeniul concurenței prin coordonarea comportamentelor pe piață în vederea majorării tarifelor la asigurările obligatorii de răspundere civilă (RCA). Decizia instanței poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, relevă date analizate de Profit.ro.
Proiectul care propune creșterea amenzilor de la 100 la 5.000 lei pentru tăierea ilegală a copacilor pentru persoane fizice a fost respins de consilierii PNL și PSD din Consiliul General. Bucureștiul a pierdut în ultimii ani zeci de hectare de spațiu verde, arborii fiind tăiați ilegal de dezvoltatorii imobiliari, unul dintre motive fiind amenda ridicolă cuprinsă între 50 și 100 de lei pentru persoane fizice, iar dacă este plătită în 15 zile rămâne 25 lei pentru fiecare copac tăiat. Proiectul a fost inițiat de primarul general Nicușor Dan la propunerea Anei Ciceală, consilier general USR.
Inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au dat amenzi de aproape trei milioane de lei pentru nereguli găsite la produse lactate, iar echipele de control au găsit, printre altele, un procent de grăsimi mai mic față de cel declarat și unități care funcționau fără autorizație.
Demnitarii, în funcție sau care au fost implicați în cazurile respective, vor fi obligați să participe în mod obligatoriu la întâlnirile solicitate de avocații României în litigii internaționale, au decis senatorii, care au modificat astfel, prin vot în plen, ordonanța de urgență a Guvernului prin care Finanțele preiau reprezentarea României în dosarul Pfizer. Cu acest prilej, senatorii au decis să majoreze de la 10 la 15 numărul funcționarilor publici din Ministerului Finanțelor care primesc salarii majorate cu 50% pentru că asistă avocații în astfel de cazuri.
Inspectorii sanitari veterinari au dat amenzi de 2,104 milioane de lei în industria alimentară în luna februarie 2024, ca urmare a neregulilor constatate și a încălcării prevederilor legislației în domeniul siguranței alimentelor.
Deranjarea vecinilor prin organizarea de petreceri sau prin muzică la un volum ridicat, indiferent de oră, va fi sancționată cu amenzi substanțial majorate față de cele din prezent, sancțiuni care vor ajunge la 6.000 lei și chiar 12.000 lei, în caz de repetare. Vecinii care nu respectă programul de liniște noaptea sau la ora prânzului vor fi amendați cu până la 2.000 lei, iar în caz de recidivă, cu până la 6.000 lei.
Deranjarea vecinilor prin organizarea de petreceri sau prin muzică la un volum ridicat, indiferent de oră, va fi sancționată cu amenzi substanțial majorate față de cele din prezent, sancțiuni care vor ajunge la 6.000 lei și chiar 12.000 lei, în caz de repetare. Vecinii care nu respectă programul de liniște noaptea sau la ora prânzului vor fi amendați cu până la 2.000 lei, iar în caz de recidivă, cu până la 6.000 lei.
Polițiștii rutieri din Județul Ilfov au aplicat 122 de sancțiuni contravenționale, au reținut 8 permise de conducere și au retras 7 certificate de înmatriculare în urma controalelor desfășurate acum, în cadrul operațiunii ”Blocada”.
Consiliul Concurenței nu a terminat de procesat sutele de emailuri clonate de la bănci în cadrul celor două investigații deschise la instituțiile de credit, dar speră să aibă o decizie finală spre finalul acestui an. „Dacă dăm sancțiuni, vor fi mari, zeci sau sute de milioane de euro. Intenția este să avem o decizie anul acesta”, a declarat marți Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Amenzile recente în valoare cumulată de aproape 108 milioane euro cu care Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a sancționat deja anul acesta un număr de 4 traderi (3 dintre ei și furnizori) de energie electrică pentru încălcarea interdicției UE privind manipularea sau tentativa de manipulare a pieței angro de profil au transformat statistic România în ″campioana″ detașată a Uniunii la nerespectarea reglementărilor în domeniu, reiese din datele analizate de Profit.ro.
Măsurile pază și siguranță a navelor acostate în porturi au fost verificate de polițiști, care în urma acestei acțiuni au constatat 16 infracțiuni și au aplicate amenzi de peste 30.000 de lei. Cele mai multe sancțiuni din acțiunea desfășurată timp de 10 zile au fost date marinarilor care au consumat alcool în timpul programului.
Inspectorii Direcției generale antifraudă fiscală din cadrul ANAF au aplicat 839 amenzi contravenționale în valoare totală de 3,88 milioane de lei și indisponibilizate în vederea confiscării numerar și bunuri în valoare totală de 4,13 milioane lei, în cadrul controalelor antifraudă efectuate în luna ianuarie 2024.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România și cel mai mare furnizor pentru clienți finali de pe piața locală de profil, se așteaptă la majorarea de 2,6 ori anul acesta, față de 2023, a sumei totale pe care o va plăti sub formă de majorări și penalități.
Peste 1,2 miliarde de lei este valoarea măsurilor asigurătorii aplicate și a prejudiciilor recuperate de polițiștii de investigare a criminalității economice, în urma acțiunilor desfășurate în cursul anului trecut. Tot în 2023 au fost date amenzi care depășesc suma de 27 de milioane lei. Față de 657 de persoane au fost dispuse măsuri preventive, 89 dintre acestea fiind arestate preventiv.
Ministrul Energei, Sebastian Burduja, spune că verificările specialiștilor Autorității Naționale de Reglementare în Energiei (ANRE) vizează și cazurile firmelor care au cumpărat energie mai ieftină, la preț plafonat, mai multă decât aveau nevoie, iar cu energia în surplus au mers pe diverse piețe și au făcut profituri semnificative. Ministrul Energiei a adăugat că în unele cazuri amenzile au fost de peste1% din cifra de afaceri pentru o companie în domeniul energiei.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a decis sancționarea a 5 furnizori de energie electrică care au solicitat și au primit cantități de curent de la producători la preț reglementat de 450 lei/MWh mai mari decât consumul clienților finali din portofoliu, prin mecanismul de achiziție centralizată (MACEE) instituit de începutul anului, fapt care contravine legislației în vigoare, a declarat președintele ANRE, George Niculescu.
Inițierea unor demersuri legislative privind înăsprirea pedepselor pentru cei care consumă alcool sau substanțe psihoactive la volan, introducerea unui sistem automat de camere video (fixe si mobile), inclusiv în zonele urbane, introducerea Educației rutiere ca materie opțională în școli și realizarea de campanii de informare la nivel național sunt măsuri avansate în Carta Albă a Siguranței Rutiere, ce reunește inițiativele și propunerile membrilor fondatori ai Coaliției, în linie cu obiectivele ambițioase angajate de Guvernul României prin Strategia Națională privind Siguranța Rutieră 2022-2030.
Amenzile prevăzute pentru servirea cu băuturi alcoolice, în localuri publice, minorilor, precum și pentru comercializarea și consumul băuturilor alcoolice în locuri publice, inclusiv la intrarea, în curțile și pe trotuarele adiacente unor instituții și spații precum spitale, școli, lăcașuri de cult, drumuri publice, parcuri, stadioane, săli de spectacole, mijloace de transport în comun, autogări, gări și aeroporturi, de stat și private, ar urma să fie cuprinse între 5.000 lei si 10.000 lei, potrivit unui proiect legislativ adoptat de către Senat.
Chiar dacă este interzisă comercializarea produselor agricole și nu numai, în locuri neautorizate, străzile și intrările din piețele municipiului Târgoviște sunt împânzite de mici comercianți. Oamenii își expun marfa la colț de stradă, pe trotuare sau la intrările din piețe în speranța ca trecătorii să cumpere câte ceva.
Mai mulți parlamentari PNL vor să abroge o prevedere a legii 296, cu măsuri fiscal-bugetare, deși aceasta a intrat în vigoare de numai câteva săptămâni, asumată de Coaliția de guvernare din care face parte și PNL. Astfel, după ce Coaliția a decis ca o serie de contravenții, cum sunt cele la Legea contabilității, la Legea privind operațiunile de încasări și plăți în numerar, obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, Codul Fiscal și Codul de Procedură Fiscală, să nu mai poată fi achitate la jumătate în termen de 15 zile, 29 de parlamentari PNL vor acum să abroge această prevedere și au depus în acest sens un proiect în Parlament.
Comisarii Gărzii de Mediu Prahova anunță că au dat din nou amenzi rafinăriilor care funcționează în zona municipiului Ploiești, sancțiunile fiind aplicate ”în urma numeroaselor sesizări privind disconfortul olfactiv” primite de la locuitorii municipiului. Anunțul comisarilor de mediu a fost făcut exact în una dintre zilele în care, în unele zone ale orașului, locuitorii au constatat din nou că aerul este greu de respirat, din cauza mirosului de sulf.