Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că au fost puse bazele unor proiecte majore de investiții în domeniul zootehnic, printre care se numără dezvoltarea de abatoare pentru procesarea cărnii de ovine și construirea unei fabrici de procesare a laptelui praf, ca urmare a vizitelor făcute de reprezentanți ai Guvernului României în Emiratele Arabe Unite și Qatar.
După ce nu a reușit să treacă prin Parlament două proiecte legislative identice, prin care este impusă, fără diferențiere, o durată minimă de 7 ani a contractelor de arendare, mai mulți parlamentari PSD, în frunte cu fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu, au inițiat pentru a treia oară același proiect legislativ. Noul proiect nu îi mai are printre inițiatori, însă, pe actualul ministru al Agriculturii, Florin Barbu, și pe secretarul general al PSD, Paul Stănescu.
Proiectul PSD care îi are printre inițiatori pe actualul ministru al Agriculturii, Florin Barbu, pe fostul ministru de resort Adrian Chesnoiu și pe secretarul general al PSD, Paul Stănescu, și prin care este impusă, fără diferențiere, o durată minimă de 7 ani a contractelor de arendare nu a primit voturile necesare, în Camera Deputaților, pentru a fi adoptat de Parlament. Puterea respinsese în comisii un amendament al opoziției prin care moștenitorii bunurilor arendate puteau denunța contractele, ignorând astfel obiecțiile în acest sens ale președintelui Iohannis, cât și avertismentul Consiliului Legislativ că, în anumite situații, moștenitorii vor putea ajunge să nu dispună chiar 14 ani de bunurile moștenite.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a dat asigurări că nu au fost eliberate licențe pentru importul de cereale din Ucraina și a explicat că grânele din Ucraina pot fi folosite în zootehnie, nicidecum în panificație. Potrivit lui Barbu, Italia și Spania sunt țări europene care importă masiv din Ucraina cereale, deoarece au forte dezvoltat sectorul zootehnic.
Ministrul Agriculturii Florin Barbu susține că, de sărbătorile pascale, fermierii vor vinde carnea de miel la un ”preț decent”, care să le acopere cheltuielile și să le aducă ”un mic profit”. România exportă între cinci și șase milioane de oi pe an, în special în țările arabe. ”Suntem o forță în sectorul ovin”, a declarat ministrul Agriculturii la Prima TV.
Ministrul Agriculturii Florin Barbu nu este de acord cu propunerea ca hipermarket-urile să fie închise sâmbăta și duminica pentru a avantaja micii retaileri. ”Timpul dumneavoastră liber acela este, în weekend. În timpul săptămânii toată lumea muncește, toată lumea are probleme”, a susținut ministrul Agriculturii la Prima TV.
Profesorul Daniel Barbu, fost ministru al Culturii, a murit luni, a anunțat Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universității din București.
Încep lucrările de reabilitare la linia 5, una dintre cele mai lungi și importante linii de tramvai din Capitală, anunță autoritățile.
Pe 5 februarie încep lucrările de reabilitare la linia 5, una dintre cele mai lungi și importante linii de tramvai din Capitală, anunță autoritățile.
Proiectul PSD, care îi are printre inițiatori pe actualul ministru al Agriculturii, Florin Barbu, pe fostul ministru Adrian Chesnoiu și pe secretarul general al PSD, Paul Stănescu, și prin care este impusă, fără diferențiere, o durată minimă de 7 ani a contractelor de arendare, a primit din nou raport favorabil pentru adoptare în comisiile de specialitate ale Senatului. În ciuda faptului că în comisia de agricultură a fost admis un amendament prin care moștenitorii bunurilor arendate puteau denunța contractele, comisia juridică a respins amendamentul, ignorând obiecțiile în acest sens ale președintelui Iohannis, cât și avertismentul Consiliului Legislativ că, în anumite situații, moștenitorii vor putea ajunge să nu dispună chiar 14 ani de bunurile moștenite.
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a anunțat, într-o discuție cu fermierii, la Târgu Mureș, că va cere demisia comisarului european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, marți, în cadrul Consiliului de Miniștri.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că se află în discuții cu o companie "foarte mare din Germania" care vrea să își mute toată procesarea în România, iar acest lucru ar putea face ca în următorii trei ani țara noastră să devină cel mai mare procesator din sud-estul Europei.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că a trimis Corpul de Control al ministerului la Casa de Comerț Agroalimentar Unirea, în urma neregulilor semnalate de Consiliul de Administrație referitoare la valorificarea unor produse de import prin această societate, nu doar din producția autohtonă, urmând să ia "măsurile cele mai dure" dacă vor fi găsite nereguli.
Ministrul îi îndeamnă pe români să cumpere, în piețe, de la anumiți vânzători.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat pentru Profit.ro că autoritățile guvernamentale discută în prezent ca, după alocarea anul acesta a 150 milioane euro, anul viitor să fie plătit restul de 450 milioane euro din granturile pentru procesatorii de alimente prevăzute în progaramul INVESTALIM. Programul este derulat pe patru ani, dar Guvernul are în vedere dublarea sumei inițiale, de 600 milioane euro, în scopul reducerii deficitului balanței comerciale la produse agroalimentare și încurajării producției locale, Ministrul arată că este cea mai importantă schemă aplicată vreodată în agricultura românească.
Primăria Capitalei vrea să lărgească strada Dimitrie Pompeiu la două benzi pe sens și să extindă tramvaiul până în bd. Barbu Văcărescu, a anunțat primarul general, Nicușor Dan. Primăria a lansat licitația pentru elaborarea studiului de fezabilitate necesar.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, afirmă că ordonanța de plafonare a adaosului comercial la câteva alimente de bază a condus la reducerea inflației, anunțate recent de INS, și i-a îndemnat pe români să cumpere ”românește”, adică produse românești, și nu ”brânză cu mucegai” sau alte produse din import.
Piața asigurărilor RCA ajunge, din nou, în mijlocul unui nou scandal, fiind invocate anumite condiții pe care Euroins, devenită cea mai mare companie de asigurări din țară după falimentul City Insurance, ar vrea, conform susținerii Patronatului Operatorilor de Service Auto (POSA), să le impună la plata despăgubirilor și care, în opinia organizației, ar limita drepturile păgubiților.
Silviu Gabriel Barbu, judecător, fost consilier de stat la Administrația Prezidențială în mandatul lui Traian Băsescu, fost secretar general adjunct în Ministerul Justiției, a fost numit șef al Corpului de Control al prim-ministrului, cu rang de secretar de stat, printr-o decizie publicată miercuri în Monitorul Oficial.
Asistența de specialitate de sănătate publică reprezintă un domeniu de actualitate și totodată o etapă importantă ce trebuie parcursa de către persoanele fizice sau juridice, ce au în plan să desfasoare o activitate ce implică un risc pentru sănătatea publică.
Cristina Barbu este noul Country Head al companiei bio-farmaceutice Takeda în România.
Pantofi, genți, rochii și pantaloni, ceasuri, cărți, ibrice, biciclete, unelte de grădinărit, tigăi simple și tigăi minune. O colecție eclectică ce ar da peste cap și cea mai bună optimizare pentru motoarele de căutare și căreia poate doar unul dintre cei mai buni comedianți ar fi putut să îi găsească o noimă într-unul dintre monologurile sale.
Directorul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, Florin Barbu, care a condus instituția timp de șase ani, a anunțat miercuri că a demisionat din funcție, din motive personale.
Secretarul general adjunct al Guvernului Cristi Barbu afirmă, într-o postare pe Facebook, că au trecut ani buni de când un prim-ministru al României nu a mai avut o vizită atât de consistentă la Bruxelles, referindu-se la vizita premierului Ludovic Orban. Barbu subliniază că în epoca Dragnea eram o țară cu un Guvern indezirabil cu care nimeni nu voia să se întâlnească, iar acum ”România respiră din nou”.
Costel Barbu, Secretarul General adjunct al Guvernului, infierează și el deja celebra cumulare a pensiei cu salariulde la stat. Acesta a catalogat-o drept “o nedreptate socială cetrebuie degrabă îndreptată”.