Dorina Rusu, membru al Consiliului Național al Audiovizualului, a transmis că apariția lui Liviu Dragnea la emisiunea „Viața satului” de la TVR este cea mai gravă sfidare a legii din partea televiziunii publice și că va cere ca acest caz să fie discutat cu prioritate de for.
Liderul PSD și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a lansat vineri la Botoșani mai multe atacuri la adresa partidelor din Opoziție, susținând, printre altele, că acestea vor desființarea drepturilor de proprietate.
Greu de bătut pachetul de beneficii financiare pe care îl aduce cu sine mandatul de europarlamentar. Foarte puțini noi aspiranți la fotolii în legislativul de la Strasbourg au avut anul trecut venituri mai mari decât indemnizația de membru al Parlamentului European.
Publicitatea produselor comerciale va fi interzisă în învățământul preuniversitar, atât de stat, cât și privat, cu argumentul că firmele desfășoară campanii susținute de marketing în școală, care devine astfel un ”talcioc național”.
Alegerile pentru membrii din România ai Parlamentul European vor avea loc duminică 26 mai, în timp ce campania electorală pentru forul eurpean va începe în data de 27 aprilie, conform actelor normative și calendarului aprobate astăzi de Guvern și anunțate ieri de Profit.ro.
Alegerile pentru membrii din România ai Parlamentul European vor avea loc duminică 26 mai, în timp ce campania electorală pentru forul eurpean va începe în data de 27 aprilie, conform actelor normative și calendarului pregătit de Guvern.
Comercianții care vor profita de introducerea euro - în 2024, așa cum și-a programat Guvernul - pentru a majora prețurile vor face obiectul unor "campanii oficiale de descurajare" a acestor practici, în care vor fi menționați și chiar sancționați, prevede Planul național de adoptare a monedei euro, obținut de Profit.ro.
După ce în trecut, așa cum a prezentat Profit.ro, Guvernul s-a gândit să apeleze la preoți pentru a-i convinge pe țărani să intre în asociații de producători și cooperative, acum guvernanții vor să apeleze la Biserică și în campania viitoare de informare a românilor cu privire la adoptarea monedei euro.
TransferGo, companie de transferuri online internaționale rapide, a anunțat miercuri lansarea unei campanii de finanțare pe cea mai mare platformă din Europa – Seedrs, vizând o sumă minimă de 1 milion de euro.
Publicitatea produselor comerciale este dorită să fie interzisă în învățământul preuniversitar, atât de stat, cât și privat, cu argumentul că firmele desfășoară campanii susținute de marketing în școală, care devine astfel un ”talcioc național”.
Ordinul Arhitecților din România (OAR) a inițiat campania ”Susținem Timbrul de Arhitectură” și invită beneficiarii acestui timbru la un demers comun de susținere a taxei. Inițiativa vine după ce Profit.ro a relatat că actuala putere intenționează să elimine din legislație timbrul arhitecturii, care este colectat de autoritățile locale la emiterea unei autorizații de construire și virat asociațiilor profesionale ale arhitecților. Cuantumul acestei taxe se situează la 0,5‰ (la mie) din valoarea unei investiții, indiferent de beneficiarul sau de destinația acesteia.
Ministerul Finanțelor a lansat vineri prima emisiune de titluri de stat în cadrul programului Tezaur – ediția CENTENAR, cu valoare de 1 leu, dobândă de 5% și scadență la cinci ani, destinate exclusiv populației. De la data lansării până marți, inclusiv, românii au cumpărat titluri în valoare de circa 80 milioane lei, conform datelor oficiale. Titlurile pot fi cumpărate de către persoanele fizice cu vârsta peste 18 ani la data efectuării subscrierii, iar veniturile obținute sunt neimpozabile. Aceste titluri nu pot fi însă răscumpărate înainte de scadență, sunt netransferabile și nu se tranzacționează.
Președintele Iohannis a promulgat, marți, proiectul de lege prin care suma alocată anual partidelor politice de la buget poate ajunge la 0,04% din PIB. În cazul mandatelor obținute de femei, subvenția este dublă. Noul proiect este adoptat după ce o lege care prevedea același lucru, dar și eliminarea confiscării banilor ilegali folosiți de partide în alegeri sau la referendum, a fost declarată neconstituțională.
Camera Deputaților, în calitate de for decizional al Parlamentului, a adoptat, marți, un proiect de lege prin care suma alocată anual partidelor politice de la buget poate ajunge la 0,04% din PIB. În cazul mandatelor obținute de femei, subvenția este dublă. Noul proiect este adoptat după ce o lege care prevedea același lucru, dar și eliminarea confiscării banilor ilegali folosiți de partide în alegeri sau la referendum, a fost declarată neconstituțională.
Campania electorală a început oficial luni în Rusia, unde alegeri prezidențiale sunt programate pe 18 martie, în care favorit este Vladimir Putin, candidat la al patrulea mandat, relatează AFP.
Compania de foraj petrolier maritim Grup Servicii Petroliere (GSP), controlată de omul de afaceri Gabriel Comănescu, atenționează că numele său este folosit abuziv în cadrul unei false campanii de recrutare de personal pe internet.
Senatorii au adoptat, luni, un proiect de lege prin care suma alocată anual partidelor politice de la buget poate ajunge la 0,04% din PIB. În cazul mandatelor obținute de femei, subvenția este dublă. Noul proiect este adoptat după ce o lege care prevedea același lucru, dar și eliminarea confiscării banilor ilegali folosiți de partide în alegeri sau la referendum, tocmai a fost declarată neconstituțională.
Inspecția Muncii va desfășura, în perioada 4 decembrie 2017- 31 ianuarie 2018, o campanie națională "de conștientizare" care urmărește ”informarea, prevenirea și nu sancționarea angajatorilor”, ca urmare a transferului complet al contribuțiilor sociale obligatorii la angajat.
Angajații își vor putea deduce fiscal cheltuielile cu vaccinarea propriilor salariați, în timp ce posturile de radio și televiziune vor fi obligate să promoveze în mod gratuit campaniile de vaccinare ale ministerului de resort.
Agenți ruși ar fi chetuit zeci de mii de dolari ca să cumpere conținuturi sponsorizate (”ads”, în engleză) în cadrul produselor Google - inclusiv pe YouTube și Google search, dezvăluie ziare americane, scrie The Associated Press.
Majoritatea de guvernământ a aprobat astăzi, în plenul Camerei Deputaților, o serie de modificări la Legea finanțării activității partidelor politice și a campaniilor electorale, astfel încât banii folosiți ilegal de partide în alegeri sau la referendum să nu mai poată fi confiscați. Inițiatorul acestor propuneri, preluate de majoritatea parlamentară, este fostul ministrul al Justiției Florin Iordache, autorul celebrei OUG 13, care redefinea abuzul în serviciu și dezincrimina favorizarea infractorului prin decizii ale demnitarilor.
Merkel a apărat totodată "fantasticul" proiect european, pe care l-a numit "garant al păcii" pe continent, și a subliniat că "o sănătate bună" a Uniunii Europene este pozitivă pentru Germania.
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu alte instituții publice, va începe în luna august campania de informare “Informare acasă! Siguranță în lume!“, destinată românilor care doresc să muncească, să studieze și să locuiască în străinătate.
Enciclopedia online Wikipedia, o platformă finanțată în principal de către voluntari din întreaga lume, a lansat din nou o campanie de strângere de bani de la utilizatorii din România, în care explică faptul că nu afișează anunțuri publicitare, care i-ar asigura venituri, și cere românilor să doneze măcar câte 10 lei.
Grupurile care au militat pentru desprinderea Marii Britanii de Uniunea Europeană în campania premergătoare referendumului din 23 iunie de anul trecut au fost finanțate în principal de cinci dintre cei mai bogați oameni de afaceri britanici, potrivit unei analize The Sunday Times.