Cercetători de la Institutul Hubrecht, din Țările de Jos, au produs primul model organoid al conjunctivei umane.
Descoperirile unei echipe de cercetători români au intrat în Cartea Recordurilor. Este vorba despre o echipa condusă de Dr. Dan Palcu și formată din cercetători de la Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie marină - GeoEcoMar și de la Universitatea din București, o premieră pentru cele două instituții. Echipa a descoperit cel mai mare lac din istoria planetei Pământ - Paratethys. Guinness World Records a publicat online un articol dedicat „Celui mai mare lac care a existat vreodată” și, de asemenea, recordul a fost publicat în edițiile tipărite, în peste 40 de limbi.
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) de la București a anunțat în mai anul trecut că participarea României la IUCN se suspendă de la 1 iunie 2022, ″ca urmare a agresiunii Federației Ruse asupra Ucrainei″, fiind inițiate și demersurile de rechemare în țară a angajaților români detașați la Institutul rus.
Aproximativ 500 de persoane se contaminează în fiecare zi cu Covid-19 ca urmare a manipulării produselor de panificație neambalate, relevă un studiu al unui colectiv de cercetători ai Institutul Politehnic din București.
Aproximativ 80% dintre tinerii cercetători de fizică nucleară din cadrul laboratorului de laser de mare intensitate de la Măgurele își trimit în prezent CV-urile la angajatori din străinătate, nemulțumiți de sabotarea activității institutului de cercetare.
O echipă de cercetători australieni a obținut cea mai mare viteză de internet înregistrată până acum la nivel mondial, care ar permite utilizatorilor să descarce până la 1.000 de filme HD într-o singură secundă.
Un prim caz recenzat în Franța al unei pisici infectate cu COVID-19, cel mai probabil de la stăpânii ei, i-a făcut pe cercetători să le ceară bolnavilor de coronavirus să-și limiteze contactele cu felinele lor pentru a le proteja, informează sâmbătă EFE.
Circulația noului coronavirus (SARS-CoV-2) în comunități poate fi monitorizată analizând apele reziduale din sistemele de canalizare, potrivit cercetătorilor olandezi, care au reușit să identifice coronavirusul în apele uzate ale unui oraș înainte ca primul caz de Covid-19 să fie raportat de autoritățile locale.
Un studiu potrivit căruia atitudinea relaxată a autorităților în fața coronavirusului ar conduce la decese de ordinul sutelor de mii a determinat guvernul britanic să ia măsuri mai agresive pentru a limita răspândirea Covid-19, la mai puțin de o săptămână după ce premierul Boris Johnson a transmis că Marea Britanie se concentrează pe întârzierea epidemiei și nu pe stoparea acesteia.
României i-a fost pus la dispoziție în mod gratuit un teren în Campusul Universitar Internațional din Paris, în vederea construcției unei Case a României, care să găzduiască studenți, artiști, profesori sau cercetători veniți la studii în Franța. Deși în bugetul din 2018 alocase fonduri pentru proiect, autoritățile de la București nu au făcut între timp nimic, așa că România a pierdut terenul, iar acum încearcă din nou să obțină o suprafață în campus.
41% dintre oamenii de știință și inginerii angajați în România în 2018 erau femei, procent egal cu media la nivelul Uniunii Europene, potrivit datelor Eurostat.
O echipă de cercetători de la Universitatea Radboud din Nijmegen, Olanda, a primit premiul Ig Nobel pentru un studiu privind transmisibilitatea bacteriilor de pe bancnote. Potrivit studiului, bacteriile supraviețuiesc cel mai mult pe bancnotele românești, în timp ce Croația are cele mai curate bancnote din lume.
O echipă internațională de cercetători a creat, întâmplător, o enzimă mutantă care distruge plasticul, iar această descoperire ar putea rezolva criza globală a poluării cu plastic, relatează The Guardian.
Cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) au creat o interfață de computer care poate interpreta vocea interioară a utilizatorului, permițându-i să interacționeze cu alte dispozitive și să afle răspuns la întrebări fără să vorbească.
O echipă de oameni de știință de la Universitatea din Lincoln (Anglia) a anunțat identificarea unui nou antibiotic ce este capabil să ucidă chiar și bacteriile care au dezvoltat rezistențe la tratamentul cu antibiotice, descoperire ce ar putea duce la apariția unei noi clase de antibiotice, prima după mai bine de 30 de ani, conform Press Association care citează un studiu publicat în ultimul număr al revistei Journal of Medicinal Chemistry.
Activitatea de cercetare-dezvoltare a intrat în declin după căderea comunismului, odată cu marile întreprinderi controlate de stat. Cercetarea a suferit chiar mai mult decât restul economiei, întrucât multe dintre investițiile străine, care au suplinit declinul ponderii statului în economie, au ales România interesate de forța de muncă ieftină. S-a adăugat și fenomenul plecării în străinătate, ajuns la stadiul în care românii cu cel mai bun potențial sunt recrutați încă de pe băncile școlii de țări cu strategii bine puse la punct.
Cercetătorii sunt scutiți de impozitul de 16% pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor, începând cu luna august 2016. Condițiile, criteriile și procedura de calcul pentru facilitate au fost publicate într-un ordin comun de miniștri.
Fizicianul britanic Stephen Hawking și alți peste 150 de cercetători au făcut joi un apel către cetățenii Marii Britanii să voteze pentru rămânerea țării în Uniunea Europeană, argumentând că un eventual Brexit ar fi un "dezastru pentru știința și universitățile din Marea Britanie".
Volkswagen a finanțat un grup de cercetători care a susținut că nu există indicii că autovehiculele diesel sunt periculoase pentru sănătatea publică, arată o investigație a publicației The Times.