Cloud Network Technology, care fabrică produse electronice de consum și este membră a grupului Foxconn, intenționează să investească cinci miliarde de forinți (14,3 milioane de euro) la baza sa din Komarom, în nord-vestul Ungariei, a anunțat ministrul Afacerilor Externe și Comerțului, Peter Szijjarto, transmite MTI.
Startup-ul brazilian din domeniul comerțului electronic VTEX, evaluat la 1,7 miliarde de dolari și cu operațiuni și în România, a achiziționat compania tech de marketing Suiteshare, extinzându-și prezența pe nișa “vânzărilor sociale”, efectuate prin intermediul aplicațiilor de mesagerie.
Grupul Akcent Development, activ în piața imobiliară din București pe segmentele rezidențial și office, a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 48 de milioane de euro, în creștere față de anul precedent, pe fondul finalizării și comercializării unui număr semnificativ de apartamente din cadrul ansamblului rezidențial Cloud 9.
Operatorul britanic de telecomunicații mobile Vodafone și Google Cloud, divizie a grupului Alphabet, au format un parteneriat strategic pentru dezvoltarea comună a unor servicii de date, a anunțat Vodafone, transmite Reuters.
Compania de tehnologie IBM a cumpărat Turbonomic, companie care dezvoltă instrumente pentru îmbunătățirea performanței aplicațiilor de cloud, cu o sumă raportată între $1.5 miliarde și $2 miliarde. Software-ul dezvoltat de Turbonomic folosește inteligența artificială pentru scalarea și gestionarea aplicațiilor cross-cloud.
Compania de tehnologie IBM a înregistrat o cifră de afaceri cu 0,9% mai mare în primul trimestru versus perioada similară din 2020, după ce ultimul trimestru al anului trecut văzuse o scădere de 6%. Rezultatul semnalează o revenire a cererii, conform companiei.
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ciprian Teleman, afirmă că la nivelul autorităților statului va fi creat un "cloud guvernamental" care va reuni baze de date din domenii precum justiție, muncă, sănătate, afaceri interne sau afaceri externe, iar administrațiile financiare, secțiile de poliție sau alte structuri ale instituțiilor publice pot interoga date în această bază informativă. În cloud-ul guvernamental vor fi introduse datele deținătorilor de cărți de identitate clasice și electronice, deopotrivă.
Volkswagen Group a anunțat o nouă decizie privind viitorul diviziei Car.Software, după ce anul trecut a transformat-o în companie. Dezvoltarea sistemului de operare al mașinilor fără șofer, autonome, din întreg grupul auto, va fi realizată împreună cu Microsoft.
Pentru că nu toți cei care au fost forțați în ultimul an să lucreze de acasă au de-a face cu fișiere de mici dimensiuni, ușor de trimis chiar și pe email, Microsoft crește, din nou, limita maximă a fișierelor care pot fi urcate în cadrul serviciilor sale online de business.
Deutsche Bank și Google Cloud au finalizat un parteneriat pentru a accelera tranziția băncii la cloud și a genera produse și servicii inovatoare împreună. Este primul parteneriat de acest fel din industria serviciilor financiare și la acesta va face parte și centrul de tehnologie de la București.
Gigantul american din industria componentelor semiconductoare Marvell Technology plătește 10 miliarde de dolari pentu Inphi Corporation. Inphi a intrat în România anul trecut prin achiziția eSilicon, un centru de inginerie la București.
Compania americană Bandwidth, furnizor de comunicații cloud pentru întreprinderi, a ajuns la un acord pentru preluarea rivalului european Voxbone, prezent în România cu un birou la Iași.
International Business Machines (IBM) se divizează în două companii publice, după ani de zile de eforturi făcute de prima mare companie de calculatoare din lume de a-și diversifica activitățile, pentru a se concentra pe serviciile de cloud computing care aduc marje ridicate de profit, transmite Reuters.
Ikoula, companie IT franceză specializată în soluții de găzduire web, se extinde pe piața din România, despre care afirmă că are un potențial de creștere major.
G Suite, pachetul de servicii online al gigantului american Google pentru companii, se numește acum Google Workspace, ocazie cu care primește și funcții noi.
Microsoft va construi un hub de centre de date în Grecia, cea mai mare investiție a gigantului american din tehnologie în această țară în cei 28 de ani de prezență locală, a anunțat președintele companiei americane, Brad Smith.
Principalele probleme ale mediul antreprenorial IT din România este background-ul tehnic al majorității fondatorilor de firme și lipsa cunoștintelor de a conduce un business,de a face managementul afacerii, de a gândi strategii, de a merge în piață cu produsele create, a declarat la Profit TV Ovidiu Cical, CEO Cyscale, un start-up care dezvoltă soluții de securitate a datelor salvate în cloud.
Autoritatea antitrust din Italia a anunțat luni deschiderea unei investigații privind serviciile de cloud computing ale firmelor americane Google Inc, Apple Inc și Dropbox Inc, transmite Reuters.
M247, lider global în furnizarea de conectivitate securizată, servicii de cloud și hosting, cu o experiență de 20 de ani în domeniul centrelor de date și 2 centre de date deținute în totalitate în București, a lansat noua sa platformă 247Cloud™, concepută să accelereze dezvoltarea afacerilor.
Renault a anunțat că a încheiat un parteneriat cu Google Cloud, pentru a accelera digitalizarea sistemului industrial al companiei. Vor fi furnizate servicii și pregătirea angajaților pentru noi soluții industriale.
Companiile care folosesc soluția de stocare online OneDrive, vor putea în curând să urce fișiere mai mari de 15GB, cât era limita impusă de Microsoft până acum.
Google va investi până la 2 miliarde de dolari într-un nou centru de date în Polonia, proiect pregătit din toamna anului trecut și care va extinde prezența companiei pe segmentul serviciilor de cloud computing.
Constructorul auto premium Audi și una din cele mai mari companii IT din lume, Capgemini, au înființat o nouă companie care va furniza tehnologie digitală și servicii de consultanță, în special în domeniul SAP S/4HANA și servicii de cloud, preponderent mărcii Audi și întreg grupului Volkswagen.
Google Cloud, divizie a grupului Alphabet, a anunțat miercuri că a încheiat un acord cu Departamentul Apărării al Statelor Unite pentru a ajuta la depistarea și reacția la atacurile cibernetice, transmite Reuters.
Veeam Software, producător de soluții de management și protecție a datelor, prezent în România, cumpărat recent de firma americană de venture capital Insight Partners, într-o tranzacție care evaluează compania la circa 5 miliarde de dolari, raportează creștere anuală și procente noi în cota de piață.