Piloții din Germania ai companiei aeriene low-cost Ryanair au votat în favoarea declanșării unei greve deoarece vor să aibă contracte colective de muncă, transmit Reuters și DPA.
Peste 120.000 de pasageri au fost afectați de grevele personalului operatorului Ryanair din luna iulie, iar dacă pasagerii afectați ar cere despăgubiri prin companiile de specialitate, aceștia ar putea încasa peste 33 milioane euro, potrivit datelor AirHelp, companie specializată în obținerea de compensații pentru pasagerii companiilor aeriene.
Ministerul Apărării a decis să majoreze remunerația lunară acordată rezerviștilor voluntari, de la 10% la 30%, pentru a-i stimula pe românii cu vârsta între 18-55 de ani să se înscrie ca voluntari în forțele armate naționale. De anul trecut, angajații companiilor și ai instituțiilor publice își pot rotunji venitul ca rezerviști voluntari în armată, iar angajatorii sunt obligați să le păstreze locul de muncă pe durata misiunii. Profit.ro a relatat însă că, și în aceste condiții, anul trecut au fost ocupate mai puțin de 10% din locurile de rezerviști scoase la concurs de minister.
Compensația directorului general al Facebook, Mark Zuckerberg, a urcat cu 53,5% în 2017, la 8,9 milioane de dolari, pe fondul costurilor mai ridicate legate de securitatea personală a miliardarului de 33 de ani, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Angajații companiilor și ai instituțiilor publice au, începând cu 2017, șansa să își rotunjească venitul ca rezerviști voluntari în armată, dacă doresc acest lucru și sunt admiși în procedurile de selecție. Mai mult, firmele la care lucrează sunt obligate să le păstreze locul de muncă pe durata misiunii. Chiar și în aceste condiții, au fost ocupate mai puțin de 10% din locurile de rezerviști scoase la concurs anul trecut de Ministerul Apărării.
Consumatorii, clienți persoane fizice și juridice, de gaze vor fi nevoiți să aștepte până la finalul anului pentru a primi compensații din partea companiilor distribuitoare de gaze pentru nerespectarea indicatorilor de performanță (depunerea documentației pentru autorizația de construcție în 90 de zile, racordare la rețeaua de gaze în 30 de zile, obligația de a răspunde cererilor de racordare în 10 de zile, etc.), stabilite printr-un ordin al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
Companiile distribuitoare de gaze au obligația de a pune în funcțiune racordul unui nou consumator în maximum 60 zile de la data obținerii autorizației de construire, în caz contrar urmând a fi constrânse să achite acestuia despăgubiri, a decis Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), care miercuri a emis un Ordin pentru modificarea și completarea Standardului de performanță pentru serviciul de distribuție și de sistem al gazelor naturale.
Sindicatul din Telekom România va pleca la Bonn, la sediul central al companiei, pentru a discuta cu conducerea Deutsche Telekom despre majorarea salariului brut, astfel încât netul să nu fie afectat de la începutul anului viitor de transferul contribuțiilor de la angajator la angajat. Profit.ro a anunțat recent că între membrii conducerii Telekom Romania Mobile Communications (fost Cosmote) și sindicat există un dezacord.
Conducerea Telekom Romania Mobile Communications (fost Cosmote) a propus salariaților ca pierderile salariale nete generate de transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, programat să fie aplicat de anul viitor, să fie compensate, sindicatul nefiind însă de acord cu propunerea, considerând că termenul de "compensare" nu este detaliat și nici explicit și poate presupune acordarea de bonusuri sau prime, fapt însă infirmat de conducerea companiei.
Daniel George Tudor, fost președinte al Consiliului fostei Comisii de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), a contestat o decizie prin care i s-au respins compensații financiare de peste 3 milioane de lei, plus daune morale, ca urmare a încetării mandatului.
Daniel George Tudor, fost președinte al Consiliului fostei Comisii de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), a cerut în instanță ca Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) să fie obligată să îi achite compensații financiare de peste 3 milioane de lei, plus daune moratorii, ca urmare a încetării mandatului. Cererea a fost respinsă de Curtea de Apel București, dar sentința poate fi atacată cu recurs.
Furnizorii de energie electrică de ultimă instanță (S.C. CEZ VANZARE S.A., S.C. ELECTRICA FURNIZARE S.A., S.C. ENEL ENERGIE MUNTENIA S.A., S.C. ENEL ENERGIE S.A., S.C. E.ON ENERGIE ROMANIA S.A.) sunt obligați să despăgubească clienții casnici și în situația în care aceștia nu respectă termenele prevăzute în Procedura privind acordarea despăgubirilor pentru receptoarele electrocasnice deteriorate ca efect al unor supratensiuni accidentale produse din culpa operatorului de rețea.
Directorul general al alianței Renault-Nissan, Carlos Ghosn, deja unul dintre cei mai bine plătiți executivi din industria auto, își va întregi veniturile cu un al treilea salariu, după ce acționarii Mitsubishi l-au confirmat în funcția de președinte al Consiliului de Administrație și au votat triplarea compensațiilor pentru toți membrii board-ului, scrie Reuters.
Eventualele subvenții pe care Guvernul britanic le-ar putea acorda producătorilor în cazul introducerii de tarife pentru exporturile de mașini după părăsirea Uniunii Europene ar putea depăși costul cu salariile angajaților din industria auto locală, relevă o analiză Reuters pe baza raportărilor financiare ale companiilor.
Firmele vor fi obligate să acorde compensații anumitor salariați, sub formă de bani sau alte variante, precum pachete de vacanță sau diverse servicii. De asemenea, în anumite cazuri, angajații vor trebui remunerați în regim de muncă suplimentară.
Producătorul auto japonez Nissan vrea asigurări de la Guvernul Marii Britanii că va fi compensat în eventualitatea în care “divorțul” de Uniunea Europeană va duce la impunerea de taxe pentru exporturile de mașini, a declarat directorul general al alianței Renault-Nissan, Carlos Ghosn.
Grupul auto german Volkswagen va trebui să ofere consumatorilor europeni același compensații cu cele acordate americanilor, a declarat duminică, pentru un cotidian german, comisarul european pentru piață internă, industrie, antreprenoriat și IMM, Elzbieta Bienkowska, informează Reuters.
Șefii Oracle, Mark Hurd și Safra Catz, au fost anul trecut cei mai bine plătiți directori de companii în SUA, potrivit unui clasament realizat de firma americană de cercetare de piață Equilar. Cei doi au primit compensații de 53,2 milioane dolari fiecare, în creștere cu 5% față de 2014.
Compania energetică cu capital de stat Israel Electric a anunțat că Egiptul trebuie să plătească compensații de 1,76 miliarde de dolari pentru că a oprit unilateral livrările de gaze naturale, măsură care a afectat puternic activitățile producătorului de electricitate.
Angajații companiilor și ai instituțiilor publice ar urma să își rotunjească venitul ca rezerviști voluntari în armată, dacă vor dori acest lucru și vor fi selectați de ofițeri, iar firmele la care lucrează vor fi obligate să le păstreze locul de muncă pe durata misiunii în schimbul unor compensații financiare de la stat.