La propunerea mediului de afaceri, Guvernul va modifica criteriile de departajare în caz de punctaj egal pentru apelul competitiv privind granturile de investiții de până la 1 milion de euro (Măsura 4.1.1.) ce urmează a fi acordate IMM-urilor. Totodată, termenul de lansare va fi amânat până la primirea avizului din partea Comisiei Europene pe noua schemă.
Firma declarată câștigătoare în cazul unei proceduri de achiziție publică nu va mai avea obligația de a prezenta certificate fiscale pentru toate sediile și punctele de lucru. De asemenea, vor fi abrogate prevederile criteriilor de calificare și selecție în cazul procedurii simplificate și vor fi reduse termene, conform unei ordonanțe de urgență prezentate anterior Profit.ro și adoptate acum de Guvern. O nouă regulă introdusă este ca semnerea contractelor de atribuire să aibă loc după o decizie în primă instanță. Este introdusă, totodată, taxa de timbru pentru cererile de suspendare a procedurii de atribuire și/sau a executării contractului.
Noi schimbări vor fi introduse în sistemul achizițiilor publice, cu impact pe toate firmele. Mai multe legi pregătite să fie modificate.
România îndeplinește doar unul dintre criteriile necesare trecerii la moneda euro, arată Comisia Europeană, care notează că niciunul dintre cele șapte state UE care s-au angajat să adopte euro nu întrunește toate condițiile formale.
Ambasada SUA la București caută să angajeze, cu normă întreagă, o persoană calificată pentru poziția de consilier economic. Candidații trebuie să fie absolvenții unei facultăți cu profil economic și să aibă o experiență de cel puțin patru ani în analiză economică, în domenii variind de la statistică până la managementul organizațiilor neguvernamentale.
Consiliul de Combatere a Discriminării a dictat sancțiuni duble ca severitate pentru firma care asigura paza la aquaparkul Therme, DAB Security, în insolvență de anul trecut și cu datorii de peste 1,4 milioane lei față de salariați.
Criteriile de selecție a marilor contribuabili sunt redefinite, potrivit unui proiect de ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, noutatea fiind că societățile afiliate în mod direct vor fi incluse în această categorie.
ANAF va aplica noi criterii de selecție pentru clasificarea marilor contribuabili la buget, de la începutul anului viitor, astfel încât companii cu nume sonore, firme mari, dar aflate în insolvență, precum și grupuri de societăți afiliate să fie administrate unitar, a declarat, pentru Profit.ro, președintele instituției, Dragoș Doroș.
Ministerul Finanțelor propune criteriile de selecție, de întocmire a listei scurte de până la 5 candidați pentru fiecare post, a clasamentului acestora și a procedurii privind numirile finale pentru managerii profesioniști în întreprinderile de stat, prin proiectul de norme pentru aplicarea Legii 111/2016.
Cumpărătorii din segmentul rezidențial mediu și mediu-plus, care apelează la servicii de consultanță imobiliară dedicate și care se orientează pentru o locuință în București, preferă apartamentele de trei camere, situate în zone liniștite, în apropierea unui parc și cu acces la metrou, arată o analiză realizată de compania de consultanță imobiliară HomeFinders.
Bugetarii vor fi promovați și recompensați cu prime lunare inclusiv în funcție de cât de amabili sunt cu ai lor colegi și cât de preocupați sunt de interesul general al instituției unde sunt angajați. În cazul medicilor, va conta și cât de fideli sunt spitalului în care lucrează, iar judecătorii vor încasa prime dacă rezolvă rapid multe dosare.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a acordat, în acest an, 204 de atestate pentru ”produse tradiționale”. În total, numărul acestora a ajuns la 513.
Un proiect de regulament făcut public de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) impune noi criterii pentru evaluarea conducerii executive și a persoanelor care ocupă poziții-cheie în societățile supravegheate de instituție. Sunt introduse cerințe noi care țin nu numai de pregătirea universitară și profesională sau de experiența în domeniu, ci și de integritatea și performanțele în afaceri ale celor propuși.