Sentința de luna trecută prin care fusese dispusă intrarea în faliment a companiei de foraje pentru industria de extracție de țiței și gaze Dafora Mediaș, controlată de omul de afaceri Gheorghe Călburean și aflată de 8 ani în insolvență, a fost suspendată.
Compania de foraje pentru industria de extracție de țiței și gaze Dafora Mediaș, controlată de omul de afaceri Gheorghe Călburean și aflată de 8 ani în insolvență, a intrat în faliment, ca urmare a deciziei în primă instanță a judecătorului sindic, la solicitarea unui creditor, relevă date analizate de Profit.ro.
Planul de reorganizare, amendat, depus de Dafora, companie de foraj petrolier și gaze naturale, a fost confirmat de Tribunalul Sibiu, decizia putând fi atacată cu apel. Firma rămâne în administrare judiciară.
Acționarii Dafora (DAFR), companie de foraj petrolier și gaze naturale, vor să prelugească perioada de reorganizare a activității societății cu încă un an de zile, subiectul urmând a fi discutat în ședința din 29 octombrie.
Deși are venituri în creștere cu aproape 65%, compania de foraje Dafora, cu planul de reorganizare aprobat în urmă cu 1 an, este încă pe pierdere.
Acționarii Dafora (DAFR), companie de foraj petrolier și gaze naturale, vor să taie capitalul social al companiei de 20 de ori, de la 100,23 milioane lei la 5,01 milioane lei, pentru a acoperi parțial pierderile din anii trecuți.
Compania de foraj și servicii petroliere Dafora SA Mediaș, controlată de omul de afaceri Gheorghe Călburean și aflată în insolvență, vinde o vilă aflată în București, în zona Dorobanți, ca parte a programului de valorificare a activelor excedentare în vederea achitării datoriilor către creditori.
Constructorul de conducte petroliere și de gaze naturale Condmag a primit un verdict favorabil la Curtea de Apel Brașov pentru planul său de reorganizare, iar acțiunile revin la tranzacționare la Bursa de Valori București, unde erau suspendate din iulie 2015. Cererea de faliment a Fiscului a fost respinsă, iar compania, cu creanțe totale de peste 38 milioane de euro, reia activitatea mizând pe investițiile de infrastructură ale Transgaz și Conpet.
Constructorul de conducte petroliere și de gaze naturale Condmag a primit un verdict favorabil la Curtea de Apel Brașov pentru planul său de reorganizare, iar acțiunile revin la tranzacționare la Bursa de Valori București, unde erau suspendate din iulie 2015. Cererea de faliment a Fiscului a fost respinsă, iar compania cu creanțe totale de peste 38 milioane de euro, reia activitatea mizând pe investițiile de infrastructură ale Transgaz și Conpet.
Compania de servicii de foraj Dafora, aflată în reorganizare, a efectuat plăți anticipate către creditori din valorificarea activelor excedentare. Activitatea de bază își revine, iar veniturile operaționale s-au majorat cu 50%.
Dafora (DAFR), companie de foraj petrolier și gaze naturale, în insolvență din 2015, a anunțat că, pentru prima dată în ultimii șase ani, a înregistrat la 30 septembrie un profit în sumă de 251,95 milioane lei.
De la revenirea la tranzacționare la BVB după suspendarea acțiunilor în 2015, acțiunile Dafora au crescut de aproape 3 ori. În 7 ședințe de tranzacționare consecutive au fost aprecieri cu 2 cifre, aproape de limita de creștere de 15% admisă de sistemul Bursei. Cazul seamănă mult cu cel al Oltchim, altă societate în reorganizare, cu datorii mai mari decât activele și ale cărei titluri au avut aprecieri furibunde la reintrarea la tranzacționare, mișcare, însă, amendată ulterior de piață printr-o scădere ce a anulat integral câștigul inițial.
Bursa de Valori București a stabilit o listă cu acțiuni nelichide care nu vor putea fi transferate pe întreg orarul de tranzacționare. Printre emitenți sunt și 7 companii ale căror acțiuni sunt suspendate de la tranzacționare. Un investitor cu experiență spune că este mai greu să efectuezi tranzacții în sistemul de licitații și că mai multe șanse avea să i se execute ordine atunci când chiar și acțiunile ilichide erau tranzacționate ca toate celelalte simboluri. „Nu cred că e în avantajul nimănui.”
Decizia a fost luată la ultima ședință a Comisiei Indicilor a operatorului de piață, În oglindă, acțunile companiei Dafora au ieșit din structura patru indici.