Brokerul israelian online eToro a fost amendat cu 1,3 milioane de euro de către autoritatea antitrust din Italia, deoarece ar fi indus în eroare consumatorii cu privire la costurile serviciilor sale.
Twitter a început să colaboreze cu eToro pentru a permite utilizatorilor să tranzacționeze acțiuni și criptomonede, în timp ce Musk orientează aplicația spre sectorul financiar, transmite CNBC.
Începutul de drum în lumea investițiilor este greu și pe măsură ce o persoană înaintează în demersul investițional descoperă noi lucruri care sunt importante pentru fructificarea economiilor aflate la dispoziție, a afirmat Bogdan Maioreanu, analist financiar la furnizorul de cotații internaționale eToro.
Compania israeliană de brokeraj online eToro și firma de achiziții FinTech Acquisition, susținută de Betsy Cohen, au renunțat de comun acord la un acord de fuziune de 8,8 miliarde dolari, la un an de la anunțarea acestuia, din cauza condițiilor incerte de pe piață, transmite Reuters.
Bogdan Maioreanu, Market Analyst eToro, a spus, la PROFIT NEWS TV, că scăderea puternică de luni de pe bursele americane și europene vine pe fondul stresului existent în piață, în rândul investitorilor, generat de decizia FED de a majora dobânda de referință, cu mai mult de 0,5%, cât se estima inițial. Economiștii marilor bănci văd însă o creștere cu 0,75% a dobânzii de referință în ședința FED de miercuri.
În pofida scumpirilor și a conflictului de la graniță, ridicarea restricțiilor legate de Covid-19 stimulează turismul în întreaga lume. Hotelierii așteaptă fluxuri mari de turiști în vara anului 2022, chiar dacă prețurile vor crește semnificativ.
Ultimele date pe Europa arată o deterioare a încrederii investitorilor în ceea ce privește piața imobiliară, susține Bogdan Maioreanu, Market Analyst al platformei de tranzacții online eToro. În SUA deja au apărut primele probleme, vânzările de locuințe înregistrând scăderi semnificative.
Încă o industrie începe să resimtă efectele inflației. Piața de retail este afectată de creșterea prețurilor pe întreg lanțul logistic, costuri pe care companiile nu le pot transfera către consumatori. Cei mai mari comercianți din lume înregistrează scăderi pe burse.
Bogdan Maioreanu, market analyst al platformei de tranzacții online eToro, se așteaptă ca Banca Națională a României să continue să înăsprească dobânda de politică monetară, pentru a tempera inflația și a menține capitalul în țară.
Efectele inflației ridicate încep să se vadă, în principal în Statele Unite, care a raportat săptămâna trecută o creștere de peste 400.000 locuri de muncă în luna aprilie, dar cu o scădere de 120.000 posturi la nivelul firmelor mici, din segmentul celor cu 1-50 de angajați, semnalează la PROFIT NEWS TV analistul eToro, Bogdan Maioreanu.
Inflația în creștere și conflictul din Ucraina impactează din ce în ce mai mult economiile europene și totodată și piețele de capital. Volatilitatea e tot mai ridicată și, în același timp, periculoasă pentru investitori, avertizează Adrian Mitroi, Profesor de Economie Comportamentală în cadrul Academiei de Studii Economice din București.
Deși acțiunile giganților tech s-au depreciat puternic la începutul sesiunii de marți, pentru o parte dintre investitorii români aceste scăderi pot reprezenta o oportunitate de a „reintra în joc”, la prețuri mult mai bune, susține Bogdan Maioreanu, analist eToro.
Deși Banca Mondială și-a redus perspectiva de creștere a economiei globale de la 4,1% la 3,2%, pe fondul conflictului militar din Ucraina și a scumpiriilor la materiile prime și la produselor alimentare, investitorii continuă să arate încredere în piețele bursiere.
Piața de criptomonede atrage tot mai mulți investitori români, Bitcoin fiind în continuare favorizat, urmat de monede precum Dogecoin sau Ethereum. Sectorul energetic este, de asemenea, în atenția investitorilor, în timp ce metalele prețioase pierd teren.
Rețeaua socială de investiții eToro a făcut primul său pas în lumea NFT-urilor prin lansarea eToro.art, un nou program dedicat susținerii creatorilor, agențiilor și mărcilor NFT.
Statele membre ar putea supraviețui iarna următoare fără gazul rusesc, însă va fi foarte dificil și costisitor. Întreruperea importurilor de petrol din Rusia vor cauza și mai multe probleme. Infrastructura și rafinăriile sunt optimizate pentru transportul petrolului din Federația Rusă, atrage atenția Bogdan Maioreanu, analist eToro.
Piețele se așteaptă ca producția de petrol a țărilor OPEC să rămână în jurul a 440.000 de barili pe zi, în pofida presiunilor internaționale, în special ale SUA, Marii Britanii și Uniunii Europene, de a spori producția în vederea temperării creșterii prețului petrolului, spune Bogdan Maioreanu, analist eToro.
Incertitudinea creată de conflictul din Ucraina duce la o volatilitate ridicată pe piețele financiare. Nimic nou însă. Au mai existat și alte șocuri de-a lungul istoriei și piețele și-au revenit mereu.
Incertitudinea economică și creșterile semnificative ale prețurilor materiilor prime ca urmare a crizei ucrainene au reaprins temerile legate de "stagflație", o combinație toxică de încetinire economică bruscă și inflație mare. Piețele sunt nervoase, încercând să ia în calcul orice veste despre conflict, prețul petrolului crescând pentru scurt timp la peste 130 de dolari pe baril. Piețele financiare arată roșu, ceea ce face ca investitorii optimiști de anul trecut să privească consternați la portofoliile lor care acum pierd bani. Investițiile în timpul conflictelor și războaielor geopolitice au fost întotdeauna dificile, dar piețele au rezistat de fiecare dată.
Incertitudinea provocată de acțiunile militare rusești din Ucraina se extinde în sălile de consiliu ale companiilor și în birourile guvernamentale.
Rețeaua socială de investiții eToro a anunțat că a adăugat încă două active la oferta sa de criptoative.
Rețeaua socială de investiții eToro a anunțat că a adăugat încă patru criptoactive la oferta sa.
Metaversul, o lume virtuală în care utilizatorii acționează sub forma unor avatare și pot interacționa cu alții, a devenit un subiect de actualitate dincolo de grupurile tradiționale ale împătimiților de jocuri pe calculator. Pentru a-și asigura un loc în noile universuri virtuale, giganții din domeniul tehnologiei au început sa investească masiv în Metavers, iar Facebook a decis chiar să-și schimbe brandul în Meta.
Piața americană, puternic concentrată pe tehnologie, a înregistrat pierderi săptămâna trecută din cauza temerilor legate de măsurile antiinflaționiste ale Fed. Indicele NASDAQ a suferit o "corecție" de -10%, în timp ce piețele internaționale mai ciclice au avut performanțe superioare. Randamentul obligațiunilor americane pe 10 ani a atins pentru scurt timp 1,9%, iar prețul petrolului Brent s-a apropiat de 90 de dolari. Investitorii sunt îngrijorați că inflația va duce la creșterea ratelor dobânzilor, la încetinirea economiilor și la scăderea profiturilor companiilor.
eToro, rețeaua socială de investiții, a anunțat că a adăugat încă trei active la oferta sa de criptoactive.