Vânzătorii au dominat ședința de la BVB, în condițiile unor volume bune.
Lichiditatea a fost una din cele mai mici de la listarea Hidroelectrica, în condițiile în care urmează o secvență cu mai multe zile libere.
Indicele BET a câștigat 0,3%, tras în sus de acțiunile Hidroelectrica și Romgaz.
După ce la începutul acestui an indicele celor mai lichide acțiuni românești s-a apropiat cu doar 2% de maximul istoric înregistrat în ianuarie 2022, acum cotația s-a retras semnificativ și în contextul unui puseu de vânzări pe bursele dezvoltate.
Sesiunea de debut a săptămânii a fost caracterizată de o lichiditate sub media perioadei, fiind salvată de titlurile cu simbolul H2O.
Titlurile producătorului de energie hidro au fost cele mai lichide de la BVB, au fost protagonistele unei tranzacții speciale și au avut o apreciere în măsură să tragă în sus indicii.
Ministerul Finanțelor a cerut Franklin Templeton, administratorul unic al Fondului Proprietatea, în calitate de acționar minoritar, ca banii care i se cuvin din vânzarea de către FP a acțiunilor la Hidroelectrica să îi fie acordați sub forma unui dividend special.
Păstrând metafora sticlei de șampanie a brokerului de la Târgu Mureș, oferta Hidroelectrica a fost lansată ca de Revelion, la miezul nopții.
Volumele ridicate au revenit pe acțiunile Hidrioelectrica, însă în contextul unui puseu de vânzare.
Cel mai lichid emitent de la BVB a fost Banca Transilvania, surclasând titlurile cu simbolul H2O.
Franklin Templeton, administratorul unic al Fondului Proprietatea, a anunțat încheierea începând de astăzi a programului de stabilizare a prețului pentru acțiunile Hidroelectrica și că a vândut integral participația la producătorul de energie hidro.
Prețul titlurilor cu simbolul H2O s-a stabilizat într-o zonă care conferă producătorului de energie hidro o capitalizare bursieră de 50 miliarde lei.
Deși volumele se estompează, Hiroelectrica aduce în continuare rulaje relevante în ringul de la BVB unde își confirmă evaluarea de peste 10 miliarde euro.
A 2-a zi de prezență în ring confirmă evaluarea de 10 miliarde euro a Hidroelectrica, în condiții de lichiditate foarte bună.
Utilizând mecanisme rapide de includere a companiilor nou-listate, agențiile de evaluare financiară ce alcătuiesc indici globali urmăriți ca repere de performanță de fondurile de investiții au anunțat că Hidroelectrica devine parte a indicilor în componența cărora sunt acțiuni românești.
Administratorii FP propun acordarea unui dividend special de 1,4942 lei/acțiune, echivalent cu mai mult de 3 sferturi din prețul acțiunii.
La prima zi în ring, acțiunea Hidroelectrica a energizat bursa. Indicele BET sa-a apropiat de nivelul de 13.000 de puncte pentru prima dată în utlimele 13 luni.
Capitalul românesc precumpănește în acționariatul Fondului Proprietatea. Unde merg banii din vânzarea acțiunilor FP și cât ar urma să revină Ministerului de Finanțe.
Franklin Templeton, care administrează Fondul Proprietatea, vrea să reproducă modelul Fondului și în alte părți ale lumii, din Ucraina până în Africa de Sud, după succesul major al listării Hidroelectrica, potrivit Bloomberg.
Sistemul Bursei a procesat operațiunea de piață derulată de Fondul Proprietatea și acțiunile Hidroelectrica au intrat în platformele de tranzacționare ale investitorilor. Comisia Indicilor de la BVB mută și include Hidroelectrica în majoritatea indicilor relevanți.
Lansarea la bursă a acțiunilor Hidroelectrica, după oferta publică derulată în aceste ultime zile, este gândită la acest moment să fie marcată printr-un eveniment special, la sediul BNR, unde a fost primul sediu al Bursei de Valori București, ceremonie la care sunt invitați inclusiv președintele Iohannis și premierul Ciolacu, conform surselor Profit.ro.
Casa de avocatură Filip & Company a acordat consultanță juridică Fondului Proprietatea cu privire la vânzarea pachetului său de acțiuni în cadrul ofertei publice inițiale S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. în valoare totală de 9,3 miliarde RON (incluzând acțiunile suplimentare care pot fi supra-alocate în scop de stabilizare). Acesta este cel mai mare IPO din istoria ofertelor desfășurate până acum în România și cel mai mare IPO din Europa din acest an.
Subscrisă integral pe tranșa investitorilor instituționali încă din prima zi, Hidroelectrica se va lista la BVB după o operațiune în care participarea largă a adus prețul în partea superioară a coridorului ofertei.
Lansarea la bursă a acțiunilor Hidroelectrica, după oferta publică derulată în aceste ultime zile, este gândită la acest moment să fie marcată printr-un eveniment special, la sediul BNR, unde a fost primul sediu al Bursei de Valori București, ceremonie la care sunt invitați inclusiv președintele Iohannis și premierul Ciolacu, conform surselor Profit.ro.
Subscrisă integral pe tranșa investitorilor instituționali încă din prima zi, Hidroelectrica se va lista la BVB după o operațiune în care participarea largă a adus prețul în partea superioară a coridorului ofertei.