Ministerul Energiei vrea să lanseze în martie apeluri pentru proiecte de producție de energie regenerabilă și hidrogen care urmează să fie finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Plan în cadrul căruia sectorul energetic beneficiază de o alocare totală de 1,62 miliarde euro.
Petrotel Lukoil, rafinăria ploieșteană de țiței controlată de grupul omonim din Rusia, intenționează să se asocieze cu o divizie a companiei ruse de stat Rosatom, cel mai mare producător de energie electrică din Federația Rusă, specializată mai ales în tehnologie nucleară, într-un proiect de producție de hidrogen verde în România.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, controlat de stat prin ministerul de resort, vrea să construiască o unitate de producție de hidrogen verde cu capacitate de 50 MW și un parc fotovoltaic cu baterii de stocare a energiei pe insula Ostrovu Mare de pe Dunăre, situată în apropierea sistemului hidroenergetic și de navigație Porțile de Fier II.
Operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, Transgaz, vrea să se asocieze cu Fondul de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări (FII3M), structură la al cărei capital participă și banca de export-import a statului român, Eximbank, pentru dezvoltarea de proiecte de infrastructură de transport de amestesc de gaze cu hidrogen cu emisii reduse de carbon, a căror valoare cumulată poate ajunge la peste 620 milioane euro.
După ce a prezentat o listă destul de lungă de automobile care vor fi echipate cu propulsie pe hidrogen, de tip fuel-cell, Stellantis a pornit producția pentru primul dintre acestea: Peugeot e-Epert Hydrogen.
Parteneriatul dintre Renault și Plug Power, botezat HYVIA, care are ca scop dezvoltarea de automobile cu propulsie fuel-cell, cu hidrogen, aduce în această toamnă alte două noi modele care intră în producția de serie.
Guvernul s-a angajat față de autoritățile europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) aprobat joi în Consiliul Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN) al UE, să construiască și să pună în funcțiune până la jumătatea anului 2026, în regiunea Olteniei, o rețea de distribuție a gazelor naturale de 1.870 kilometri, care să permită transportul hidrogenului verde.
Compania poloneză Solaris Bus & Coach va prezenta, în premieră în România, autobuzul pentru transport în comun Urbino 12 cu hidrogen, în cadrul unui tur național.
Compania Hyvia, un parteneriat al Renault și Plug Power, care are ca scop dezvoltarea vehiculelor cu hidrogen, dezvăluie primele prototipuri Master Van H2-Tech, vehicule comerciale propulsate cu pile de hidrogen.
Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, care a asigurat 54% din producția locală în prima jumătate a anului, pregătește o strategie care vizează reducerea la zero a emisiilor nete de CO2 ale activității sale până în 2050, în linie cu obiectivele Green Deal ale Uniunii Europene.
Constructorul japonez Toyota încearcă să promoveze propulsia cu hidrogen cu ajutorul unui automobil Corolla echipat cu motor pe hidrogen. Acesta va participa la o competiție sportivă, fiind alimentat cu hidrogen produs din cărbune, noua provocare a industriei hidrogenului.
Startup-ul AVA Space, prima companie de turism spațial din România, care vrea să trimită pasageri în stratosferă cu ajutorul unei capsule presurizate agățată de un balon cu hidrogen, vizează atragerea unei finanțări de 2 milioane de dolari pentru dezvoltarea proiectului.
Toyota Motor și o serie de parteneri și organizații din Japonia au demarat un amplu studiu de fezabilitate pentru a stabili viabilitatea economică a unei rețele de furnizori de hidrogen pentru piața locală, astfel încât să devină funcțională în 2025.
Trenurile alimentate cu hidrogen pot fi o soluție perfect funcțională pe majoritatea liniilor neelectrificate din România, având o autonomie de 1.000 km cu un singur “plin”, potrivit grupului francez Alstom, producătorul singurului astfel de tren din lume operațional în prezent.
Toyota a lansat a doua generație a modelului Prius C, vândut sub numele Aqua pe piața din Japonia și înrudit cu Yaris. Modelul poate oferi primele informații referitoare la viitorul Prius ce ar putea fi prezentat anul viitor ca model 2023.
Renault a anunțat crearea unei companii de tip joint-venture cu compania americană Plug Power în cadrul căreia va produce vehicule comerciale propulsate cu hidrogen, cu ajutorul tehnologiei fuel-cell.
Hyvia, un joint venture între Renault și Plug Power specializat pe mobilitatea cu hidrogen, a anunțat marți că își va vinde produsele pe întreg teritoriul Europei, iar de la finele acestui an va începe să asambleze celule de combustibil pe hidrogen și stații de realimentare cu hidrogen la uzina de la Flins, nordul Franței, transmite Reuters.
În România se vehiculează destule proiecte energetice care nu sunt în concordanță cu direcția UE, iar autoritățile ar trebui să facă în așa fel încât să armonizeze ceea ce poate face România cu resursele de care dispune cu angajamentele europene pe care și le-a asumat, a declarat Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, în cadrul celei de-a cincea ediții a Videoconferinței Profit Energy.forum - Energia post-coronavirus.
BMW Group revine în lumea propulsiei cu hidrogen, după ce în urmă cu ceva vreme a testat atât combustia de hidrogen în motoarele clasice, cât și pilele fuel-cell, renunțând la acel moment la această direcție de cercetare. Acum compania germană intră în teste cu un automobil într-o configurație apropiată de cea de serie.
Stellantis merge mai departe cu planul său de introducere a propulsiei cu hidrogen pentru vehiculele utilitare ale mărcilor din portofoliu și lansează primele versiuni care folosesc pile de hidrogen de tip fuel cell pentru mărcile Peugeot și Citroen, după ce Opel a prezentat propria versiune.
Un automobil Toyota Mirai a depășit recordul de distanță pentru un automobil, cu un singur „plin” de hidrogen, demonstrând avantajele acestui tip de propulsie, în pofida criticilor din industrie.
Cea mai recentă variantă a Planului Național de Relansare și Reziliență (PNRR) al României prevede un buget total de 1,6 miliarde euro pentru "Energie regenerabilă și infrastructură de gaz cu hidrogen", potrivit unei sinteze a Planului prezentată în Parlament.
Transgaz, operatorul de transport gaze autohton, negociază cu finanțatorii companiei în vederea comandării unui studiu de fezabilitate pentru construirea și operarea unei facilități de producție a hidrogenului la scară redusă în zona Dobrogea, reiese dintr-un document oficial consultat de Profit.ro.
Doi constructori de prim rang în industria globală a autocamioanelor, Daimler și Volvo, au pus bazele unui nou joint-venture, o companie specializată în propulsia cu hidrogen de tip fuel-cell.
Producția de energie electrică reprezintă aproximativ o treime din emisiile globale de gaze cu efect de seră. Așa că, atunci când cel mai mare producător de energie din Japonia, Jera Co., a anunțat în octombrie anul trecut că își propune să atingă zero emisii dioxid de carbon până în 2050 - dar nu bazându-se exclusiv pe energie regenerabilă - a luat prin surprindere chiar și pe unii experți în energie, mulți întrebându-se dacă acest lucru este posibil, scrie publicația The Japan Times.