Președintele francez Emmanuel Macron îl primește luni seară la Paris pe premierul Ungariei, Viktor Orban, pentru a-i vorbi despre importanța "unității țărilor europene" în fața agresiunii ruse din Ucraina, dar și despre "valorile europene" și statul de drept, în condițiile în care interlocutorului său face adesea notă disonantă în UE în legătură cu aceste teme, relatează AFP.
Jeff Bezos, fondatorul Amazon.com și al treilea cel mai bogat om din lume, a primit medalia Legiunea de Onoare, cea mai înaltă distincție a Franței, în cadrul unei ceremonii private găzduite de președintele Emmanuel Macron la palatul Elysee.
Rusia a reacționat cu iritare, duminică, la declarațiile pe care președintele Emmanuel Macron le-a făcut într-un interviu în care a spus că și-ar dori să vadă Rusia învinsă și a vorbit despre șansele unei schimbări de regim la Moscova. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a spus că rușii încă își mai amintesc de soarta lui Napoleon Bonaparte, relatează Reuters.
Reforma pensiilor anunțată de președintele francez Emmanuel Macron are un susținător neașteptatîn fondatorul Tesla.
Când un elev de 15 ani și profesoara sa de teatru din nordul Franței s-au îndrăgostit unul de celălalt, reacția a fost una negativă, în special din partea părinților băiatului.
Sugestia președintelui francez Emmanuel Macron, potrivit căreia Occidentul ar trebui să ia în considerare nevoia Rusiei de garanții de securitate, dacă Moscova este de acord cu negocieri pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a declanșat o furtună de critici la Kiev și la aliații baltici în cursul weekendului, relatează Reuters.
Președinții SUA și Franței, Joe Biden, respectiv, Emmanuel Macron, și-au afișat în această seară cu tărie buna înțelegere și apropierea personală, angajându-se pe o singură voce să susțină Ucraina "atât timp cât va fi nevoie" și să își "coordoneze" răspunsul față de China, precum și să își gestioneze divergențele, relatează AFP.
Președintele francez Emmanuel Macron și Prima Doamnă Brigitte Macron au luat cina la un restaurant italian, la Washington, cu omologul său american Joe Biden și Prima Doamnă Jill Biden, înaintea unui dineu oficial, joi, în cadrul unei vizite de stat, relatează Paris Match.
Președintele francez Emmanuel Macron a început o vizită în Statele Unite, printr-un tur la sediul agenției spațiale americane NASA împreună cu vicepreședintele SUA, Kamala Harris, relatează dpa.
Președintele polonez a vorbit cu un farsor care a pretins că este președintele francez Emmanuel Macron în noaptea în care o rachetă a lovit un sat de lângă granița cu Ucraina, a declarat marți biroul său, o recunoaștere care probabil va ridica întrebări cu privire la operațiunile sale, relatează Reuters.
Președintele francez Emmanuel Macron a acuzat Rusia că alimentează propaganda antifranceză în Africa pentru a servi ambițiilor „jefuitoare” în națiunile africane cu probleme, unde Franța a suferit eșecuri militare și o mai mare pierdere de influență în ultimii ani.
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează un "sprijin puternic" și "cât mai curând posibil" pentru industria europeană de automobile în fața Chinei și Statelor Unite, într-un interviu acordat cotidianului Les Echos, scrie AFP.
Președintele francez Emmanuel Macron a cerut Norvegiei, devenită acum cel mai mare furnizor de gaze din Europa, să își consolideze acțiunea pentru a combate creșterea prețurilor la gaze ca urmare a războiului din Ucraina, transmite AFP.
Președintele american Joe Biden îl va primi pe omologul său francez Emmanuel Macron pe 1 decembrie la Casa Albă în cadrul unei vizite de stat, a anunțat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, relatează AFP.
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său francez Emmanuel Macron au discutat despre situația de securitate de la centrala nucleară Zaporojie din Ucraina, a anunțat duminică Kremlinul, transmite Reuters.
Președintele francez Emmanuel Macron i-a atenționat pe francezi în legătură cu "marea schimbare" ce va veni odată cu toamna, prin "sfârșitul abundenței", "al evidențelor" și "al lipsei de griji", relatează AFP.
În contextul unor noi întrruperi de gaze naturale ale Gazprom, îi avertizează pe francezi că urmează vremuri dificile din punct de vedere economic.
Emmanuel Macron a semnat, sâmbătă, în numele Franței, protocolul de ratificare a aderării Finlandei și Suediei la NATO, adoptat de parlamentul francez la 2 august, relatează AFP.
Președintele francez Emmanuel Macron a acuzat Rusia, că este ”una dintre ultimele puteri imperiale coloniale” după declanșarea ”unui război teritorial” în Ucraina, relatează AFP.
Președintele francez Emmanuel Macron, acuzat în scandalul ”Uber Files” de implantarea companiei americane în Franța, pe vremea când era ministrul Economiei, și-a ”asumat” faptele de atunci și a subliniat că și-a ”făcut treaba”, relatează BFMTV și JDD.
Un documentar despre culisele discuțiilor purtate de președintele Emmanuel Macron cu Vladimir Putin pentru a încerca să prevină izbucnirea războiului din Ucraina expune eșecul diplomației liderului francez și a abordării hipercentralizate a politicii sale externe, scrie Politico.
Premierul britanic Boris Johnson l-a avertizat duminică pe președintele francez Emmanuel Macron împotriva tentației unei soluții negociate ”acum” în Ucraina, cu Vladimir Putin, pe care l-a catalogat drept un ”dictator”, cu riscul de a prelungi ”instabilitatea mondială”, anunță Guvernul britanic, relatează AFP.
Coaliția prezidențială Ensemble! va avea 224 de locuri în parlamentul francez, conform estimărilor de după alegerile de duminică. Blocul de stânga Nupes, condus de Jean-Luc Melenchon, va avea 149 de locuri, notează Ouest France.
Liderii Franței, Germaniei, Italiei și României i-au transmis, la Kiev, președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, că sunt de acord ca Ucraina să obțină „imediat” statutul de candidat la aderarea la Uniunea Europeană.
Președintele Klaus Iohannis s-a dus la Kiev, împreună cu președintele francez, Emmanuel Macron, cancelarul german, Olaf Scholz, și premierul italian, Mario Draghi.