Paravion, cea mai mare agenție de turism online din România, le recomandă turiștilor români care au în plan călătorii către Instanbul să le evite sau să le amâne, în linie cu recomandările autorităților turce și române. Agenția are un reprezentat la fața locului care informează că situația este sub control, autoritățile turce asigurând securitatea în zonă.
Vacanțele de tip city break în Europa au intrat, începând cu luna mai, în ceea ce se poate numi "extrasezon", care va dura până la sfârșitul lunii august, interval în care tarifele serviciilor de cazare vor scădea cu până la 15 - 20%, potrivit unui studiu al Paravion.
Paravion, cea mai mare agenție de turism online din România, cu afaceri de 46 de milioane de euro anul trecut și una dintre cele mai importante din Europa Centrală și de Est, intră pe piețele din Statele Unite ale Americii, Orientul Mijlociu și sud-estul Asiei. Reprezentanții companiei estimează că extinderea va genera, în 2017, circa 25% din cifra de afaceri consolidată, pe grup, a Paravion.
Românii și-au planificat din luna februarie minivacanța de Paște, sărbătoare care în acest an coincide cu 1 Mai, iar Praga, Viena, Roma, Amsterdam și Sicilia au fost cele mai solicitate destinații, potrivit datelor Paravion, cea mai mare agenție de turism online din România.
Turiștii români au un apetit tot mai crescut pentru destinații exotice, îndepărtate, pentru că le place să descopere și să se aventureze, pachetul de cazare ajungând la 900-1.000 de euro de persoană pentru cele mai cumpărate oferte, a declarat directorul general al Paravion, Remus Vișan, într-un interviu pentru News.ro.
Internetul prin Wi-Fi este o cerință obligatorie pentru turismul de business și leisure, atât în România, cât și în străinătate, iar patru din cinci români care merg în vacanțe peste granițe caută hoteluri care asigură gratuit acest serviciu, arată un studiu al Paravion, cea mai mare agenție de turism online din România.
Un îndrăgostit plătește, în medie, 250 de euro pentru un city break alături de persoana iubită în străinătate, mai puțin cu 17% față de anul precedent, iar printre destinațiile alese se numără Roma, Paris sau Amsterdam, pe fondul ieftinirii biletelor de avion. Sunt, însă, și cupluri care plătesc aproape 2.000 de euro pentru un sejur romantic în Dubai, potrivit Paravion.
Marile agenții de turism românești, branduri puternice, lansate imediat după Revoluție, nu au avut curajul sau inspirația să investească puternic în online în urmă cu zece ani, permițăndu-le astfel unor investitori străini să intre pe această piață, spune Remus Vișan, managing director al portalului Paravion. El afirmă că vânzările de bilete de avion au migrat, în mare parte, în online, în detrimentul agențiilor tradiționale.
Cine a urmărit evoluția business-ului Happy Tour din ultima perioadă a înțeles că proprietarii și-au schimbat strategia și nu mai vor să vândă grupul la pachet, așa cum își propuseseră inițial. Un prim semnal a apărut în toamnă, când GED a început negocierile pentru a vinde Prestige Tours, una dintre firmele din grup, către un turoperator turc.
Portalul de turism Paravion și-a majorat afacerile de 2,7 ori anul trecut și a atins cifra de 46 de milioane de euro, anunțând astfel că a devenit cea mai mare agenție de turism online din țară, iar pentru acest an țintește o cifră de afaceri în creștere cu 30%, de 60 de milioane de euro.
Turiștii români au evoluat față de acum un deceniu, când voiau să plece în vacanță, de Revelion, cu oala de sarmale la cala avionului sau veneau la agenție cu banii în pungă, la achiziția vacanței online, plata cu telefonul și verificarea obiectivelor turistice cu aplicații de pe internet, potrivit Paravion.
Propunerea Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) de creștere a capitalului social minim pentru agențiile de turism de la 200 la 25.000 de lei nu dezavantajează agențiile mici, au explicat membrii ANAT, subliniind că această măsură nu reprezintă „o barieră pentru nimeni”.
Românii din străinătate au prins gustul achiziției biletelor de avion online, iar decembrie este luna în care cei mai mulți călătoresc spre țară. Dacă într-o lună obișnuită circa 11-12% dintre cei care cumpără bilete de avion de pe portalurile locale sunt românii plecați la muncă în străinătate, în decembrie acest procent urcă spre 20%.