Primăria Capitalei, condusă de Nicușor Dan, pregătește un proiect care ar veni în folosul dezvoltatorilor imobiliari și nu neapărat al cetățenilor. Astfel, oamenii care vor dori să-și cumpere un apartament ar putea fi obligați să-și cumpere și un loc de parcare, chiar și în situația în care nu dețin o mașină.
Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, anunță că mai mulți angajați care încasează taxa pentru parcare în stațiunea Straja au fost depistați că sustrăgeau din bani, publicând în acest sens imagini de pe camerele de supraveghere. Primarul îndeamnă turiștii să solicite bonul fiscal.
Cel mai probabil, niciun oraș din lume nu ar putea oferi parcare gratuită pentru toată lumea. În locurile cu cerere mare, dar cu un număr mic de locuri de parcare, autoritățile municipale introduc zone de parcare limitată și cu plată.
Fostul ministrul al transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat că vineri ar urma să intre în funcțiune un nou sistem de plată a parcării de pe aeroportul Otopeni.
Aeroportul din Iași va fi extins cu un nou terminal de pasageri, al patrulea, și o nouă parcare, ambele dimensionate pentru volumul de călători rezultat din studiul de trafic, care anticipează un trafic anual două milioane de persoane în următorii 10 ani, de la 1,31 milioane în 2019. Proiectul a fost estimat la 351,5 milioane de lei, fără TVA, pentru o perioadă de 21 de luni.
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, anunță că proiectul unui nou regulament de parcare urmează să fie prezentat până la finele anului și că acesta va asigura spații pentru banda unică sau pentru pistele de biciclete.
Primăria Sectorului 4 demarează o amplă campanie de eliberare a domeniului public ocupat fără drept, în principal de autovehicule care staționează sau sunt oprite neregulamentar în alte locuri decât cele special amenajate, cum ar fi spațiile verzi, trotuarele sau parcările publice și de reședință.
Parcarea a devenit un lux pentru turiștii din Mamaia. Municipalitatea a introdus taxe pe fiecare loc de parcare din stațiune. Prin lege, hotelierii și proprietarii de pensiuni sunt obligați să asigure parcare pentru turiști, însă cei care nu beneficiază de astfel de facilități vor plati bani grei pentru o zi de parcare.
Piața imobiliară din Hong Kong stabilește un nou record: un loc de parcare a fost vândut cu 1,3 milioane de dolari, depășind recordul de aproape 1 milion de dolari înregistrat în urmă cu doi ani.
Parcarea de tip Park&Ride de la Terminalul Multimodal Străulești devine gratuită începând de marți, 1 iunie, pentru călătorii care au un abonament Metrorex valabil, inclusiv de 1 zi, și doresc să parcheze autoturismul în interiorul acesteia, informează Metrorex.
Taxa pentru utilizarea locurilor publice cu parcări de reședință crește până la 600 de lei pe an, potrivit unui proiect privind taxele și impozitele locale în Capitală începând cu anul 2022, adoptat în ședința Consiliului General al Municipiului București (CGMB) de marți.
Primarii de sector propun Consiliului General al Municipiului București (CGMB) creșterea taxelor de parcare, considerând că responsabilitatea de a deține o mașină trebuie să fie însoțită de o contribuție corectă la bugetele autorităților locale, care să permită dezvoltarea de servicii de parcare decente.
Cursa Google Maps de a deveni un serviciu omniprezent și multifuncțional într-un număr cât mai mare de domenii, de la transport, la livrarea de mâncare, continuă cu intrarea pe zona de plăți a serviciilor de transport și parcare.
Bucurestenii ar putea plăti mai mult pentru locurile de parcare inchiriate de la Primării! Edilii a 5 din cele 6 sectoare ale Capitalei vor să majoreze taxa de aproape 10 ori. În prezent, suma variază de la zonă la zonă și este cuprinsă între 60 și 80 de lei. Dacă proiectul primarilor va primi votul Consiliul General , un bucureștean ar putea plăti chiar și 600 de lei pe an pentru a parca în fața blocului.
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a lansat un anunț de consultare a pieței pentru stabilirea bugetului unei achiziții de servicii privind elaborarea unui studiu de fezabilitate în vederea amenajării unei parcări în partea de nord a terminalului Plecări al Aeroportului Otopeni. Propunerile sunt așteptate până la 3 decembrie.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea prin care toate clădirile publice sau de utilitate publică, de stat sau private, vor trebui dotate cu structuri metalice care să permită parcarea a cel puțin 10 biciclete și montarea, pe perioada staționării acestora, a dispozitivelor antifurt. În caz contrar, vor fi aplicate amenzi de până la 4.000 de lei.
Toate clădirile publice sau de utilitate publică, de stat sau private, vor trebui dotate cu structuri metalice care să permită parcarea a cel puțin 10 biciclete și montarea, pe perioada staționării acestora, a dispozitivelor antifurt. În caz contrar, vor fi aplicate amenzi de până la 4.000 de lei, prevede un proiect de lege adoptat marți de Parlament, prin votul final al deputaților.
Bosch, Mercedes și operatorul de parcări Apcoa au anunțat că încep operațiunile pentru serviciile de parcare cu valet automat, în aeroportul din Stutgart. Cele trei companii au demarat în urmă cu mai bine de un an testele pentru parcarea fără șofer.
Pentru prima dată în țara noastră, parcarea privată a unui complex de business va fi disponibilă pentru șoferii dintr-un cartier din apropiere.
Aplicația de parksharing yeParking din Cluj-Napoca, care a primit finanțare de la fondul de investiții Roca X pentru extindere, intră în Iași și Oradea.
Numeroși șoferi au primit deja amenzi, majorate cu până la de 5 ori, pentru că au parcat pe locurile rezervate persoanelor cu handicap, regulile prevăzând și ridicarea mașinii de pe locul respectiv.
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind o posibilă trucare a unei licitații publice organizată de Primăria Municipiului Brașov, în anul 2018, pentru delegarea gestiunii prin concesionare a serviciului de amenajare, organizare și exploatare a parcărilor publice cu plată de pe domeniul public al orașului.
Poliția rutieră va putea dispune ridicarea nu doar a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă, cum stabilește acum Codul Rutier, ci și a mașinilor parcate pe trotuar sau pe alte spații, dacă împiedică astfel traficul sau pun în pericol participanții la trafic, stabilește un proiect de lege adoptat, marți, de comisia de specialitate și care urmează a primi votul final al Camerei Deputaților.
Toate clădirile publice sau de utilitate publică, de stat sau private, vor trebui dotate cu structuri metalice care să permită parcarea a cel puțin 10 biciclete și montarea, pe perioada staționării acestora, a dispozitivelor antifurt. În caz contrar, vor fi aplicate amenzi de până la 4.000 de lei, prevede un proiect de lege adoptat luni de senatori.
Un incendiu a izbucnit, duminică după-amiază, în parcarea mall-ului Sun Plaza din Capitală, fiind degajat foarte mult fum, astfel că persoanele aflate în centrul comercial au fost evacuate.