Guvernul a publicat astăzi, în Monitorul Oficial, hotărârea care plafonează tarifele pentru asigurările RCA. Aceasta înseamnă că, în zece zile, deci pe 18 noiembrie, tarifele RCA vor scădea până la nivelul maxim prevăzut de lege.
Societatea de asigurări Allianz Țiriac, una dintre cele mai mari de pe piața locală, anunță că plafonarea tarifelor RCA nu va conduce la o majorare a prețurilor asigurării pentru persoanele fizice, așa cum susțin o parte a reprezentanților transportatorilor. De altfel, în ultima sa formă, Hotărârea de Guvern care pune în practică limitarea prețurilor exclude total posibilitatea unor majorări de preț la oricare dintre categoriile de asigurați.
Guvernul va aproba abia săptămâna viitoare proiectul de hotărâre care va stabili tarifele maxime pentru RCA, calculate deja de Autoritatea de Supreveghere Financiară. Amânarea adoptării a fost decisă pentru ca proiectul să fie dezbătut public.
Guvernul va lua în discuție, la ședința de mâine(miercuri, 26 octombrie), proiectul de hotărâre care urmează să pună în practică tarifele maxime pentru RCA, calculate deja de Autoritatea de Supreveghere Financiară, au arătat, pentru Profit.ro, surse direct implicate. Consiliului Concurenței și-a dat deja acordul pe Hotărârea de Guvern care va implementa prețurile maxime.
Prețurile RCA au fost discutate de ASF, așa cum a anunțat anterior Profit.ro în exclusivitate, iar rezultatele vor ajunge acum în analiza Consiliului Concurenței, care va trebui să dea un aviz. Analiza nu va fi, însă, una care să ia în calcul tarifele maxime efective sau modalitatea actuarială prin care acestea au fost obținute, așadar valorile transmise de ASF vor fi și cele care vor ajunge să fie adoptate în piață printr-o hotărâre de guvern. Din 19 octombrie ar trebui să avem, pentru prima dată în ultimii aproape 20 de ani, tarife maxime pentru RCA.
Discuțiile dintre firmele de asigurare și asociațiile transportatorilor se învârt, în acest moment, în jurul unui indicator cât se poate de interpretabil: cheltuielile administrative ale firmelor de asigurare. Controversele ar fi putut fi evitate sau cel puțin tranșate din timp dacă ASF nu ar fi schimbat radical și netransparent natura acestui indicator și dacă firmele de asigurare ar fi înțeles că au o mare problemă de eficiență, atât timp cât nu mint atunci când raportează datele către ASF.
Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Mișu Negrițoiu, afirmă, într-un interviu pentru Profit.ro, că ținta de tarif RCA calculată inițial de actuari în prezența asociațiilor transportatorilor va fi modificată. Cea mai importantă influență, spune șeful ASF, va veni dinspre reevaluarea cheltuielilor administrative suportate de firmele de asigurare.
Ordonanța polițelor RCA va intra, cel mai probabil săptămâna viitoare, în circuitul de aprobare din Parlament. Astăzi, însă, ASF ar trebui să emită primele tarife maximale pentru asigurarea obligatorie. Totuși, singurul termen impus Autorității este 20 octombrie, când se împlinesc 30 de zile de la emiterea ordonanței.
Ordonanța polițelor RCA va intra, cel mai probabil săptămâna viitoare, în circuitul de aprobare din Parlament. Astăzi, însă, ASF ar trebui să emită primele tarife maximale pentru asigurarea obligatorie. Totuși, singurul termen impus Autorității este 20 octombrie, când se împlinesc 30 de zile de la emiterea ordonanței.
Pentru o perioadă, România s-ar putea regăsi în situația ciudată în care să aibă nu unul, ci două acte normative care să reglementeze piața RCA.
Ordonanța de urgență care preia o parte dintre solicitările transportatorilor rutieri, inclusiv posibilitatea unei intervenții asupra prețurilor stabilite de către firmele de asigurări, prin fixarea unui preț de referință, a fost publicată luni seara în Monitorul Oficial
Președintele ASF, Mișu Negrițoiu, și directorul Direcției Supraveghere, Florin Golovatic, au explicat, la solicitarea Profit.ro, care a fost scopul studiului Milliman privind piața RCA, document invocat de transportatorii profesioniști ca revelator în ceea ce privește profiturile obținute de asigurători. Pe de altă parte, susținerile transportatorilor se regăsesc cu exactitate în documentul consultat și de Profit.ro.
Un grup de parlamentari PSD au reușit să își impună punctul de vedere în Senat în ceea ce privește noua formă a legii RCA, după cum anticipa Profit.ro încă de săptămâna trecută. Plenul Senatului a votat noua lege care sporește în mod evident implicarea statului în piața asigurărilor. Proiectul trebuie aprobat și de Camera Deputaților pentru a fi aplicat.
Asirom are nevoie de o reechilibrare a portofoliului pentru a nu înregistra pierderi mari și pentru a nu fi nevoită să majoreze capitalul social și de aceea a decis reducerea substanțială a comisioanelor plătite către brokeri pentru intermedierea de RCA, spune, pentru Profit.ro, Juraj Lelkes, președintele directoratului celui mai nou lider al pieței asigurărilor.
Guvernul va lua în discuție, la începutul săptămânii viitoare, ordonanța de urgență pentru modificarea legii RCA. Autoritatea de Supraveghere Financiară și-a dat deja avizul și urmează ca tot săptămâna viitoare, cel târziu peste două săptămâni, actul normativ să fie votat în plenul Parlamentului.
Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare (UNSAR) se așteaptă ca pierderile din subscrierea RCA să se adâncească spre finalul acestui an, în condițiile în care dauna medie plătită este în creștere. În primele șase luni ale anului, pentru fiecare 100 de lei încasați din RCA, firmele de asigurare au cheltuit 102 lei.
Unele firme de asigurare au o politică de tarifare care se bazează pe bonusuri sau sancțiuni extreme. Pentru anumite companii de transport prețul RCA este și de zece ori mai mic decât tariful de bază, în timp ce altele plătesc de cinci ori nivelul de primă care permite asigurătorului acoperirea cheltuielilor. Aceste diferențe semnificative au atras atenția ASF.
Allianz Țiriac, Generali și Groupama înregistrează cele mai multe vânzări de RCA pentru TIR-uri, deși strategia lor nu se bazează pe acest segment. "Specialiștii" în domeniu, pe de altă parte, companii ca Euroins, Carpatica sau City Insurance, toate cu probleme financiare, au crescut prețurile și de 15 ori. Care este perspectiva pentru perioada următoare.
Un șofer de 34 de ani care conduce, în București, o Dacia Logan de 1,6 litri trebuie să plătească minimum 1.050 de lei pentru asigurarea obligatorie, adică echivalentul a peste 230 de euro. Este cel mai mare nivel de primă perceput vreodată în România.
Autoritatea de Supraveghere Financiară a elaborat un proiect de regulament care reduce semnificativ mai multe taxe și contribuții pe care firmele de asigurare erau obligate să le vireze către arbitrul pieței.
Autoritatea de Supraveghere Financiară ia în calcul modificarea sistemului bonus-malus, în așa fel încât la calculul RCA să se aibă în vedere și conduita în trafic a șoferului care dorește să își asigure mașina.
Nu mai există argumente pentru creșterea prețurilor RCA, susține Mișu Negrițoiu, președintele ASF. El crede că piața este suficient de predictibilă pentru a permite funcționarea în condiții bune a companiilor de asigurare.
Ponderea despăgubirilor plătite în totalul încasărilor din asigurări de locuință a rămas constantă în 2015, însă nivelul primelor cedate în reasigurare a scăzut semnificativ, ceea ce arată că profitabilitatea firmelor de asigurare a crescut și ar permite și o reducere a primelor. Evoluția din 2015 se datorează unei modificări legislative.
Vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară, Marius Vorniceanu, a lăsat de înțeles că pieței asigurărilor din România îi lipsește predictibilitatea inclusiv pentru că suferă în urma prăbușirii unor societăți de asigurare.
Autoritatea de Supraveghere Financiară arată că doar în luna februarie s-au vândut peste 22.000 de polițe RCA pentru vehicule comerciale, cu 40% mai mult decât în iunie 2015. Prețul polițelor a crescut cu 53% în acest interval. ASF transmite un mesaj dur către asigurători și arată că ar putea utiliza "alte mijloace" pentru a controla creșterea prețurilor. Sursele Profit.ro spun însă că singura pârghie de intervenție directă pe care o poate utiliza ASF ar fi aplicarea unei prevederi din legislația comunitară care poate funcționa doar în situații speciale și pe termen limitat.