Cel mai mare consumator industrial de energie electrică din România s-a asociat cu principalul furnizor de electricitate al sistemului feroviar românesc și au încercat să cumpere împreună curent electric angro în avans pentru consumul anului 2024, propunând pieței o cotație de pornire apropiată de cea convenită în coaliția de guvernare ca preț reglementat la producători începând de anul viitor, însă fără succes.
Subsidiara locală a grupului portughez EDP Renováveis (EDPR), al patrulea cel mai mare producător de energie regenerabilă din lume și unul dintre cei mai importanți dezvoltatori de proiecte de profil din România, a obținut aviz de racordare pentru proiectul construirii unui nou parc eolian, care ar urma să fie cel mai mare din portofoliul local al companiei.
Ipotecarea de gaze din depozite constituie o premieră pe piața românească.
Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), instituția care se ocupă, printre altele, cu gestionarea supraimpozitării jucătorilor din industria de energie electrică și gaze naturale, atât producători, cât și traderi, îi expiră la 31 decembrie acordul-cadru în baza căruia i s-a furnizat electricitate în ultimii doi ani și a inițiat o licitație pentru a cumpăra curent electric pentru anii 2023 și 2024.
Federația Europeană a Traderilor de Energie (European Federation of Energy Traders – EFET) avertizează, într-o scrisoare adresată deopotrivă autorităților de la București și celor de la Bruxelles, că recenta ordonanță de urgență a Guvernului României de modificare a legislației de sprijinire a consumatorilor de energie, prin extinderea și înăsprirea dramatică a supraimpozitării tranzacțiilor jucătorilor din sector, în primul rând a exporturilor, riscă să declanșeze o reacție în lanț care să ducă de-a dreptul la ″destructurarea″ pieței europene integrate de electricitate și chiar să provoace mari probleme de aprovizionare la iarnă nu doar în România, ci la nivelul întregii regiuni.
Comisia Europeană lucrează la un set de măsuri pentru atenuarea prețurilor ridicate la energie care se vor concretiza într-o propunere legislativă în a doua parte a lunii septembrie și care vizează, pe termen scurt, reducerea consumului de energie electrică la nivel european prin mecanisme voluntare și obligatorii pentru orele de vârf de consum, captarea veniturilor suplimentare obținute de producătorii de energie electrică peste un anumit plafon care urmează a fi stabilit, introducerea unei contribuții de solidaritate din partea companiilor din sectorul combustibililor fosili, creșterea lichidității pe piețele de energie și reducerea prețurilor la gaze naturale, cu accent în mod special pe plafonarea prețului gazelor naturale importate din Rusia, transmite Ministerul Energiei.
Contribuția de solidaritate a producătorilor de energie electrică va consta în esență, ca și până acum, din virarea la bugetul de stat a veniturilor suplimentare ale acestora rezultate din vânzarea energiei produse la prețuri mai mari de 450 lei/MWh, însă cu câteva detalii în plus importante.
Jucătorii din piețele angro de energie și gaze care fac trading pe aceste piețe vor datora la bugetul de stat o ″contribuție de solidaritate″ la un așa-numit ″Fond de tranziție energetică″, contribuție care va consta, în esență, în câștigurile lunare realizate din tranzacții de cumpărare și ulterior de vânzare care depășesc o marjă de profit de 2%.
Producătorii de energie regenerabilă grupați în organizațiile profesionale RWEA și PATRES avertizează, cu puțin timp înaintea ședinței în care Guvernul ar trebui să adopte ordonanța de urgență cu noile măsuri de temperare a prețurilor la energie, inclusiv privind impunerea unei contribuții de solidaritate pe tot lanțul logistic al industriei energetice, că vor intra în faliment dacă nu se renunță la ideea supraimpozitării câștigului înregistrat pe fiecare tranzacție.
Guvernul discută în ședința de miercuri doar o analiză privind stadiul elaborării proiectului de modificare a OUG nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, proiectul ca atare urmând să fie aprobat joi de Guvern, a declarat premierul Nicolae Ciucă.
Fondul Proprietatea (FP), care deține aproape 20% din capitalul companiei de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, speră să reușească să convingă acționarul majoritar să aprobe listarea companiei și pe o bursă externă, nu doar la Bursa de Valori București (BVB), a declarat Daniel Naftali, vicepreședintele senior al administratorului de fond Franklin Templeton București, într-un interviu acordat Profit.ro.
Guvernul ia în calcul introducerea de la 1 septembrie a supraimpozitării atât pentru traderii de energie electrică, cât și pentru furnizori, după cum a relatat Profit.ro, nefiind luată încă o decizie cu privire la cota procentuală de impozitare.
Guvernul, în urma analizării măsurilor în cadrul Comitetului interministerial pentru asigurarea rezilienței energetice și implementarea proiectelor de infrastructură în energie, va veni cu noi soluții privind creșterea facturilor la energie, a declarat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, care în acest context a făcut o serie de considerații cu privire la piața de energie. Câciu a fost de acord că există o ”speculă” pe piață și a afirmat că ”reglementarea” nu înseamnă comunism, iar suprataxarea veniturilor e analizată în continuare, deși nu reprezintă o soluție optimă pentru economie.
Guvernul a obținut din suprataxarea producătorilor de energie electrică venituri de 3,5 miliarde lei, a arătat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, care a precizat totodată că 2,5 miliarde lei, constând în credite de angajament și aprobate la rectificarea bugetară pentru Ministerul Energiei, acoperă sumele necesare plafonării și compensării creșterii prețurilor la energie până în luna noiembrie. Potrivit lui Câciu, în prezent, Ministerul Energiei are la decont facturi de doar 131 de milioane de lei, transmise de ANRE.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a înregistrat un profit net de 1,22 miliarde lei în primul semestru din 2022, de peste 3 ori mai mare decât cel din perioada similară a anului trecut (385,39 milioane lei), ca urmare a scumpirii cu 143% a energiei vândute angro și în pofida unei cheltuieli noi de peste jumătate de miliard de lei cu supraimpozitarea impusă producătorilor.
Producătorii de energie termică ce alimentează sistemele centralizate locale de încălzire pentru populație și produc, în cogenerare, și energie electrică, vor fi scutiți de supraimpozitul de 80% pe veniturile suplimentare obținute din vânzarea angro a curentului electric produs la prețuri de peste 450 lei/MWh.
Printre altele, ordonanța stabilește plafoane de prețuri finale pentru consumatorii casnici și noncasnici, generalizează supraimpozitarea veniturilor producătorilor de energie electrică și impune producătorilor români de gaze naturale prețuri reglementate de vânzare a producției interne destinate populației și centralelor de energie termică ce produc pentru sistemele centralizate de încălzire, scutindu-i totodată de impozitul pe veniturile suplimentare pentru cantitățile livrate acestor consumatori la prețuri fixe.
Printre altele, ordonanța stabilește plafoane de prețuri finale pentru consumatorii casnici și noncasnici, generalizează supraimpozitarea veniturilor producătorilor de energie electrică și impune producătorilor români de gaze naturale prețuri reglementate de vânzare a producției interne destinate populației și centralelor de energie termică ce produc pentru sistemele centralizate de încălzire, scutindu-i totodată de impozitul pe veniturile suplimentare pentru cantitățile livrate acestor consumatori la prețuri fixe.
Toți producătorii de energie electrică, nu doar cei ce produc din surse ne-fosile, ca în prezent, vor fi supraimpozitați cu 80% pe veniturile suplimentare constând în diferența pozitivă dintre prețul mediu lunar efectiv de vânzare al energiei electrice și prețul de 450 lei/MWh, înmulțită cu cantitățile lunare vândute, potrivit celei mai recente variante de proiect de ordonanță de urgență cu măsuri de ținere sub control a prețurilor la energie și gaze care se vor aplica începând cu 1 aprilie, când expiră actuala schemă de plafonare și compensare.
Guvernul a pregătit un proiect de ordonanță de urgență care simplifică prevederile legale cu privire la decontarea de la bugetul de stat către furnizorii de profil a costurilor compensării și reducerii facturilor la energie electrică și gaze naturale pentru populație și IMM-uri.
Guvernul vrea să modifice legislația de compensare a facturilor și de plafonare a prețurilor la energie electrică și gaze naturale în această iarnă, intrată în vigoare de la 1 noiembrie, în urma îngrijorărilor exprimate de către furnizorii de profil, care au transmis că se tem că nu li se vor deconta diferențele de prețuri decât după sezonul rece și că nu își vor primi toți banii cuveniți, dar și ca urmare a creșterii masive a numărului de clienți trecuți în portofoliul furnizorilor de ultimă instanță (FUI), după ce mulți jucători din industrie au renunțat la licențe nemaifăcând față scumpirilor galopante de pe piețele angro.
Ordinul de aprobare a normelor de aplicare a compensării facturilor și plafonării prețurilor la energie și gaze a fost publicat în Monitorul Oficial, transmite Ministerul Energiei. "IMPORTANT! Începând de astăzi IMM-urile trebuie să depună cererea pentru compensarea consumurilor de energie electrică și/sau gaze naturale! Dacă cererea nu va fi transmisă furnizorii nu vor aplica măsura de compensare!", anunță instituția.
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) va întocmi, pe baza datelor transmise de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), o "listă neagră" a furnizorilor de energie electrică și gaze naturale cu risc ridicat de erori și fraude ce ar putea avea ca rezultat efectuarea de plăți necuvenite din bugetul statului sub formă de decontare către acești furnizori a beneficiilor acordate consumatorilor în baza legislației de compensare și reducere a facturilor și de plafonare a prețurilor în această iarnă.
Beneficiarii trebuie să depună cereri în acest sens și declarații pe propria răspundere la furnizorii lor de energie și gaze, prevede un proiect de Ordin comun al ministerelor Energiei, Muncii și Finanțelor privind procedura de acordare a acestor facilități și de decontare de la bugetul de stat a costurilor suportate de furnizori.
Furnizorul de energie electrică și gaze naturale CEZ Vânzare a anunțat că suspendă temporar emiterea facturilor de consum pentru clienți pentru a-și adapta sistemul informatic la noua legislație privind compensarea și plafonarea prețurilor, care se aplică de la 1 noiembrie 2021.