Banca italiană UniCredit pregătește o ofertă de preluare a unei participații de control la Commerzbank, mărind presiunile asupra planului Deutsche Bank pentru o fuziune cu banca germană concurentă, potrivit unui articol publicat joi de publicația Financial Times, transmite Reuters.
Unul din cele mai noi nume din sistemul bancar românesc, Idea Bank, având capital polonez, a listat astăzi emisiunea sa de obligațiuni în valoare de 5 milioane euro. Titlurile poartă o dobândă fixă de 8,5%, fiind negarantate și subordonate, asimilate capitalului de rang 2.
Idea Bank, instituție de credit deținută de grupul polonez Getin, a primit avizul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru a lansa obligațiuni la tranzacționare la Bursa București.
Combinatul de aluminiu Alro a atras finanțare de aproximativ 68 milioane dolari de la un sindicat de bănci, pentru acoperirea nevoilor curente ale societății și a capitalului de lucru, precum și pentru investiții viitoare.
A doua cea mai mare agenție de activare de brand, Grup Șapte, aduce la cota sistemului alternativ de tranzacționare de la BVB o emisiune de obligațiuni corporative cu scadența la 3 ani.
Acționarii combinatului de aluminiu Alro au aprobat ieri prelungirea și suplimentarea unei facilități de credit cu un sindicat format din 7 bănci comerciale românești.
UniCredit Bank a actualizat aplicația de mobile banking cu noi funcționalități, cea mai importantă fiind introducerea plăților în valută, utile pentru clienții care au credite în alte monede decât leul.
Acționarii combinatului de aluminiu Alro au spre aprobare într-o AGA de la jumătatea lunii viitoare prelungirea și suplimentarea unei facilități de credit cu un sindicat format din 7 bănci comerciale românești.
UniCredit Bank și Allianz-Țiriac au anunțat luni că au semnat un parteneriat strategic care vizează distribuția de asigurări de viață și asigurări generale în România.
Banca Transilvania a primit avizul Autorității de Supraveghere Financiară pentru emiterea unor obligațiuni cu scadența la 10 ani pentru o sumă de maximum 285 milioane euro, listate la BVB. Luna trecută, acționarii aprobaseră o emisiune de până la 350 milioane euro.
Acționarii Agricover Credit IFN, divizia de finanțare a grupului Agricover, controlat de omul de afaceri iranian Jabbar Kanani, unul dintre principalii jucători pe piața locală agricolă, au hotărât contractarea unui credit de 10 milioane de lei de la Garanti Bank și suplimentarea cu 25 miloane de lei, la 80 milioane de lei, a împrumutului acordat de UniCredit Bank România în 2009, conform datelor consultate de Profit.ro.
Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor a Băncii Transilvania a aprobat emiterea unor obligațiuni corporative cu scadența la 10 ani pentru o sumă de maximum 350 milioane euro, care urmează să fie listate la BVB.
Compania Globalworth, cel mai mare proprietar de spații de birouri din România, a listat o a doua emisiune de obligațiuni și a ajuns la un stoc de 1,10 miliarde euro ca instrumente obligatare, o dimensiune consistentă, echivalentul a 1,45% din masa monetară.
UniCredit Bank România va ieși pe piață cu o nouă emisiune de obligațiuni, de până la 650 de milioane de lei, cu scadența maximă de 7 ani, operațiunea, anunțată din martie de Profit.ro, fiind acum aprobată pentru lansare. Banca a împrumutat și anul trecut o sumă similară.
UniCredit Bank România și-a majorat capitalul social cu 76,1 milioane de lei, o creștere de 20%, prin aport de numerar.
Acționarii Băncii Transilvania au fost convocați pentru un vot în vederea posibilității emiterii unor obligațiuni corporative cu scadența la 10 ani pentru o sumă de maximum 350 milioane euro, care urmează să fie listate la BVB.
UniCredit Bank România vrea să repartizeze în rezerve și capital întregul profit obținut anul trecut și să iasă pe piață cu o nouă emisiune de obligațiuni, de până la 650 de milioane de lei, cu scadența maximă de 7 ani. Banca a împrumutat și anul trecut o sumă similară.
Omul de afaceri Vladimir Cohn a finalizat tranzacția prin care vinde Ecopaper Zărnești și Ecopack Ghimbav către grupul britanic DS Smith cu 208 milioane euro. Ecopaper este deținut de producătorul de ambalaje de carton Ecopack.
Omul de afaceri Vladimir Cohn pregătește finalizarea tranzacției prin care vinde Ecopaper Zărnești și Ecopack Ghimbav către grupul britanic DS Smith cu 208 milioane euro. Ecopaper este deținut de producătorul de ambalaje de carton Ecopack. Afacerea este pe piață din 1852, când bazele fabricii de hârtie au fost puse de negustorii de la Casele de Comerț din Brașov, printre care si cărturarul George Barițiu. La 1 septembrie 1948 a fost naționalizată și comasată cu o altă fabrică, apărând astfel Fabrica de celuloză și hârtie „Nicolae Bălcescu” Zărnești.
Omul de afaceri Vladimir Cohn vinde Ecopaper Zărnești și Ecopack Ghimbav către grupul britanic DS Smith cu 208 milioane euro. Ecopaper este deținut de producătorul de ambalaje de carton Ecopack. Afacerea este pe piață din 1852, când bazele fabricii de hârtie au fost puse de negustorii de la Casele de Comerț din Brașov, printre care si cărturarul George Barițiu. La 1 septembrie 1948 a fost naționalizată și comasată cu o altă fabrică, apărând astfel Fabrica de celuloză și hârtie „Nicolae Bălcescu” Zărnești.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) analizează acordarea unui împrumut de până la 30 milioane de euro către UniCredit Bank și UniCredit Consumer Financing, fonduri ce vor fi folosite pentru finanțarea investițiilor în eficientizarea energetică a imobilelor rezidențiale din România, a anunțat instituția bancară.
Agenția de rating Fitch reafirmă ratingurile de default pe termen lung ale Băncii Comerciale Române, Băncii Transilvania, BRD Societe Generale și UniCredit Bank România cu perspectivă stabilă și crește ratingul de viabilitate al BCR.
Producătorul de aluminiu Alro a convocat acționarii solicitându-le prelungirea, până în anul 2020, a unei facilități de credit în valoare de 137 milioane dolari și suplimentarea acesteia cu suma de 30 milioane dolari.
UniCredit Bank va oferi clienților conturi pentru plata defalcată a taxei pe valoarea adăugată începând cu 1 octombrie, fiind scutiți de comisioane de administrare și de o parte din costurile de tranzacționare pentru o perioadă de trei luni.
Cele 3 emisiuni de obligațiuni cu scadențe între 3 și 7 ani în valoare de 610 milioane lei ale UniCredit Bank sunt disponibile la tranzacționare începând de astăzi la Bursa de Valori București.