Meteorologii au actualizat, sâmbătă, avertizarea de vreme rea și anunță că județele Vrancea, Buzău și zona de munte a județelor Prahova, Dâmbovița și Argeș ies de sub codul portocaliu. În mai multe județe, însă, se menține codul galben de ninsori moderate cantitativ și viscol.
Europa a început anul 2023 cu un val de căldură foarte neobișnuit și a înregistrat deja sute de recorduri de temperatură pentru această perioadă, ceea ce ilustrează un fenomen din ce în ce mai frecvent și mai persistent, atât vara cât și iarna, ca urmare a încălzirii climei, relatează AFP.
Temperaturile pentru luna ianuarie au atins un maxim istoric în mai multe state din Europa: recordurile naționale au fost depășite în opt țări, iar recordurile regionale în alte trei, relatează BBC.
Temperaturile încep să scadă, iar până la sfârșitul acestei luni vom reveni la un regim termic firesc, ceea ce înseamnă maxime care nu vor mai depăși 15 grade Celsius, a declarat directoarea executivă al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Florinela Georgescu.
Un nou val de aer polar pătrunde în România în zilele următoare. Meteorologii anunță răcire a vremii, dar și lapovițe și ninsori. Izolat se va produce polei.
Meteorologii anunță temperaturi ușor mai scăzute în anumite zone ale țării în prima săptămână a lunii mai, după care se vor situa în jurul valorilor normale ale perioadei în majoritatea regiunilor. Regimul de pricipitații va fi deficitar.
Meteorologii anunță vreme răcoroasă în următoarele trei săptămâni, care includ Paștele și vacanța de 1 Mai. Temperaturile revin la valorile normale, din 3 mai
Zone extinse ale Europei s-ar putea confrunta cu temperaturi mai ridicate decât cele normale începând din aprilie până în iunie, a anunțat The Weather Company, relatează Reuters.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare Cod galben de ninsori moderate cantitativ și viscol, ce vizează 16 județe, până sâmbătă dimineața, precum și o informare de răcire accentuată a vremii, valabilă în majoritatea regiunilor.
Valorile termice vor fi apropiate de normalul perioadei, în următoarele patru săptămâni (1 - 29 martie 2021), în timp ce precipitațiile vor fi deficitare în prima parte a intervalului și apropiate de cele normale după jumătatea lunii martie, relevă prognoza de specialitate, publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Vremea mai rece decât de obicei pentru această perioadă care se instalează în Europa va da probabil un al doilea impuls piețelor de gaze naturale și energie electrică de la începutul sezonului de încălzire, scrie Bloomberg.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod galben de instabilitatea atmosferică accentuată în aproape toată țara, valabilă de duminică, ora 12:00, până luni, la ora 22:00. Potrivit meteorologilor, în Muntenia, Moldova și local în Transilvania, Oltenia și Dobrogea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 25-30 l/mp și pe arii restrânse, mai ales în Muntenia și în zona de munte, 40-60 l/mp.
O răcire ușoară a vremii va fi în următoarele zile la nivel național, însă după data de 23 aprilie temperaturile vor reveni la valori normale pentru această perioadă, în timp ce precipitațiile vor apărea cu mai mare probabilitate după data de 26 aprilie, reiese din prognoza valabilă pentru perioada 20 aprilie - 03 mai, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Vremea în Capitală va fi deosebit de rece pentru începutul lunii aprilie, conform prognozei speciale a Administrației Naționale de Meteorologie emise pentru București, ce vizează intervalul 1 aprilie, ora 10:00 - 3 aprilie, ora 10:00.
Una dintre cele mai populare aplicații meteo, Dark Sky, a fost achiziționată de Apple și va înceta să mai funcționeze autonom.
Marian Murguleț, secretar de stat Tehnologia Informației - Chief Information Officer (CIO) în Guvern, a fost desemnat președinte al Societății Naționale de Radiocomunicații (SNR), operator controlat integral de stat. Recent, Valerian Vreme, fost ministru al Comunicațiilor, a fost numit temporar ca adminstrator în luna februarie a acestui an.
Fostul ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației Valerian Vreme, achitat definitiv în dosarul Microsoft în toamna anului trecut, a fost numit administrator la Societatea Națională de Radiocomunicații. El l-a înlocuit pe Constantin Jenică Bucur, revocat săptămâna trecută din funcția de președinte CA al companiei.
Noi temperaturi anuale record s-ar putea înregistra în următorii cinci ani în contextul în care valorile consemnate de meteorologi continuă să crească, a anunțat Met Office, citat miercuri de Press Association.
Un mic oraș din vestul Norvegiei a stabilit joi un nou record pentru cea mai ridicată valoare termică din luna ianuarie în această țară scandinavă, a informat Biroul Meteorologic Norvegian, potrivit DPA.
Meteorologii anunță că, începând de marți, vremea se va răci accentuat în cea mai mare parte a regiunilor țării, în multe zone temperaturile urmând a fi mai mici decât cele normale în această perioadă. În unele zone, temperaturile nocturne vor fi negative, iar la munte vor cădea precipitații.
Meteorologii anunță că vremea se schimbă începând de joi dimineață, urmând a se înregistra ploi moderate și vânt, iar temperaturile vor scădea. Pentru început, de joi, răcirea se va resimți în vest și nord-vest, iar de vineri, temperaturile vor scădea și în restul teritoriului.
Fostul ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației Valerian Vreme a fost achitat definitiv de către Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) în dosarul Microsoft. Vreme a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție în septembrie 2017 pentru abuz în serviciu și a fost achitat și în primă instanță.
Gradul de ocupare a pensiunilor din țară în perioada Paștelui a fost de aproximativ 70% în acest an, însă procentul ar fi putut fi mult mai mare dacă nu ar fi fost avertizările meteo despre vijelii în toată țara, care au ținut o parte dintre turiști departe de pensiuni, spune pentru Profit.ro Marilena Stoian, președintele fondator al Asociației Naționale de Turism Rural și Ecologic (ANTREC).
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că riscul producerii de avalanșe este însemnat în majoritatea masivelor montane. La altitudini mari, stratul de zăpadă este instabil și umezit și va îngheța, iar zăpada proaspăt depusă nu va avea stabilitate. În plus, în zonele unde există depozite însemnate de zăpadă riscul de avalanșe este mai ridicat.
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galben de vânt puternic, valabile pentru 14 județe. În zonele joase, vântul va sufla cu până la 70 de kilometri la oră, iar la munte rafalele vor depăși 100 de kilometri la oră.