Numele premierului australian apare în Panama Papers

Numele premierului australian apare în Panama Papers
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 mai 2016

Numele premierului australian Malcolm Turnbull apare în dosarele Panama, ca fost director al companiei British Virgin Islands, înființată pentru a exploata aur din Siberia, însă oficialul a negat joi că ar fi comis vreo ilegalitate, relatează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
20 mai - Eveniment News.ro: Energy Road - Energie la tine acasă. Parteneri: FPPG
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Turnbull și fostul premier din New South Wales, Neville Wran, s-au alăturat conducerii companiei australiene Star Mining NL în 1993. Compania spera să dezvolte o mină de aur în Siberia în valoare de 14,67 miliarde de dolari, potrivit Australian Financial Review.

Atât Turnbull, cât și Wran, au fost numiți apoi directori ai Star Technology Services, o subsidiară a Star Mining din Insulele Virgine Britanice. Star Technology Services a fost încorporată ulterior de Mossack Fonseca, firma de avocatură din Panama aflată în centrul scandalului mondial, scrie News.ro.

“Nu există nimic care să sugereze ceva incorect. Nu este nimic nou aici”, le-a spus Turnbull reporterilor. “Compania la care Neville Wran și cu mine am fost directori era o companie australiană și, dacă ar fi făcut profit – ceea ce nu a făcut, din păcate – ar fi plătit, cu siguranță, taxe în Australia”, a adăugat el.

Aglomerație mare! Clienții băncilor s-au dus la conferința avocatului Piperea să învețe să dea în plată CITEȘTE ȘI Aglomerație mare! Clienții băncilor s-au dus la conferința avocatului Piperea să învețe să dea în plată

Turnbull, un fost bancher de investiții și antreprenor în domeniul tehnologiei, se află în prezent în campanie electorală înainte de alegerile generale din 2 iulie. Coaliția sa liberal-națională, aflată la putere, se află aproape la egalitate în sondaje cu opoziția.

Documentele Panama Papers, unde se află firma de avocatură Mossack Fonseca care s-a ocupat de înființarea companiilor offshore, au pus într-o situație dificilă politicieni și oameni de afaceri din întreaga lume. Premierul islandez, dar și un ministru spaniol și-au dat demisia după ce presa a aflat că au fost implicați în rețeaua de companii offshore din paradisuri fiscale.

viewscnt
Afla mai multe despre
malcolm turnbull
panama papers