Bancnotele pierdute de elvețieni începând din 1970, și care nu au mai fost schimbate cu unele noi, vor crea un beneficiu semnificativ pentru cantoanele și guvernul federal, transmite Bloomberg.
La un sfert de secol după ce Banca Națională a Elveției a încetat să mai tipărească cea de a șase serie de bancnote, care a circulat legal între 1976 și 2000, valoarea bancnotelor vechi care nu au fost schimbate cu unele noi se ridică la 890,6 milioane franci (1,1 miliarde dolari), a informat vineri Banca Centrală din țara cantoanelor. Această sumă va fi distribuită cantoanelor și guvernului federal.

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
Banca Națională a Elveției nu a oferit cifre detaliate cu privire la denominațiile bancnotelor pierdute, însă cel mai probabil grămezile de bancnote de 1.000 de franci, printre cele mai valoroase bancnote din lume, ar putea să reprezinte cea mai mare parte din numerarul uitat în cutiile de valori, seifuri personale și sub saltele, scrie Agerpres.
Valoarea totală a bancnotelor care nu au fost schimbate este mai mare decât suma distribuită cantoanelor și guvernului federal. Banca Națională a pus deoparte aproximativ 10%, sau 99 milioane de franci, pentru a se asigura că va putea înlocui vechile bancnote cu unele noi, dacă vor ieși la lumină, în cele din urmă.

Din suma totală, o cincime va merge spre un fond de acoperire a dezastrelor naturale, potrivit legislației elvețiene. Aproximativ 27% vor ajunge la bugetul federal și 53% către cantoane. Asta va fi o veste bună surprinzătoare pentru cantoanele mai mici. De exemplu, cantonul Uri intenționează să folosească acești bani pentru a acoperi parțial veniturile mai mici generate de centralele electrice deținute de stat.