După Evergrande, un alt dezvoltator imobiliar chinez a intrat în criză

După Evergrande, un alt dezvoltator imobiliar chinez a intrat în criză
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 5 oct 2021

Un alt dezvoltator imobiliar chinez a intrat în criză, după ce nu a reușit să ramburseze obligațiunile scadente.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Fantasia Holdings Group nu a rambursat, luni, datorii scadente de 205,7 milioane dolari, conform Bloomberg.

De ce este important: O prăbușire a marilor dezvoltatori imobiliari chinezi, într-un context în care afacerile au fost derulate prin credite  și investiții străine, fără garanții că există și suficienți clienți, riscă să afecteze întreaga economie mondială, inclusiv România.

Fitch a redus ratingul Fantasia de la B la -CCC, estimând că are de plătit obligațiuni internaționale de aproape 2 miliarde de dolari, până la sfârșitul anului viitor, precum și aproape 1 miliard de dolari pentru obligațiuni locale, potrivit Reuters. Fantasia are datorii totale de 12,8 miliarde de dolari.

„CCC” înseamnă „risc de credit substanțial”, cu o „posibilitate reală” de neplată.

VIDEO PROFIT LIVE Startarium Re:Build: Cum s-au adaptat micii antreprenori din agribusiness, afectați de problemele HoReCa CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT LIVE Startarium Re:Build: Cum s-au adaptat micii antreprenori din agribusiness, afectați de problemele HoReCa

Compania are o valoare de piață de 415 milioane dolari. Din 9 septembrie, acțiunile sale au scăzut însă cu aproape 60%.

Fantasia Holdings Group este dezvoltator de apartamente de lux, cu sediul în Shenzhen, pe piață din 1996.

Guangzhou R&F este un alt dezvoltator imobiliar aflat pe radar, fiind obligat luna trecută să strângă până la 2,5 miliarde de dolari prin împrumuturi de la acționari și vânzând o filială.

Luni, Evergrande, dezvoltatorul real estate chinez, a anunțat că va vinde jumătate din acțiunile deținute în compania care administrează proprietăți, către Hopson Development, pentru circa 5 miliarde dolari.

Anunțul a fost făcut după ce atât Evergrande, cât și Hopson au solicitat oprirea la tranzacționare înainte de o tranzacție majoră.

UTILBEN, povestea unei afaceri de familie care a devenit o companie de succes CITEȘTE ȘI UTILBEN, povestea unei afaceri de familie care a devenit o companie de succes

Evergrande se confruntă cu ceea ce ar putea fi una dintre cele mai mari restructurări din China, în condițiile în care are de acoperit datorii de 305 miliarde dolari. 

Săptămâna trecută, Evergrande Group nu a plătit dobânzile datorate deținătorilor de obligațiuni offshore. Este a doua plată ratată în ultima săptămână, conform Reuters.

Miercuri a fost anunțat că Evergrande vinde, cu 1,5 miliarde de dolari, o participație la Shengjing Bank către o firmă de administrare a activelor controlată de statul chinez. Decizia de a vinde pachetul de acțiuni a fost luată în contextul în care dezvoltatorul chinez se confruntă cu criză gravă de lichiditate și trebuia să plătească în acea zi dobânzi de 47,5 milioane de dolari.

Un nou studiu IRES identifică factorii-cheie pentru trecerea consumatorilor români de la fumat la produse cu risc redus CITEȘTE ȘI Un nou studiu IRES identifică factorii-cheie pentru trecerea consumatorilor români de la fumat la produse cu risc redus

Gigantul chinez, cu datorii de peste 300 de milioane de dolari, se luptă să facă rost de lichidități pentru a evita intrarea în incapacitate de plată. Într-o raportare pentru bursa de la Hong Kong, compania a anunțat astăzi că a agreat vânzarea a 1,75 milioane de acțiuni la banca chineză Shengjing Bank către Shenyang Shengjing Finance Investment Group, la prețul de 5,7 yuani/acțiune. Participația reprezintă circa 19,93% din capitalul băncii.

Evergrande a mai vândut anterior acțiuni de 1 miliard de yuani (155 mil dolari) la Shengjing Bank.

Era predictibil falimentul City Insurance? CITEȘTE ȘI Era predictibil falimentul City Insurance?

Potrivit dezvoltatorului, problemele de lichiditate au avut deja un "efect negativ" asupra Shengjing Bank, iar cumpărătorul va "stabiliza operațiunile" băncii.

Evergrande face eforturi pentru a vinde și alte active.

viewscnt
Afla mai multe despre
evergrande
datorii evergrande
shengjing bank
faliment evergrande