UiPath, primul unicorn înființat de antreprenori români, lucrează cu JPMorgan Chase & Co., Morgan Stanley, Bank of America și Credit Suisse pentru listarea companiei, plănuită pentru 2021.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast
UiPath vorbește și cu alte bănci, iar oferta publică inițială poate fi lansată imediat după prima jumătate a anului 2021, conform Bloomberg.
UiPath ar putea fi evaluat la peste 20 de miliarde de dolari.
În septembrie a fost anunțat că UiPath a început negocierile pentru angajarea băncilor de investiții. În această vară, compania era evaluată la puțin peste 10 miliarde de dolari.
În iulie, Daniel Dines, directorul general și cofondatorul companiei, a anunțat oficial că UiPath pregătește o ofertă publică inițială pentru 2021.
CITEȘTE ȘI Zoom implementează un serviciu pentru autentificarea în doi factoriÎn 2018, UiPath a devenit primul “unicorn” înființat de antreprenori români, după ce compania a fost evaluată la peste 1 miliard de dolari în cadrul unei runde de finanțare Seria B, la care au participat Accel, CapitalG (divizia de investiții a Alphabet, compania-mamă a Google) și Kleiner Perkins Caufield & Byers. În această vară, UiPath a atras o nouă investiție, de 225 milioane de dolari, obținând o evaluare de 10,2 miliarde de dolari.
Lansată în 2015, UiPath a devenit platforma de Enterprise Robotic Process Automation (RPA) cu cea mai mare rată de adoptare. Startup-ul dezvoltă și vinde tehnologie RPA, roboții software creați de companie fiind programați să preia munca de tipul "copy-paste" a angajaților.
Compania generează venituri anuale de peste 400 de milioane de dolari.