Intru. Peste tot, lucruri care s-ar fi simțit acasă, și probabil că o parte s-au simțit, și în urmă cu un secol. Dacă pe majoritatea jurnaliștilor îi surprinde prezența lămpilor cu petrol, devenite caduce, în condițiile în care există electricitate, rezultat a 2 panouri și a 2 baterii instalate recent, pe mine unul mă șochează prezență unui aparat de radio pe baterii. Acesta, invertorul și becurile apărute odată cu panourile, nu par la ele acasă.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Câți om fi? Peste 30-40. Și 12 jeep-uri! N-au mai călcat atâția oameni în camera asta niciodată. Nici măcar în bătătură. Ca să nu mai spun de tehnologie. În mod sigur, este pentru prima dată când 30 de smartphone-uri poposesc aici pentru a fotografia sau înregistra o conversație cu o familie anistorică. Atâta puhoi de lume n-au văzut nici chiar când s-au căsătorit, acum 80 de ani probabil… că atunci lumea se lua devreme. Ea, 97 de ani, el, p-acolo. Și paralizat.
2023 minus 80, 1943. Cam atunci s-au luat. Peste cei doi și gospodăria lor din munți au trecut un război, comunismul, revoluția, tranziția, capitalismul, UE și Pandemia. Însă ei trăiesc la fel ca în urmă cu 90 de ani și în aceleași condiții vitrege sau prietene (codru’ cică-i frate cu românu’) ca strămoșii lor de pe vremea Kakaniei, fără electricitate și alte aparaturi și device-uri pe care goana după progres le-a produs. Ritmul vieții a fost același indiferent de regim, imperial, regal, comunist, democratic sau militaro-sanitar. Apropo, oare își completau declarația pe propria răspundere la lumina lămpii pentru a-și putea hrăni orătăniile?
Actualul regim pare mai prietenos, le-a trimis un card de energie! Însă la întrebarea bătrânicii cum îl poate folosi, răspunsul e unul singur: în niciun fel, el e menit doar pentru a achita facturile. Însă gestul contează!
- Mamaie, e bine să ai curent?
- E bine, mamă, nu mai miroase!
A petrol, chiar dacă lampant. Citesc dezamăgirea pe chipul jurnaliștilor. Probabil că se așteptau la alt răspuns: Trăznet, nepoate, Am și eu acces la informație, pot să chat-uiesc cu rudele, să postez poze cu Joița pe Facebook…
Mai ales că până a ajunge la gospodăria moșilor, vizitatorii au trăit un adevărat coșmar: zone cu acoperire, zone fără acoperire. Îți dădeai seama că e semnal la telefon când realizai că vorbești singur.
- Eu am venit la ei acum 30 de ani, că n-aveau copii, se aude glasul “nepoatei”, de vreo 60 de primăveri. Și veri și toamne și ierni.
Aha, asta e o altă explicație, pe lângă cea că zona a fost scutită de colectivism, pentru care acești oameni au rămas în afara istoriei. Dacă aveau copii, aceștia ar fi fost făcuți șoimi ai patriei, pionieri, și s-ar fi întors acasă de la școala din vale hotărâți să acționeze fiecare în spiritul concepției științifice despre lume și viață, al principiilor socialismului științific pentru ridicarea patriei și, implicit, a propriei gospodării, pe noi culmi de progres și civilizație, de bunăstare și fericire, pe cele mai înalte culmi ale civilizației socialiste și comuniste.
Sunt răuț! Mai bine m-aș băga și eu în seamă, aș pune și eu o întrebare, două, ca ceilalți.
“Ia-te de mână cu oamenii luminați. Toarnă undelemn în candela în care luminează universul”, spunea Cehov. Bine, acum nu se mai toarnă undelemn, ci chilovațioră, și nu în candelă, ci în invertor. Oricum, pentru asta, sunt destui oameni luminați la fața locului, jurnaliștii, fata de la Transelectrică, flăcăul de la E.On, etc.
Mai bine o iau spre jeep și ascult celălalt îndemn al scriitorului rus, cu care se termină paragraful respectiv: “Dați-mi voie să beau în sănătatea dumneavoastră! Am să beau, milostive, am să beau! Să trăias…”
- Mamaie, te mai deranjează zgomotul invertorului, strigă Chisăliță, demiurgul responsabil cu aplicarea poruncii “Să se facă lumină!” în munții Bârgăului. Îmi explică: femeia, deși nu mai aude bine la vârsta sa, susține că percepe frecvența nefamiliară a tehnologiei.
Chisăliță are și el problemele lui, trebuie să explice fiecărui jurnalist de ce a instalat doar 2 panouri solare și 2 baterii. Nu din zgârcenie, ci pentru că singurii consumatori sunt becurile, nici măcar televizor sau frigider n-aveau uncheșii.
Asta spre deosebire de cealaltă gospodărie pe care am vizitat-o, în care locuia o femeie mai tânără, după standardele locului, de vreo 60 de ani cu 2 nepoți, de vreo 10 ani fiecare. Părinții sunt plecați, care la muncă, care la produs. Progresul reușise să pătrundă în cocioaba de vreo 12 metri pătrați pe sub ușă, aducând cu el un televizor pe lămpi și un frigider. Nu cred că era Fram, celebrul brand de pe vremea comunismului, dar nici departe.
Aici am intrat în pământ de rușine. Curtea, care avea, ochiometric, vreo 5-6.000 de metri pătrați, era lună. Grajdurile, grădina cu păsări, curate, cea de legume săpată, fără buruieni, ceea ce mi-a reactivat coșmarul pe care l-am avut la plecare când am realizat starea solarului din curtea mea, în momentul programării sistemului de irigație. Fâneața, cosită de mamaie și de cei doi copii, probabil, se ridica la standarde Champions League, la care eu și Makita mea electrică sau vecinii mei europeni cu standarde europene cu Honde pe benzină doar visăm.
- Mătușo, a fost greu să obții autorizație de construcție?
Oare la ce s-o referi, la cocioabă sau la panouri?!
- Am fost mai demult la primărie, nu m-au băgat în seamă așa că nici eu pe ei.
- Ce culoare politică are primarul?
Femeia face ochii mari, evident că pentru ea asocierea acestor cuvinte n-are niciun sens. Culori au vaca, găina, baraboii sau cucuruzul.
Deși folosesc aceleași cuvinte, nu vorbesc aceeași limbă. Și nu numai limbajul, ci și timpul are caracteristici diferite. Pentru femeie, și ceilalți ca ea, situați în afara istoriei (în 2018, 52 de mii de gospodării din România nu aveau curent electric, potrivit Asociației Energia Inteligentă), timpul are un caracter circular, ca toate activitățile lor agricole. Fiecare zi e identică, fiecare anotimp seamănă leit unul cu altul. După fiecare noapte, urmează o nouă zi, după fiecare iarnă o nouă primăvară, vară, toamnă, și iarăși iarnă. Rutina zilnică e deranjată doar de cea sezonieră. Timpul parca a încremenit în vârful munților.
Pentru omul modern însă, timpul are un caracter liniar, zilele nu seamănă una cu alta, fiecare aduce ceva nou în marșul nostru accelerat către progres. Mai ales pentru ziariștii cu care dialoga mamaia (deși mai degrabă, fiecare monologa pe propria limbă), orice eveniment nu numai că este unic, o noutate absolută, dar este și "cel mai": cel mai călduros an din istorie, cele mai mari inundații, care scufundă în adâncurile timpului și Potopul biblic, cu tot cu Arca lui Noe.
Pentru nonagenară, în schimb, nu e nimic nou sub soare: oare la câte astfel de evenimente a asistat în veacul ei de singurătate alături de unchieșul ei?!
Apropo, dacă ne-ar lovi vreo apocalipsă naturală sau energetică, aș ști pe cine să pariez că va supraviețui. Probabil că asta e și explicația faptului că în majoritatea peliculelor post-apocaliptice SF, civilizația pare că e nevoită să o ia de la capăt. Cele mai mari șanse să supraviețuiască unui astfel de eveniment sunt cei care depind cel mai puțin de tehnologie și nu sunt familiari cu ea.
Din fericire, sau din păcate, depinde în ce peluză te situezi, probabil că acest tip de oameni anistorici este pe cale de dispariție.
- Ce vrei să ajungi când vei fi mare?
- Fotbalist, susține unul dintre prichindei.
Să-i spun că grataragiul de la pensiunea la care suntem cazați mi-a spus că a fost fotbalist legitimat la Gloria Bistrița în perioada sa de glorie când era condusă de Tata Jean? Mai bine nu. Când eram întrebat în copilărie ce vreau să ajung când voi fi mare, răspundeam „Vreau să ajung pe Old Trafford”. Dacă-mi spunea cineva că peste câteva decenii, în timp ce eu căutam „veșnicia” pe valea Bârgăului, o echipă de care nici nu auzisem, evoluând probabil prin liga a 4-a engleză la acea vreme, Brighton, va face instrucție cu Manchester United chiar pe Old Trafford, copilăria mea ar fi fost compromisă definitiv.
Mă întreb ce strategie aplică Chisăliță în relație cu potențialii donatori și autoritățile, pentru a nu-și compromite proiectul, numit Energie pentru viață? Oare le spune adevărul, că este un proiect quijotic, unul umanitar și moral, care nu aduce niciun randament economic, nici măcar unul politic sau ecologic? Sau folosește expresii la modă, precum dezvoltare durabilă, eradicarea sărăciei extreme etc.
În acest caz, sper măcar să aibă inspirația să aleagă termeni precum economie circulară sau reziliență. Pentru că, până la urmă, activitățile economice ale acestor oameni au un caracter circular, precum timpul în care le desfășoară, iar faptul că încă mai există, în epoca progresului accelerat, arată că dau dovadă de reziliență.
Care s-a născut la sat, unde va și muri, probabil!
Notă: Lansat în vara anului 2021, de Asociația Energia Inteligentă, Proiectul Energie pentru Viață, care și-a propus dotarea cu panouri solare a unor gospodării sărace, aflate în zone în care nu pot fi racordate la rețeaua de electricitate, a ajuns la a șasea etapă. Până în prezent au fost instalate astfel de sisteme în gospodării din localitatea Întregalde, Județul Alba, (iunie 2021), din satul Puntea Lupului, Județul Harghita (octombrie 2021), comunele Năruja și Vintileasca, Județul Vrancea (septembrie 2022), satul Valea Rotundă, comuna Dealu, Județul Harghita (decembrie 2022), comunele Leșu (iunie 2023) și Prundul Bârgăului (iulie 2023), ultimele două aflate în județul Bistrița Năsăud.
