Agro TV: Cel mai mare oier din România își cumpără vapor de 5 milioane de dolari

Agro TV: Cel mai mare oier din România își cumpără vapor de 5 milioane de dolari
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 nov 2023

Dumitru Andreșoi, fermier și om de afaceri din județul Hunedoara, este cel mai mare crescător de ovine din țară, fiind și președintele Asociației Crescătorilor de Ovine ”Dacia”. Deținând efective de animale care se ridică la peste 20.000 de oi-mamă, își duce afacerea la nivelul următor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

El achiziționează un vapor pentru transportul animalelor, în valoare de 5 milioane de dolari. Nava a fost modernizată recent și are o capacitate de a transporta aproximativ 30.000 de animale, arată Agro TV.

Președintele Organizației de pescari de la Marea Neagră reclamă: Pescuitul din România, în cel mai greu moment din ultimii 30 de ani. Pescarilor le e frică să iasă CITEȘTE ȘI Președintele Organizației de pescari de la Marea Neagră reclamă: Pescuitul din România, în cel mai greu moment din ultimii 30 de ani. Pescarilor le e frică să iasă

”Am văzut 10-15 nave, am pus în balanță toate plusurile și minusurile și am considerat că nava aceasta este potrivită, deși este mai mare, mai scumpă. Am stabilit la 5 milioane de dolari, era mai mult, dar am negociat. (…) Vasul are o capacitate netă de transport de 1.600 de tone. Dacă scădem undeva la 250-300 de tone furajele, rămân cam 1.300 de tone de greutate netă. Dacă animalele au cam 40 de kg, putem transporta undeva la 25.000-30.000 de animale”, a precizat Dumitru Andreșoi, pentru AGRO TV, într-un interviu acordat jurnalistului Ovidiu Ghinea.

viewscnt
Afla mai multe despre
vapor
oi
dumitru andreșoi