Noile cote la importurile de produse agricole din Ucraina în UE vor fi mai mari decât înainte de război

Agribusiness   
Noile cote la importurile de produse agricole din Ucraina în UE vor fi mai mari decât înainte de război

Uniunea Europeană și Ucraina negociază un nou acord care va fixa cote la importurile de produse agricole din Ucraina, cote care vor fi 'undeva între' nivelurile actuale și scutirile temporare acordate Ucrainei în 2022, după începerea invaziei rusești, a declarat comisarul european pentru Agricultură, Christophe Hansen, citat de Reuters.

Uniunea Europeană a suspendat, temporar, tarifele și cotele pentru produsele agricole din Ucraina, după invazia rusească care a început în 2022, însă acest sistem a expirat la data de 5 iunie 2025.

Urmărește-ne și pe Google News
Germania riscă încă doi ani de recesiune dacă războiul comercial cu SUA escaladează, avertizează Bundesbank CITEȘTE ȘI Germania riscă încă doi ani de recesiune dacă războiul comercial cu SUA escaladează, avertizează Bundesbank

Începând de vineri, Ucraina a revenit la regimul de cote care exista înainte de război, în timp ce părțile negociază un nou acord pe terme lung, în cadrul căruia Bruxelles-ul vrea să ajungă la un echilibru între susținerea Ucrainei în războiul său cu Rusia, și respectarea fermierilor europeni îngrijorați de afluxul de importuri ieftine din Ucraina, scrie Agerpres.

'Ceea ce va fi negociat va fi ceva între cotele prevăzute în actualul DCFTA și măsurile comerciale autonome', a declarat comisarul european pentru Agricultură, Christophe Hansen într-un interviu acordat joi pentru Reuters.

DCFTA (Zona de liber schimb aprofundată și cuprinzătoare UE-Ucraina) se referă la acordul comercial care exista între Ucraina și UE înainte de război. 'Măsurile comerciale autonome' se referă la decizia UE de a suspenda, temporar, cotele la importurile ucrainene din 2022.

Zilele trecute, ministrul ucrainean al Agriculturii, Vitaliy Koval, a spus că autoritățile de la Kiev vor face eforturi pentru un acord cu UE care să includă condiții mai bune decât cel de dinainte de război. 'Cu siguranță vor fi cote, sperăm că va fi vorba de o majorare a cotelor comparativ cu 2021', a spus ministrul ucrainean al Agriculturii.

Lege promulgată - Vaccinarea anti-HPV, extinsă pentru fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani CITEȘTE ȘI Lege promulgată - Vaccinarea anti-HPV, extinsă pentru fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani

Fermierii europeni se plâng că importurile mari de zahăr ieftin din Ucraina, permise în cadrul scutirilor acordate de Bruxelles, afectează producția internă. În ultimul an, ca răspuns la explozia importurilor, UE a declanșat 'frâne de urgență' sau a reintrodus cote la diferite produse precum zahăr și ouă.

Importurile de zahăr ucrainean în UE au urcat până la 400.000 de tone în sezonul 2022/23 și peste 500.000 de tone în sezonul 2023/24, depășind cu mult cota de dinainte de război, de 20.000 de tone.

Hansen a spus că noile cote la zahăr vor fi 'semnificativ mai mari' decât cele prevăzute în acordurile convenite înainte de război. 'Eu cred că putem absorbi o numită cantitate de aceste produse', a spus comisarul european, care a adăugat însă că există unele sensibilități când vine vorba de zahăr, carne de pasăre și ouă.

Negocierile pentru un nou acord UE-Ucraina au început în data de 2 iunie. Hansen a spus că este fezabil ca un acord să fie încheiat până la vară. 'Acum depinde de ambele părți. Cred că, tehnic, asta ar putea fi fezabil' spus Hansen.

ULTIMA ORĂ Băncile revizuiesc din nou în scădere prognoza de creștere economică a României CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Băncile revizuiesc din nou în scădere prognoza de creștere economică a României

Produsele agricole au reprezentat 60% din exporturile Ucrainei, care anul trecut au avut o valoare de 41,6 miliarde de dolari, iar Uniunea Europeană a cumpărat aproximativ 60% din aceste produse, cu o valoare de aproximativ 15 miliarde de dolari.

Un parlamentar ucrainean declara luna trecută că încetarea accesului preferențial la piața din UE ar putea lipsi Kievul de venituri echivalente cu 3,5 miliarde de euro pe an, o gaură pe care alte piețe nu o vor putea acoperi.

'Solidaritatea noastră cu Ucraina este la fel de fermă ca întotdeauna și de acea suntem deciși să încheiem acest acord cât mai rapid posibil', a spus Hansen. 

viewscnt
Afla mai multe despre
ucraina
cereale