Proprietarul Agricost, acord de 500 milioane dolari pentru livrări de grâu în Egipt

Proprietarul Agricost, acord de 500 milioane dolari pentru livrări de grâu în Egipt
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 17 aug 2023

Grupul arab din domeniul agriculturii Al Dahra, proprietarul Agricost Brăila, va furniza grâu Egiptului în următorii cinci ani, în cadrul unui acord în valoare totală de 500 milioane dolari.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Guvernul de la Cairo a semnat un parteneriat cu Al Dahra și Abu Dhabi Exports Office (ADEX), divizia de finanțare a exporturilor din cadrul Fondului pentru Dezvoltare din Abu Dhabi, pentru furnizarea de grâu în Egipt pe o perioadă de cinci ani, începând din 2023.

Acordul va asigura “o aprovizionare constantă cu grâu de morărit importat de înaltă calitate” în Egipt.

Mai mulți operatori din industria lactatelor, a procesării uleiurilor și grăsimilor, a morăritului și panificației și a furajelor au încasat un ajutor de stat de 500.000 de euro CITEȘTE ȘI Mai mulți operatori din industria lactatelor, a procesării uleiurilor și grăsimilor, a morăritului și panificației și a furajelor au încasat un ajutor de stat de 500.000 de euro

Finanțarea achizițiilor va fi asigurată de ADEX, prin intermediul unei facilități de tip revolving acordate guvernului egiptean, în valoare de 100 de milioane de dolari pe an, cu reînnoiri planificate pe o perioadă de cinci ani.

Al Dahra este un jucător proeminent în industria agroalimentară la nivel internațional, cu peste 160.000 de hectare de terenuri agricole în Egipt, România, Serbia, SUA și alte țări, specializat în cultivarea, producția, depozitarea și comercializarea de cereale, nutrețuri și produse alimentare de bază.

Grupul arab exploatează 28.000 de hectare de teren în Egipt, fiind cel mai mare producător de grâu și porumb din sectorul privat din țară.

La nivel global, producția de cereale și semințe oleaginoase a grupului se ridică la aproximativ 600.000 de tone pe an.

Fondat în 1995, Al Dahra are sediul în Emiratele Arabe Unite și este principalul trader de cereale din Orientul Mijlociu, cu afaceri anuale de 1 miliard de dolari. Grupul arab a achiziționat, în 2018, Agricost Brăila, cea mai mare companie agricolă din România.

În 2021, Al Dahra a deschis 5 fabrici pentru comprimarea și uscarea plantelor furajere, în România, Bulgaria și Serbia, după o investiție totală de 117 milioane de euro.

Agricost deține și administrează cea mai mare exploatație agricolă în sistem integrat din UE, situată în Insula Mare a Brăilei, amplasată la o distanță de 160 km față de București și 130 km față de Portul Constanța. Exploatația din Insula Mare a Brăilei este gestionată prin intermediul a 29 de ferme vegetale, interconectate, care alcătuiesc o zonă agricolă compactă, cu o suprafață de 57.000 de hectare de teren agricol fertil, cu liber acces la Dunăre.

Exploatația agricolă produce anual peste 500.000 de tone de cereale, constând în diverse culturi de toamnă și vară, precum grâu, orz, soia, floarea-soarelui și porumb.

Al Dahra este parte a holdingului Al Ain, controlat de șeicul Hamdan Bin Zayed Al Nahyan, fost vicepremier al Emiratelor Arabe Unite și președinte de onoare al clubului de fotbal Al Jazeera. Este cel mai tânăr frate al actualului emir și președinte al Emiratelor Arabe Unite, Khalifa bin Zayed Al Nahyan.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
al dahra
agricost braila
contract furnizare grau egipt