A fost efectuat primul zbor transatlantic cu 100% biocombustibil: emisii zero, dar costă de trei ori mai mult

A fost efectuat primul zbor transatlantic cu 100% biocombustibil: emisii zero, dar costă de trei ori mai mult

Foto Boeing

Profit.ro
Profit.ro
scris 30 nov 2023

Primul zbor transatlantic din lume, alimentat în întregime cu biocombustibil, a durat 7 ore și 20 de minute și a sosit pe aeroportul „JFK” din New York, o avanpremieră a ceea ce se va întâmpla în următorii ani, odată cu introducerea unor noi reguli privind reducerea emisiilor în Europa, relatează Corriere Della Sera.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Avionul Boeing 787 al companiei Virgin Atlantic, unul dintre principalii transportatori britanici, a decolat de pe aeroportul Heathrow din Londra la ora locală 11:49 cu codul special «VS100» pentru a indica prezența 100% de «combustibil sustenabil pentru aviație» / «Sustainable aviation fuel», SAF așa cum este mai bine cunoscut. Nu este încă primul zbor comercial din toate punctele de vedere, adică cu pasageri plătitori, în timp ce inițiativa este marcată de ecologiști drept o încercare de „greenwashing”, arată Rador.

VIDEO Cel mai nou nod rutier, pe Autostrada Bucureștiului - deschis CITEȘTE ȘI VIDEO Cel mai nou nod rutier, pe Autostrada Bucureștiului - deschis

Regulile

Pentru pregătirea zborului special, compania fondată de Sir Richard Branson (care se afla la bord) a trebuit să ceară și să obțină autorizație de la Autoritatea Aviației Civile Britanice (CAA): Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației permite, de fapt, zborurile cu un maxim de 50% biocombustibil amestecat cu kerosen tradițional. Produși din uleiuri uzate, reziduuri de lemn sau alge, combustibilii sustenabili pentru aviație ar putea reduce emisiile de dioxid de carbon din transportul aviației cu 60% și până la 80%.

Producție limitată

Dar astăzi producția de SAF este foarte limitată și costisitoare. Conform celor mai recente statistici, cantitatea de biocombustibil produsă în lume satisface doar 0,1% din cererea totală. În 2022 – calculează IATA, principala asociație internațională a transportatorilor aerieni – 300 de milioane de litri (echivalent cu 240.000 de tone) de biocombustibil au fost produși în uzine, în timp ce în 2028 producția ar trebui să ajungă la cel puțin 69 de miliarde de litri. Apoi, costul este o altă problemă: SAF costă în prezent de 2-3 ori mai mult decât kerosenul clasic.

Între SAF și hidrogen

Boeing și Airbus – cei doi producători de avioane -, dar și cei care produc motoare de avioane (cum ar fi Rolls-Royce), pariază puternic pe biocarburanți, împreună cu transportatorii pentru a atinge așa-numitul „zero net” și în așteptare să înceapă oficial alimentarea pe hidrogen. Dar, în timp ce acesta din urmă ar trebui să fie utilizat pe zboruri scurte și medii, SAF ar fi destinat conexiunilor intercontinentale. În special, Europa a stabilit limite semnificative pentru companiile aeriene.

Începe proiectarea pentru încă un drum radial din regiunea București-Ilfov CITEȘTE ȘI Începe proiectarea pentru încă un drum radial din regiunea București-Ilfov

Regulile UE

„ReFuelEu” stabilește că, din 2025, toate zborurile cu plecare de pe un aeroport din Uniunea Europeană vor fi obligate să utilizeze o cotă minimă de carburant sustenabil pentru aviație: 2% în 2025, 6% în 2030, 20% în 2035, 34% în 2040, 42% în 2045 și 70% în 2050. În cadrul acestei cote obligatorii, UE a decis, însă, să includă și prezența combustibililor sintetici (e-kerosen): 1,2% în 2030, 5% în 2035 și 35% în 2050. Experții de la SEO Amsterdam Economics și Royal Netherlands Aerospace Center estimează costuri suplimentare de 820 de miliarde de euro, în perioada 2018-2050.

Impactul asupra prețurilor

Dar această tranziție energetică riscă să coste destul de mult și pasagerii. După cum a relatat „Corriere della Sera”, fără stimulente publice pentru sector, legea combustibililor ecologici pentru aviație este destinată să crească costul biletelor de avion în Europa încă din 2025 și până la 30 de euro pe sens din 2035 (menținând fixe prețurile zborurilor). Pentru o piață precum Italia – unde anul trecut tariful mediu pentru un zbor intern/european unic a fost de aproximativ 61 de euro – ar însemna o creștere de 50%.

viewscnt
Afla mai multe despre
avion
new york