Toyota Land Cruiser, unul dintre cele mai cunoscute automobile de off-road din lume, va fi, în sfârșit, electrificat, pe piața din Europa, pentru a contribui la reducerea emisiilor de carbon ale companiei. Intervenția inginerilor la motor a fost, însă, minimă, pentru a nu-i perturba prea mult capacitățile recunoscute.
SUV-ul Toyota Land Cruiser va avea, începând de la sfârșitul acestui an, o motorizare hibrid, dar cu o arhitectură limitată la 48 de volți, adică un mild-hybrid. Decizia șefilor Toyota a fost de menținere a motorului actual de 2.8 litri, căruia i-a fost adăugat un motor electric care va avea și rol de generator, precum și o baterie litiu-ion, pentru stocarea energiei recuperate la frânare.

Constructorul japonez ne asigură că noul motor va aduce „performanțe mai fluide și mai confortabile atât pe șosea, cât și în off-road”, garantând că nu vor fi compromise capacitățile de deplasare în teren accidentat.
Noul Land Cruiser a fost lansat în urmă cu doar câteva luni, după o pauză foarte lungă, de 14 ani, în care compania nu a mai introdus un înlocuitor al vechii generații, pe piața europeană. Mașina a primit un design nou, inspirat de liniile moderne ale mărcii regăsite pe alte modele, dar loial stilului și proporțiilor care l-au consacrat în decenii de existență.

Platforma pe care o folosește noul Land Cruiser este tot GA-F, ca și la modelul din SUA, dotată cu cele mai noi tehnologii de asistență, precum Land Tracing Assist și Stabilizer Disconnect Mechanism.
Primul motor cu care a fost lansat a fost un diesel, o surpriză pentru marca japoneză care renunțase la acest combustibil în Europa. Propulsorul turbo de 2.8 litri este cel care a fost transformat în mild-hybrid, pentru reducerea cifrelor privind emisiile, cel puțin la nivel teoretic, în timp ce puterea motorului rămâne neschimbată, 204 CP, la fel și cuplul maxim, 500 Nm.
Singurele motoare pe benzină de pe acest model vor ajunge doar în Europa de Este non-UE, adică în Ucraina, Moldova, Rusia. În SUA, mașina va fi lansată cu un motor pe benzină 2.4 litri, 330 CP, același dedicat și pieței din China. O versiune a acestui motor, dar cu o putere mai mică, 281 CP, va ajunge în Orientul Mijlociu și Europa de Est, iar motorul de 2.7 litri benzină și 163 CP va fi alocat Japoniei și Europei de Est.

Toyota explică faptul că noul sistem hibrid a fost proiectat în așa fel încât să poată fi integrat simplu pe motoarele termice existente, fără modificări semnificative. De asemenea, componentele sunt proiectate și poziționate pentru a rezista la medii dure, astfel încât capacitățile vehiculului în off-road rămân la același nivel, inclusiv capacitatea de traversare a unui vad de apă de până la 70 cm. Cest lucru a permis utilizarea acestui motor și pe pickup-ul Hilux.
Bateria litiu-ion de 48 de volți are 13 celule și o capacitate de 4,3 Ah, adică aproximativ 0,2 kWh și a fost proiectată pentru a nu afecta spațiul de încărcare al mașinii. Bateria poate oferi un surplus de putere, în situații dificile, de până la 12 kW și 65 Nm.
Motorul 2.8 litri mild-hybrid va rămâne singurul motor disponibil pe piața din Europa.