Cel mai popular model al mărcii Dacia, SUV-ul Duster, considerat de managerii francezi ai companiei Renault ca fiind mai popular decât marca în sine, a fost anunțat de rețeaua Renault pe piața din Australia, unde va putea fi comandat începând cu luna iulie, conform datelor Profit.ro.
Australienii vor avea acces la cel mai popular SUV din Europa, în rândul clienților particulari, Duster, care este totodată și unul dintre cele mai cumpărate SUV-uri din toate segmentele în regiunea europeană.

Modelul a fost anunțat de marca Renault, care va prelua importul și distribuția, sub siglă proprie, așa cum face și în America de Sud și, începând din acest an, în Turcia.

Clienții și presa din țara de la antipozi au avut parte de o prezentare a noului model, care va face parte din gama „de aventură” a mărcii Renault, formată din modelele care sunt produse în Europa de Dacia. Mașina va ajunge oficial la dealeri luna viitoare, când vor fi deschise și comenzile.
Tot atunci vom afla și prețul pe care Renault îl va cere pentru Duster în această țară, care este destul de atentă la prețurile vehiculelor în general.
Primele estimări vorbesc despre un nivel de aproximativ 30.000 de dolari australieni, un preț echivalent cu aproximativ 17.000 de euro.
Ce spune presa din Australia despre Duster
„Vândut în Europa sub marca Dacia, o marcă atentă la costuri a Renault, Duster, construit în România, este un SUV mic care rivalizează cu crossovere precum Skoda Kamiq și Suzuki Vitara”, scrie unul dintre jurnaliștii prezenți la evenimentul de debut.

„Mașinile Dacia sunt la câteva săptămâni distanță de Australia. Duster, un SUV mic, similar ca dimensiuni cu un Subaru Crosstrek , este vândut în Europa sub marca românească low-cost Dacia, a Renault”, scrie un alt jurnalist.
„Mult așteptatul Duster 2025 nu urmează să intre în showroom-urile locale decât luna viitoare, dar probabil că acest lucru nu îi va împiedica pe locuitorii din Sydney să observe două vehicule de omologare care circulă prin oraș și regiunea înconjurătoare în următoarele săptămâni”, mai anunță presa australiană.

„Cererea pentru acest vehicul în Europa este foarte mare, așa că Australia va primi o alocare inițială limitată, înainte ca livrările să crească anul viitor”, a declarat Glen Sealey, directorul general al Renault Australia.
El a anunțat jurnaliștii că „Spre deosebire de multe alte vehicule din segmentul SUV-urilor mici, Duster are un nivel autentic de abilități off-road pentru cei care vor să scape din jungla urbană”.

Duster 3 a fost anunțat cu motoarele din Europa, dar a fost confirmată și versiunea 4x4 cu cutie automată, care va fi prezentată la finalul acestui an și, probabil, va fi livrată începând de anul viitor.