S-a spus despre mașinile electrice că vor aduce nu doar o reducere a emisiilor de CO2, ci și costuri de utilizare mult mai mici decât la automobilele cu combustie, datorită prețului mai mic al energiei electrice și randamentului mult mai bun al motoarelor. Diferențele de costuri sunt, însă, foarte mari, de la o țară la alta, în UE, iar România nu se regăsește, din păcate, printre cele mai ieftine la acest capitol.
Care sunt prețurile pe care proprietarii de mașini electrice le plătesc pentru a-și încărca bateriile în cel mai accesibil loc, adică acasă? Sunt diferențe destul de mari între vestul și estul Europei, dar și între țările din aceleași regiuni ale Europei, contrastele fiind chiar mai pronunțate decât în cazul carburanților, diesel sau benzină.
O analiză de piață realizată de Switcher, pe baza prețurilor afișate de companiile de distribuție a energiei electrice, raportată la valorile medii ale bateriilor și la un consum de asemenea mediu, arată că Germania își păstrează poziția de țară scumpă și la acest capitol, având un cost de peste 6 ori mai mare decât țara de pe ultimul loc. În comparație cu România, potrivit datelor evidențiate în analiza de preț, costul în Germania pentru un „plin” de energie este de două ori mai mare, ceea ce înseamnă că la o medie de 1000 de km parcurși lunar, un proprietar de mașină electrică din Germania va plăti cu peste 100 de euro în plus față de unul din România.

În același timp, România nu reușește să se claseze printre cele mai ieftine țări, din perspectiva prețului la energia disponibilă în rețeaua consumatorilor privați, prețul pe baza căruia au fost făcute calculele de către cei de la Switcher fiind de 0,95 lei per KWh. Dincolo de faptul că prețul real din piață este mai mare decât atât la mulți furnizori de energie, începând de luna viitoare el va crește chiar și la companiile cele mai ieftine, Hidroelectrica de exemplu anunțând un preț de 1,1 lei, iar alte companii având o estimere de 1,3 lei, pentru consumuri mai mari de 255 – 300 kWh.
Capacitatea medie a bateriei pe baza căreia s-au făcut calculele, pentru România, este de 64 kWh, iar consumul mediu luat în considerare este de 17,5 kWh/100 km. Valorile sunt ușor diferite de la o țară la alta, pe baza parcului auto electric din fiecare țară și a vitezei medii cu care rulează mașinile, în funcție de profilul drumurilor.
Țara noastră are un preț similar cu cel din Norvegia, 0,19 cenți pe kWh, fiind mai mare decât prețul din alte 14 țări europene, din UE și din afara UE. Printre țările membre UE cu prețuri mai mici decât cel de la noi se numără Slovacia, Croația, Malta, Bulgaria, Ungaria.
Cele mai mici prețuri la energie și cele mai mici costuri de încărcare a bateriei la o capacitate 100% sunt în Turcia, Georgia și țările din fosta Iugoslavie. În top 10 al celor mai ieftine țări se află și Ungaria, care este totodată și cea mai accesibilă țară din UE, din acest punct de vedere, cu numai 0,10 cenți pe kWh. Prețul unui kWh în Turcia, Georgia și Kosovo este aproape ridicol, de 0,06 - 0,08 cenți, adică aproximativ 30 de bani.
În clasamentul celor mai scumpe țări, Germania domină cu un preț de 0,39 cenți pe kWh, adică aproximativ doi lei, un preț pe care s-ar putea să-l vedem și în România în curând, la unii furnizori. Cu acest preț, un proprietar de mașină electrică plătește 25,73 euro pentru un plin de energie, cu un cost de 7,06 euro pentru o sută de kilometri. Valoarea este de aproximativ 30% din cea a unui rezervor de benzină, la prețurile din această țară, cu mențiunea că un plin de benzină ajunge pentru o autonomie dublă față de bateria electrică de circa 66 kWh. Prețul pentru un kilometru, în Germania, la alimentarea cu benzină, este de circa 13 - 14 euro, adică dublu față de cel cu curent electric.
În continuare, pe locurile următoare în clasamentul celor mai scumpe țări pentru încărcarea bateriei se află Danemarca, cu valori apropiate de Germania, Irlanda și apoi un grup de țări care au un preț ceva mai scăzut, care duce un „plin” de baterie la circa 21 de euro: Belgia, Cehia și Cipru. Italia, Lichtenstein și Franța coboară la 20 de euro, iar Finlanda, Portugalia și Polonia merg și mai jos cu prețul, la circa 17 euro pentru un plin. Între 20 și 25 de cenți pe kWh se află 11 țări, toate cu prețuri mai mari decât cel din România, țări în care un kilometru parcurs cu mașina electrică încărcată la priza de acasă costă între 3,5 și 4,5 euro.

Este important să precizăm și faptul că prețurile la stațiile de încărcare publice sunt mult mai mari, ceea ce duce prețul unui plin de baterie la valori chiar duble față de costul unei încărcări acasă.
Cei de la Switcher spun că prețurile energiei electrice au crescut din 2020 și până astăzi, mărind astfel costurile de încărcare pentru vehiculele electrice. O ușoară scădere înregistrată în ultimele 12 – 15 luni nu a readus prețurile la nivelurile de acum cinci ani.
Tranziția la propulsia electrică pentru autoturisme și autovehiculele comerciale ușoare este susținută de Uniunea Europeană prin legislația care a înăsprit regulile privind emisiile de CO2 la vehiculele noi și prin stabilirea datei de 1 ianuarie 2035 ca dată la care va fi interzisă vânzarea de autovehicule cu emisii de CO2. Cu toate acestea, interesul populației din UE pentru mașinile electrice a scăzut, după primul val de acum circa 5 – 6 ani, din cauza temerilor privind autonomia corelat cu inexistența unei rețele de încărcare suficiente. De asemenea, prețul încă ridicat de achiziție al mașinilor electrice îi ține pe europeni departe de acest tip de vehicule.
O recuperare importantă de costuri, pentru un autoturism electric, este realizată nu doar prin consumul de energie, ci și prin reducerea substanțială a costurilor de întreținere.
Top cele mai ieftine țări pentru încărcarea bateriei
(preț pentru o încărcare 100%)
1 Turcia – 4,05 euro
2 Georgia - 4,59 euro
3 Kosovo – 4,87 euro
4 Bosnia & Herzegovina – 5,91 euro
5 Montenegro – 6,55 euro
6 Ungaria - 6,73 euro
7 Serbia – 7,23 euro
8 Albania – 7,50 euro
9 Bulgaria – 7,94 euro
10 Malta – 8,49 euro
Top cele mai scumpe țări pentru încărcarea bateriei
(preț pentru o încărcare 100%)
1 Germania – 25,73 euro
2 Danemarca – 24,56 euro
3 Irlanda – 24,24 euro
4 Belgia – 21,62 euro
5 Cehia – 21,55 euro
6 Cipru – 21,21 euro
7 Italia – 20,30 euro
8 Lichtenstein – 20,15 euro
9 Franța – 19,09 euro
10 Finlanda – 17,81 euro