Compania rusească Kamaz va dezvolta și va putea fabrica în Ungaria autovehicule electrice

Compania rusească Kamaz va dezvolta și va putea fabrica în Ungaria autovehicule electrice
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 ian 2022

Reprezentanții Ministerului ungar al Inovației și Tehnologiei (ITM) și ai companiei ruse Kamaz au semnat o scrisoare de intenție, în cadrul unei videoconferințe și anunță că cea mai mare companie de autovehicule din Rusia va dezvolta și va putea fabrica în Ungaria autovehicule electrice.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Centrul de cercetare și dezvoltare al celui mai mare producător rus de autovehicule își va începe activitatea, anul acesta, în Ungaria, cu 65 de ingineri de înaltă calificare", se arată într-un comunicat remis de Ministerul ungar al Inovației și Tehnologiei (ITM) preluat de agenția ungară de presă MTI.

2022, ultimul an în care Lamborghini va vinde numai automobile echipate cu motoare pe combustie CITEȘTE ȘI 2022, ultimul an în care Lamborghini va vinde numai automobile echipate cu motoare pe combustie

În document se subliniază că, în decurs de doi ani, se va dubla numărul specialiștilor care se vor ocupa de electromobilitate în centrul din Ungaria al companiei, care va ajunge astfel la capacitatea completă a personalului. De la mijlocul deceniului, compania va putea aduce în Ungaria și linii de producție. Cu privire la acestea, reprezentanții Ministerului ungar al Inovației și Tehnologiei (ITM) și cei ai companiei Kamaz au semnat, în data de 24 ianuarie 2022, o scrisoare de intenție, în cadrul unei videoconferințe, scrie News.ro.

Negocierile dintre ITM și Kamaz au început în vara anului trecut, în vederea stabilirii unei cooperări bilaterale în domeniul industriei auvehiculelor electrice.

Cooperarea planificată se va putea desfășura în două etape. Prima fază se va concentra pe cercetarea și dezvoltarea comună. Partea ungară va ajuta la formarea echipei de ingineri, încurajând parteneriatele universitare și industriale și oferind un mediu de clasă mondială pentru testare. Centrul de cercetare și dezvoltare din Ungaria va putea oferi, până în anul 2024, 130 de locuri de muncă pentru specialiști, se mai arată în comunicat.

În continuare, potrivit documentului, vor putea urma construcția și punerea în funcțiune a liniilor de producție, pentru care partenerul ungar va propune o locație de investiție. Aici, vor putea fi produse, cel mai devreme începând din anul 2025, aproximativ 32.000 de autovehicule electrice pe an.

Potrivit planurilor, până în anul 2030, fabrica din Ungaria își va putea mări producția de aproximativ 10 ori. Pentru a pune în practică aceste idei, părțile vor putea înființa o societate mixtă.

Grupul Kamaz este cea mai mare companie de autovehicule din Rusia și una dintre primele 20 din lume care produce camioane grele. Numai din camioane oferă peste 60 de modele, dar mai produce și remorci, autobuze și motoare. Produsele grupului sunt utilizate în peste 80 de țări. În anul 2018, Kamaz a început și producția de serie a autobuzelor electrice.

"Producția de autovehicule este un sector cheie pentru creșterea economică, performanța industrială, ocuparea forței de muncă și a exportului autohton. Prin urmare, este în interesul Ungariei să-și consolideze capacitățile în toate domeniile sectorului pentru un viitor sustenabil, care în mai multe privințe trece prin schimbări radicale. În dezvoltarea autovehiculelor complet electrice vom prinde o poziție avantajoasă cu pista de testare ZalaZONE și cu capacitatea de producție de vârf din Europa în ce privește bateriile. KAMAZ are o experiență de jumătate de secol în acest domeniu industrial. În urma cooperării, sediul lor din Budapesta va putea deveni un centru important de distribuție pentru vânzările în Europa", a spus el.

viewscnt
Afla mai multe despre
kamaz
ungaria
masini electrice