Stațiile de transport public din București vor avea sisteme de informare a călătorilor.
Va prezenta informații despre programul de circulație a vehiculelor - mai exact, persoanele care așteaptă în stație vor ști exact în cât timp vine mașina.

Investiția este estimată la aproape 178 de milioane de lei inclusiv TVA, fiind avizată acum de Consiliul General al Municipiului București.
Pentru implementarea proiectului, Primăria Capitalei va primi 5,7 milioane de euro prin PNRR.

„968 de stații de transport public din Capitală vor avea panouri digitale pe care vor fi afișate informații în timp real, referitoare la organizarea și programul de circulație al vehiculelor. Datele vor fi furnizate călătorilor atât vizual cât și audio.
Am depus o cerere de finanțare prin PNRR, aflată în etapa de evaluare, iar în ședința de consiliu de ieri s-au aprobat modificările necesare solicitate de finanțator pentru aprobarea proiectului. Valoarea finanțării prin PNRR este de 5,68 milioane de euro fără TVA. Investițiile vor consta în echipamente (panouri digitale) cu sisteme de susținere, respectiv software de management al panourilor digitale și componente de software pentru conectarea sistemului finanțat la bazele de date existente”, a anunțat atunci Nicușor Dan.