A început prima etapă a lucrărilor la tunelul Robești de pe secțiunea 2 (Boița - Cornetu) a autostrăzii Sibiu-Pitești în lungime de 900 metri.
Lucrările la această secțiune au început cu un prim tronson în zona Boița, iar în în urmă cu o lună și jumătate au mai fost autorizate încă 4 viaducte între jm 14+150 și km 17+670 pe direcția dinspre Sibiu spre Pitești.

Contractul aferent acestei secțiuni prevede construcția a:
31,33 km de autostradă
49 de poduri și viaducte
7 tuneluri cu lungimi cuprinse între 250 m și 1590 m
1 ecoduct în zona localității Lazaret, care avea 210 metri lungime, care va traversa râul Olt, calea ferată și DN7

Contractul pentru construcția secțiunii 2 are o valoare de 4,25 miliarde lei (fără TVA), sumă asigurată prin Programul Transport 2021-2027.
Termenul contractual pentru finalizarea lucrărilor este decembrie 2028.