Șeful Dacia discută despre stelele EuroNCAP: Dacă iei o mașină second-hand de 5 ani, va avea zero stele în ziua de azi

Auto/Transporturi   
Șeful Dacia discută despre stelele EuroNCAP: Dacă iei o mașină second-hand de 5 ani, va avea zero stele în ziua de azi

Denis le Vot, CEO-ul mărcii Dacia, a răspuns din nou întrebărilor pe marginea nivelului de siguranță din mașinile pe care marca românească le produce. El a răspuns și de această dată cu aceleași mesaje: Dacia echipează mașinile cu tehnologiile esențiale pentru a le menține prețurile, dar siguranța acestor mașini este multe peste cea a unor automobile vechi.

„Sunt atât de mulți oameni care nu-și permit o mașină nouă, care are 5 stele EuroNCAP, și ei se duc și se uită la mașini vechi care în ziua de astăzi ar primi zero stele sau chiar stele negative”, a explicat Denis le Vot, șeful Dacia, într-un interviu acordat revistei britanice Car Magazine.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Primul tren produs de polonezi pentru România a intrat în țară CITEȘTE ȘI FOTO Primul tren produs de polonezi pentru România a intrat în țară
Evenimente
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a

Francezul care a transformat Dacia într-o marcă mainstream în ultimii ani, punându-și amprenta pe noile modele Duster și Bigster, spune că mașinile Dacia care au trei stele „au un nivel ridicat de siguranță pasivă și sunt mult mai sigure decât mașinile second-hand pe care le înlocuiesc”.

Acest lucru face parte din filosofia mărcii, „mobilitate accesibilă”, care înseamnă mașini mai bune în termeni de emisii, eficiență și siguranță, în comparație cu automobilele rulate. „Când înlocuiești mașini second-hand care sunt vechi de șase-șapte ani cu acestea noi, acesta este un lucru bun pentru comunitate”, mai spune Le Vot.

VIDEO Zăpadă pe Transalpina. Drumarii amână deschiderea CITEȘTE ȘI VIDEO Zăpadă pe Transalpina. Drumarii amână deschiderea

Șeful Dacia, care înainte de a prelua conducerea mărcii românești a condus diferite divizii de activitate ale Renault Group, dar și Nissan SUA, spune că Dacia „nu vânează stele EuroNCAP”, ci se asigură să echipeze mașinile cu tehnologiile și dotările esențiale. El a amintit că modelul Jogger a fost depunctat și a primit doar o stea doar pentru că nu a montat alerte de centură pentru al treilea rând de scaune.

Dacia Jogger a primit scoruri de 70% pentru protecția pasagerilor adulți, care i-ar fi adus 4 stele, și 69% pentru protecția copiilor, echivalent pentru 3 stele, primind totodată numai 39% pentru siguranța activă, din cauza monitorizării ocupanților (lipsa alertei de centură). În toate testele de impact, Jogger s-a comportat bine și a primit scoruri destul de mari.

„Regretăm să vedem că am luat doar o stea pe Jogger, în principal pentru că nu am inclus un reminder de centură pe rândul al treilea. Putem discuta la infinit, dar este o decizie pe care am luat-o”, spune le Vot, care cred însă că „părinții care își pun copiii pe scaunele de pe rândul al treilea vor avea grijă întotdeauna să le pună centurile de siguranță. Dacă am fi adăugat acel dispozitiv ar fi însemnat costuri în plus pentru mașină”.

Producția Ford Otosan în uzina din Craiova a frânat și în aprilie sub nivelul de anul trecut CITEȘTE ȘI Producția Ford Otosan în uzina din Craiova a frânat și în aprilie sub nivelul de anul trecut

Denis le Vot explică și felul în care s-a luat decizia în cadrul companiei, pentru o astfel de abordare. „Greutatea echipamentelor de siguranță active la care s-a ajuns este complicat de administrat. De aceea am făcut o alegere. Nu ne place să facem pariuri pe siguranța pasivă, dar facem alegeri pe siguranța activă”, spune șeful Dacia, dând de înțeles că testele de impact sunt cele care contează, iar siguranța bazată pe electronice rămâne doar la nivelul impus de legislație.

„Sunt oameni care cumpără mașini pentru că au 5 stele și cheltuie oricât pentru a avea acel sentiment de siguranță. Respect acest lucru”, a mai spus Denis le Vot jurnaliștilor britanici.

Dacia se bucură de o presă foarte bună în Marea Britanie, care nu contenește să laude raportul calitate/preț pe care îl au mașinile mărcii Dacia, în condițiile în care prețurile automobilelor sunt mult mai mari în regat decât în Uniunea Europeană.

VIDEO George Simion, mesaj către votanții săi: Am văzut imagini cu voi plângând, tăind pașapoartele. Nu avem semnale majore de fraude CITEȘTE ȘI VIDEO George Simion, mesaj către votanții săi: Am văzut imagini cu voi plângând, tăind pașapoartele. Nu avem semnale majore de fraude

Dacia a primit numeroase premii în ultimii ani pentru modelele sale, cel mai recent, Duster, având peste 25 de premii acordate de presa europeană, dintre care cele mai multe au fost în Germania și Marea Britanie.

Dacia Duster a fost deja testat anul trecut de EuroNCAP și a primit 3 stele, având un nivel echivalent cu 4 și 5 stele (peste 70 și, respectiv, 80%) pentru protecția la impact a pasagerilor adulți și copii, în timp ce Bigster nu a fost deocamdată testat.

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia duster euroncap
denis le vot
jogger euroncap