Cel puțin patru persoane și-au pierdut viața și 23 au fost salvate în naufragiul unui feribot care transporta 65 de persoane către insula indoneziană Bali, a declarat un oficial al poliției locale, relatează AFP.
'Douăzeci și trei de persoane salvate, patru morți', a declarat pentru AFP Rama Samtama Putra, șeful poliției din orașul Banyuwangi, în estul insulei Java, de unde a plecat feribotul, scrie Agerpres

Feribotul 'transporta, de asemenea, 22 de vehicule, între care 14 camioane', a menționat sursa citată.
Accidentele maritime au loc în mod constant în Indonezia, un vast arhipelag cu aproximativ 17.000 de insule, accidente care survin parțial din cauza condițiilor de siguranță insuficiente.