Compania Națională de Investiții Rutiere are lansați în licitație peste 400 de kilometri de autostradă pe principalele coridoare ale țării.
Are și trei obiective aflate în proiectare și alte șase în faza de proiectare și execuție, toate acestea însumând peste 50 de miliarde de lei, anunță directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.
'Noi, în scurta perioadă de când am început activitatea - primele licitații le-am lansat la sfârșitul lunii septembrie 2024 - avem lansați în licitație peste 400 de kilometri de autostradă pe principalele coridoare ale țării. Avem trei obiective aflate în proiectare și alte șase obiective aflate în proiectare și execuție. Toate acestea însumează peste 50 de miliarde de lei.
Sunt obiective esențiale pentru noi și, ca abordare nouă, să zic așa, studiile de fezabilitate nu au mai fost impuse ca soluții imperative în licitațiile noastre. Asta înseamnă că am lăsat deschisă poarta pentru antreprenori să-și adapteze tehnologiile și să oferteze cele mai bune prețuri. Înseamnă în același timp că le-am dat de muncă colegilor mei ca să verifice ceea ce fac antreprenorii, căci întotdeauna antreprenorul o să vrea să facă mai mult profit și noi o să vrem să facem calitate, însă am încredere că le vom duce la final cu succes', a afirmat Budescu.

Potrivit acestuia, CNIR este 'un element nou pe scena administrativă a infrastructurii rutiere în România', scrie Agerpres.
'În mai anul trecut, am aprobat primul buget al acestei companii. La sfârșitul lui iunie 2024 au venit primii ingineri în cadrul companiei. Însă, între timp, ne-am mișcat destul de bine cu tot ceea ce am realizat noi la Compania de Investiții Rutiere și ne dorim pe viitor să îmbunătățim atât ceea ce privește implementarea proiectelor de infrastructură rutieră, cât și colaborarea cu antreprenorii. Noi avem câteva direcții strategice pe care le urmărim în derularea activității noastre.
Aici, sustenabilitatea este unul din pilonii principali pe care i-am avut în vedere și pe care-i avem în vedere și dorim să-i dezvoltăm în viitor, în cadrul contractelor noastre, și sperăm ca strategia noastră de viitor să includă și proiectele de parteneriat public-privat, pe lângă cele pe fonduri europene, de care ne ocupăm deja', a menționat șeful CNIR.
Gabriel Budescu a subliniat că perspectivele noii companii de infrastructură sunt acelea de a prelua toate celelalte obiective de investiții aflate în portofelul Ministerului Transporturilor și speră să aibă cât mai curând o strategie pe termen mediu și lung, care, pe de o parte, să ajute CNIR să se dezvoltăm, iar pe de altă parte să ajute antreprenorii să aibă o predictibilitate.

Pe partea de organizare internă, directorul general a susținut că a încercat să digitalizeze cât mai mult posibil încă de la bun început.
'Pe lângă aspectele interne, bucătăria noastră internă, pontaj electronic, mașini dotate cu GPS, aplicații interne de gestionare a resurselor umane, am introdus de curând și o aplicație prin care orice cetățean poate verifica dacă terenurile sunt afectate sau nu de obiectivele aflate în derulare la Compania Națională de Investiții Rutiere. Dezvoltăm în continuare această aplicație pentru a oferi posibilitatea de a fi interogată și funcție de numărul cadastral. Este o aplicație care va fi în continuare îmbunătățită ca orice alt lucru. Așa cum spune o vorbă -
'Atunci când învățarea se oprește și evoluția se oprește' -, noi ne dorim să evoluăm în continuare. Pe lângă aspectele acestea interne, în relația cu antreprenorii, așa cum v-am spus, am introdus și utilizarea BIM în premieră ca și cerință a unui beneficiar, am introdus utilizarea echipamentelor electrice sau hibride, după caz, și pentru prima dată am solicitat utilizarea în cadrul lucrărilor noastre a materialelor reciclabile, apropo de sustenabilitate, pentru că am cerut să avem în fundația autostrăzilor, pentru prima oară, utilizat un procent de minimum 3% material reciclabil. În viitor vom îmbunătăți aceste aspecte și vom mai veni și cu alte elemente de noutate', a dat el asigurări.
În plus, a subliniat Budescu, s-a urmărit și dezvoltarea economiei pe orizontală, prin implicarea autorităților locale în zonele traversate de obiectivele CNIR.

'Avem în același timp și parteneriate cu instituțiile de învățământ. Am încercat să dezvoltăm și economia orizontală prin implicarea autorităților locale acolo pe unde trec obiectivele noastre. Am solicitat în cadrul proiectelor să fie angajați șomeri din județele traversate de obiectivele CNIR. Am inițiat inclusiv un protocol cu Administrația Penitenciarelor, astfel încât să fie folosită forța de muncă din penitenciare și consider un aspect foarte important ca acești oameni să poată fi reintegrați pe piața muncii și în societate în același timp'', a precizat Gabriel Budescu.
Directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), Gabriel Budescu, a participat, miercuri, la evenimentul dedicat infrastructurii și colaborării româno-italiene 'Italy & Romania, building together sustainable infrastructure', organizat de Agenția Italiană pentru Comerț Exterior (ITA), în cadrul căruia Agenția Națională de Presă AGERPRES este unul dintre partenerii media.