ANUNȚ Ce se întâmplă cu prosumatorii după 1 iulie: Pot să vând energie unui furnizor și să cumpăr de la altul?

Energie   
ANUNȚ Ce se întâmplă cu prosumatorii după 1 iulie: Pot să vând energie unui furnizor și să cumpăr de la altul?

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) prezintă noi informații, acuym sub formă de întrebări și răspunsuri, despre ce se va întâmpla cu prosumatorii după 1 iulie, când expiră plafonatea tarifelor la energie.

  • Sunt prosumator. Ce se schimbă pentru mine de la 1 iulie?

Răspuns ANRE: Dacă aveți un contract în vigoare cu un furnizor de energie electrică, acesta rămâne valabil cu aceleași clauze. În ceea ce privește prețul, dacă contractul dumneavoastră are termen de expirare după data de 1 iulie, ar trebui să vi se aplice prevederile și prețul din contract, până la expirarea acestuia, atunci când vi se va transmite o nouă ofertă.

Urmărește-ne și pe Google News
Grupul nipon NTT DATA preconizează o creștere de 300% a prezenței în România. Anunțul a fost făcut la întâlnirea dintre vicepreședintele executiv al grupului, Tadaoki Nishimura, și președintele Senatului Mircea Abrudean CITEȘTE ȘI Grupul nipon NTT DATA preconizează o creștere de 300% a prezenței în România. Anunțul a fost făcut la întâlnirea dintre vicepreședintele executiv al grupului, Tadaoki Nishimura, și președintele Senatului Mircea Abrudean
  • Dar s-a schimbat prețul de furnizare, nu mai este plafonat.

Răspuns ANRE: Da, schema de plafonare a prețurilor la energie electrică s-a încheiat, dar drepturile prosumatorilor nu s-au modificat. Dacă aveți o putere instalată de până la 200 kW aveți dreptul la compensare cantitativă direct în factură, iar dacă ați produs mai multă energie decât ați consumat, puteți utiliza cantitatea de energie pe o perioadă de maximum 24 de luni de la data facturării.

Practic, dacă energia electrică produsă în calitate de prosumator este egală cu energia electrică consumată de dumneavoastră, atunci nu ar trebui să fiți impactat de finalizarea schemei de plafonare-compensare. În cazul în care, balanța indică un auto-consum mai mare decât producția, atunci pentru diferență veți plăti prețul final pe care îl regăsiți în contractul de furnizare.

În cazul în care energia electrică produsă de dumneavoastră este cantitativ mai mare decât cea consumată în intervalul de facturare (de obicei lunar), prețul pe care îl veți primi pentru această energie ar trebui să fie egal cu prețul energiei electrice active din contractul de furnizare.

  • Am o putere instalată mai mare de 200 kW. Ce se întâmplă în cazul meu?

Răspuns ANRE: Rămâne valabil ceea ce scrie în lege: pentru prosumatorii cu putere instalată de peste 200 kW și până în 400 kW, furnizorii sunt obligați să achiziționeze energia electrică produsă și livrată la un preț egal cu prețul mediu ponderat înregistrat în Piața pentru Ziua Următoare în luna în care a fost produsă energia respectivă.

  • După 1 iulie, kilowattul vândut de prosumator furnizorului mai este egal cu kilowattul cumpărat de furnizor de la prosumator?

Răspuns ANRE: Da, dacă puterea instalată este de până la 200 kW. Dacă aveți o putere instalată mai mare de 200 kW, atunci se aplică prevederile descrise la punctul 3.

Guvernul restituie bani producătorilor de energie supraimpozitați și se așteaptă la un cost de 1,5 miliarde de lei. CCR a declarat în noiembrie supraimpozitarea ca fiind neconstituțională - proiect CITEȘTE ȘI Guvernul restituie bani producătorilor de energie supraimpozitați și se așteaptă la un cost de 1,5 miliarde de lei. CCR a declarat în noiembrie supraimpozitarea ca fiind neconstituțională - proiect
  • Am găsit pe comparatorul ANRE o ofertă mai bună pentru mine în calitate de consumator. Pot să vând energie unui furnizor și să cumpăr de la altul?

Răspuns ANRE: Nu, calitatea de prosumator presupune același furnizor. Dacă doriți să vă schimbați contractul, atunci trebuie să vă analizați cu mare atenție balanța de energie electrică livrată versus energia electrică consumată. Adică este necesar să faceți un calcul dacă, per total, într-un an, aveți deficit sau surplus de energie electrică și să stabiliți ce este mai convenabil pentru dumneavoastră.

  • Cum aleg cel mai bun furnizor pentru mine?

Răspuns: ANRE vă pune la dispoziție un comparator de oferte: https://posf.ro/comparator?comparatorType=electric

România are peste 200 mii de prosumatori

Capacitatea totală de producție energie electrică a prosumatorilor aproape s-a dublat anul trecut, de la 1,3 GW la 2,4 GW, potrivit Asociației Prosumatorilor și Comunităților de Energie. Din panourile solare de pe acoperișuri a fost livrată în rețeaua energetică națională o cantitate de 1,2 TWh, în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro.

EXCLUSIV VIDEO FOTO Încep protestele la ANAF. Angajați de la ANAF Ilfov, Trezorerie și direcția de mari contribuabili au declanșat protest spontan CITEȘTE ȘI EXCLUSIV VIDEO FOTO Încep protestele la ANAF. Angajați de la ANAF Ilfov, Trezorerie și direcția de mari contribuabili au declanșat protest spontan

Potrivit datelor ANRE, prosu­matorii au ajuns, la finalul primului trimestru, la o capacitate instalată de 2.567 MW față de 1.618 MW, în aceeași perioadă a anului trecut.

Numărul prosuma­to­rilor a ajuns la pes­te 213 mii de membri, a­proa­pe dublu față de nive­lul din 2024.

viewscnt
Afla mai multe despre
anre
rosumatori