Guvernul va analiza toate programele care țin de componenta de mediu, iar premierul Ilie Bolojan consideră că trebuie susținute, în condițiile actuale de deficit bugetar, doar cele care stimulează exporturile.
”Nu mai avem capacitatea financiară să ne susținem toate programele care erau dedicate din bugetul de stat unor anumite componente economice.
V-aș da un exemplu: avem componenta de panouri fotovoltaice. Personal cred că având mult mai puțini bani la dispoziție trebuie să ne rezumăm strict la acele programe de susținere a unor direcții care rezolvă câteva lucruri. În primul rând, ne cresc capacitatea de a ne crește exporturile.
Avem un deficit comercial foarte mare și dacă venim cu un program de sprijin pe o componentă mai mică sau mai mare într-o anumită zonă economică, cred că trebuie să susținem firmele care exportă din România sau programe de genul acesta”, a spus Bolojan.

Acesta a sugerat că programul de fotovoltaice ar putea fi afectat de această decizie.
”De exemplu, pe componenta de fotovoltaic am ajuns să avem niște dezechilibre foarte mari în sistemul energetic. El este gândit în România să se lucreze în bandă, deci în producții de tip hidrocentrale, termocentrale și așa mai departe.
Și pentru că, din păcate, nu s-a investit în acești ani în stocare, în instalații, capacitatea de absorbi noi infuzii de fotovoltaic este foarte scăzută. În anumite zone sunt probleme destul de mari și deci nu putem face rău susținând un anumit program care sună bine, într-adevăr, dar trebuie să vedem care sunt efectele lui economice. Și datorită acestui deficit foarte mare trebuie să ne prioritizăm și aceste programe”, mai spus premierul

Bolojan a mai spus că ar trebui susținute firmele care dacă dezvoltă, de exemplu, componenta de prelucrare a produselor agricole și scad astfel importurile.
”Pentru că avem niște importuri foarte mari în zone unde le-am putea înlocui și de ce să nu susținem un program Cumpără ceva făcut în România, pentru că ne echilibrăm parțial bugetele comerciale sau susținem niște linii de finanțare care generează un plus de tehnologie, aduc tehnologii noi în România.
Dar dacă susținem o finanțare care înseamnă import total din străinătate, nu vom face decât să dezechilibrăm dacă ea nu aduce în plus”, a mai spus premierul.

Recent, fostul ministru al Mediului, declarase că banii cheltuiți pe panouri fotovoltaice, pe acumulatori pentru prosumatori și pompe de căldură se duc ”direct în China”, având în vedere că aceste echipamente nu se produc în Europa.