Bursa Română de Mărfuri: Volumul de gaze tranzacționat între 2013 și 2017 reprezintă doar 7% din consumul național

Bursa Română de Mărfuri: Volumul de gaze tranzacționat între 2013 și 2017 reprezintă doar 7% din consumul național
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 apr 2017

Volumul de gaze tranzacționate pe platformele electronice pe care le administrează Bursa Română de Mărfuri (BRM) a fost de 34,3 milioane MWh din iulie 2013, de când bursa a obținut licența de operator administrare a pietelor centralizate, și până în prezent, ceea ce reprezintă în jur de 7% din consumul național de gaze naturale în această perioadă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Din 2013 și până acum, BRM a organizat 1.044 de licitații, arată un comunicat.

În perioada ianuarie - aprilie 2017, cantitatea de gaze tranzacționată pe BRM a fost de 12,2 milioane MWh, adică 25% din consumul național estimat pentru această perioadă, iar numărul de licitații a fost de 130, scrie News.ro.

OMV reclamă din nou statul român la Tribunalul Arbitral de la Paris. Austriecii cer să li se ramburseze cheltuieli de mediu de 153 milioane lei CITEȘTE ȘI OMV reclamă din nou statul român la Tribunalul Arbitral de la Paris. Austriecii cer să li se ramburseze cheltuieli de mediu de 153 milioane lei

În anul 2016, pe BRM s-au trazacționat 15,5 milioane MWh, însemnând aproape 13% din consumul național de gaze.

viewscnt
Afla mai multe despre
bursa romana de marfuri
gaze