EXCLUSIV: „Tesla Brăila Gigafactory" stagnează; varianta exitului, pe masa Tesla - surse

Energie   
EXCLUSIV: „Tesla Brăila Gigafactory" stagnează; varianta exitului, pe masa Tesla - surse

Proiectul ″Tesla Brăila Gigafactory", de construire a unei fabrici de sisteme de stocare a energiei printr-o investiție estimată la aproape 100 de milioane de euro, înregistrează noi întârzieri. Între timp dezvoltatorul, grupul ceh Tesla, a luat în calcul inclusiv un exit, parțial sau total, prin cooptarea unui partener care să continue proiectul, au declarat pentru Profit.ro surse apropiate Tesla.

“Anul trecut se obținuseră o extensie a implementării proiectului finanțat partial printr-un ajutor de stat, pentru sfârșitul anului 2025, și autorizația de construcție. Dar proiectul nu a avansat, așa încât, ținând cont de stadiul actual, cel mai devreme în 2026 ar putea să fie gata”, au spus sursele citate.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit acestora, printre variantele luate în calcul de Tesla, cel puțin la un moment dat, s-a numărat și exitul, parțial sau total, prin cooptarea unui partener care să continue investiția.

Contactați de Profit.ro, reprezentanții grupului ceh nu au dorit să comenteze.

Proiectul anunțat în premieră de Profit.ro în 2022, în valoare totală de 450 de milioane de lei, ar urma să beneficieze de un ajutor de stat de 200 de milioane de lei, având ca locație Parcul Industrial al Zonei Libere Brăila.

În vara anului trecut, reprezentanții Tesla transmiteau că întârzierile sunt determinate de modificările aduse proiectului inițial, inclusiv dublarea capacității, și că fabrica urma să fie lansată în iunie 2025.

Principala facilitate de producție a grupului a făcut parte, înainte de Revoluția de Catifea din 1989, din conglomeratul comunist cehoslovac producător de echipamente electrice, electronice și electrocasnice Tesla, notoriu și în România acelei epoci, printre altele prin magnetofoanele și aparatele radio purtând această marcă.

Cel mai important activ al grupului este fabrica Tesla din orașul slovac Liptovsky Hradok, unde sunt produse în prezent sisteme de stocare de energie bazate pe baterii, dar și alte tipuri de echipamente energetice, de telecomunicații și IT.

Sub "umbrela" juridică cehă a Tesla Global SE funcționează mai multe business-uri, toate legate de producția, stocarea și managementul consumului industrial de energie electrică din surse regenerabile.

Printre fondatorii, acționarii și managerii Tesla Global SE se numără inginerul și omul de afaceri slovac Dusan Lichardus, care, prin fondul de investiții Dravus Investment, a deținut și operat până în 2019 un număr de 3 parcuri fotovoltaice în vestul României, în județul Bihor, cu putere instalată cumulată de 11 MW.

viewscnt
Afla mai multe despre
tesla fabrică brăila