OMV va plăti în euro gazul rusesc

OMV va plăti în euro gazul rusesc
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 mai 2022

OMV se alătură altor companii europene care fac plăți în euro la Gazprombank pentru gazul rusesc, a anunțat grupul energetic austriac, adăugând că nu se așteaptă la probleme în urma conversiei în ruble, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Am implementat acum un proces de plată care să respecte sancțiunile, acesta va asigura plata livrărilor de gaze în timp util. Considerăm îndeplinite obligațiile noastre de plată cu transferul sumei în euro", a declarat un purtător de cuvânt al OMV, pentru Reuters.

VIDEO România - locul 1 în Europa la numărul de femei aflate în managementul companiilor. Ciucă - Am lucrat cu doamne și cu domnișoare CITEȘTE ȘI VIDEO România - locul 1 în Europa la numărul de femei aflate în managementul companiilor. Ciucă - Am lucrat cu doamne și cu domnișoare

După ce Rusia a cerut cumpărătorilor străini să plătească în ruble pentru gazele livrate, în caz contrar riscând să le fie întreruptă aprovizionarea, unele guverne și firme din UE au cerut instrucțiuni detaliate de la CE privind posibilele soluții de plată pentru gazele naturale, un combustibil utilizat la încălzirea locuințelor, producția de electricitate și funcționarea uzinelor din Europa, scrie Agerpres.

Potrivit Comisiei Europene, sancțiunile UE nu împiedică firmele să-și deschidă conturi la o bancă desemnată și firmele pot plăti pentru gazele rusești, atât timp cât o fac în moneda convenită în actualele lor contracte și declară tranzacția finalizată când este achitată în acea monedă.

viewscnt
Afla mai multe despre
omv
gaz