Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost oprită controlat joi, la numai o zi de la resincronizarea ei la Sistemul Energetic național, după efectuarea unor lucrări de mentenanță plaficate, a anunțat operatorul centralei, Nuclearelectrica.
“SN Nuclearelectrica SA anunță ca Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost oprita în mod controlat în noaptea de 25 iunie 2025, în vederea realizării unor investigații suplimentare și, eventual, lucrări de remediere ale unor sisteme ale Unității 2.
Investigațiile și lucrările de remediere se realizează cu respectarea procedurilor, fără impact asupra securității nucleare, personalului și populației”.

Nuclearelectrica anunța miercuri că Unitatea 2 CNE Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic National, ca urmare a finalizării cu success a programului de oprire planificata.
Unitatea 2 se resincronizase la SEN mai devreme decât se planificase inițial, în condițiile în care, potrivit datelor de la momentul opririi (11 mai), unitatea nucleară ar fi urmat să fie din nou operațională abia la 28 iunie.
Tot miercuri, a fost declanșată o alarmă de incendiu la cealaltă unitate, Unitatea 1 a CNE Cernavodă, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, care au precizat că focul se manifestă într-o cameră unde se află echipamente tehnice.
”Arde într-o cameră tehnică din pavilionul administrativ, cameră în care se află echipamente tehnice”, au afirmat reprezentanții ISU Dobrogea.
Societatea Națională Nuclearelectrica SA anunță că în data de 25 iunie 2025, în partea administrativă a amplasamentului CNE Cernavodă, a avut loc o degajare de fum, fără flacără, într-o cameră a Pavilionului Administrativ.

”Sursa degajării de fum a fost identificată și gestionată, în prezent neexistând niciun risc aferent. Degajarea de fum în Pavilionul Administrativ al amplasamentului CNE Cernavodă nu a avut impact asupra securității nucleare, personalului, mediului sau producției”, au transmis reprezentanții SN Nuclearelectrica.
Nuclearelectrica are ca domenii de activitate producerea de energie electrică, termică și de combustibil nuclear. Societatea funcționează sub autoritatea Ministerului Energiei, statul român deținând 82,49% din acțiuni, iar alți acționari 17,50%, după listarea companiei la bursă în 2013.
Centrala nucleară (CNE) Sucursala Cernavodă exploatează două unități nucleare CANDU, care sunt două dintre cele mai performante unități din cele peste 400 de centrale nucleare din lume, o fabrică de combustibil nuclear și este în curs de realizare a unui ciclu integrat al combustibilului prin achiziționarea unei linii de prelucrare a concentratului de uraniu, pentru a sprijini proiectele de investiții pe termen lung ale companiei.