Bursa – în neclintire

Bursa – în neclintire

Sursa foto: BVB

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 7 iun 2023

Indicii principali de la BVB au avut deviații mici față de sesiunea precedentă și cele mai tranzacționate acțiuni au staționat pe nivelurile de referință ale zilei precedente.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Soluții pentru dezghețarea piețelor financiare, dezvoltarea bursei, a emitenților și instrumentelor disponibile vor fi dezbătute la Profit Piața de Capital.forum. Evenimentul, programat pe 13 iunie, de la ora 10.00, este organizat cu sprijinul Bursei de Valori București, al Băncii Transilvania și al ING Bank România, urmând a fi transmis live pe Profit News TV.

Rendința a fost de vânzare pe bursele europene, unde indicii principali de la Londra, Paris și Frankfurt au înregistrat deprecieri de aproximativ jumătate de procent. Prin contrast, piața românească de acțiuni a rezistat destul de bine și a reușit să se mențină la reperele ședinței anterioare în condițiile unui rulaj de 44,10 milioane lei (8,89 milioane euro), foarte apropiat de media multianuală care a adus BVB promovarea la statutul de piață emergentă sub criteriile FTSE Russell.

Sesiunea a arătat mai degrabă de nemișcare dacă avem în vedere că cele mai lichide acțiuni au închis în staționare, la prețul de 2,0300 lei/acțiune, titlurile Fondul Proprietatea (FP) care au cumulat transferuri de 12,45 milioane lei, și la prețul de 18,80 lei/acțiune titlurile Băncii Transilvania (TLV) ce au adunat volume echivalente cu 10,38 milioane lei.

 

Sunt stagnări care au fost ancoră și pentru indici ce au fost în zona unor aprecieri minore: Ă0,16% pentru indicele compozit BET-XT, Ă0,11% pentru indicele financiar BET-FI care a închis la nivelul 50.773,93 de puncte, Ă0,22% pentru indicele energetic BET-NG și Ă0,12% pentru indicele reprezentativ BET care la nivelul de 12.178,04 de puncte este în zona mediei mobile exponențiale de 200 de zile (EMA200), cea care marchează punctul de echilibru al pieței.

Interes a existat și pentru titlurile producătorilor de energie. Astfel, titlurile OMV Petrom (SNP) s-au corectat cu 0,40%, până la prețul de 0,4950 lei/acțiune, pe a 3-a activitate a sesiunii, de 6,45 milioane lei, titlurile Nuclearelectrica (SNN) au suferit un declin de 1,82%, până la prețul de 45,90 lei/acțiune, și titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au urcat cu 0,84%, până la prețul de 42,25 lei/acțiune, ultimele 2 simboluri cumulând schimburi apropiate de ,86 milioane lei.

Reperul unui rulaj de 1 milion de lei a mai fost depășit de titlurile Transgaz (TGN), care au avut un salt de 4,40%, până la prețul de 16,60 lei/acțiune.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
transgaz
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
nuclearelectrica