OMRO IFN vine cu cea de-a 4-a emisiune de obligațiuni la bursă. De ce doar IFN-urile își mai pot croi drum pe această piață

Piața de capital   
OMRO IFN vine cu cea de-a 4-a emisiune de obligațiuni la bursă. De ce doar IFN-urile își mai pot croi drum pe această piață

Sursa foto: BVB

Societatea specializată în microfinanțare OMRO IFN listează pe piața AeRO titluri obligatare cu scadența la 7 ani.

O nouă emisiune de obligațiuni corporative vine la bursă. În secvență scurtă după promovarea unui astfel de instrument la începutul anului, OMRO IFN listează la 1 iulie pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare al BVB o emisiune în valoare de 11,64 milioane lei scadență în anul 2032 (OMRO32), plasată către un număr de 4 investitori.

Urmărește-ne și pe Google News

La începutul anului, firma a mai promovat o emisiune obligațiuni denominată în moneda unică europeană în valoare de 1,56 milioane euro cu maturitate în anul 2029 (OMRO29E).

Dobânda plătibilă în 10 cupoane a noului instrument financiar este de 10,50%. Aceasta intrase în piață la scadența altor titluri, cu valoare de 2,00 milioane euro (OMRO25E).

Statul propune administrator provizoriu la Romgaz: directoarea de investiții a aeroportului din Sibiu, care a lucrat și pentru Cătălin Botezatu CITEȘTE ȘI Statul propune administrator provizoriu la Romgaz: directoarea de investiții a aeroportului din Sibiu, care a lucrat și pentru Cătălin Botezatu

De asemenea, OMRO IFN mai are listată pe bursa românească și o emsiune denominată în moneda națională în valoare de 10,00 milioane lei și care are scadența în februarie 2027.

Promovată înainte de puseul de creștere a costurilor de finanțare la nivel mondial, aceasta are o dobândă fixă de 9,50%.

Tot un jucător de pe acest segment al creditării, Mikro Kapital, a listat la jumătatea lunii februarie o emisiune de obligațiuni, în valoare de 2,00 milioane euro, scadentă în anul 2027 (MKR27E) și pvând un cupon anual al dobânzii fix, de 12,00%.

VIDEO Profit.ro - Piața de Capital.forum. Alexandru Petrescu, ASF: Personal, dar și instituțional, nu cred că traversăm o criză. Este nevoie de noi listări, vor veni în perioada următoare. Nu ne putem raporta constant la povestea de succes Hidroelectrica CITEȘTE ȘI VIDEO Profit.ro - Piața de Capital.forum. Alexandru Petrescu, ASF: Personal, dar și instituțional, nu cred că traversăm o criză. Este nevoie de noi listări, vor veni în perioada următoare. Nu ne putem raporta constant la povestea de succes Hidroelectrica

Într-o discuție cu Profit.ro, directorul unei case de brokeraj afirma că, în prezent, dobânzile pentru firmele românești sunt foarte mari, astfel încât sunt puține business-uri care pot genera marje de profit care să justifice contractarea de finanțări la costurile de peste 10% ale pieței de obl,igațiuni de la BVB.

IFN-urile, care plasează fără probleme resurse la randamente peste respectivele niveluri, se califică la aceste finanțări din piața de obligațiuni românească și sunt în măsură să plătească respectivele dobânzi.

Acțiunile Transelectrica depășesc maximul din 2007 în prefigurarea unui dividend-record. Cât mai pot urca titlurile transportatorului energetic național CITEȘTE ȘI Acțiunile Transelectrica depășesc maximul din 2007 în prefigurarea unui dividend-record. Cât mai pot urca titlurile transportatorului energetic național

Firma este controlată de Bogdan Ciobotaru, prin Danube Capital - 84,4999%, administrator la Leumi, First Bank și Digi, alături de Helenos Belgia - 15,5%.

În 2023, veniturile din activitatea de creditare, reprezentând venituri din dobânzi și comisioane, s-au majorat cu 36,9% față de perioada de referință (2022), de la 12,557 milioane de lei la 17,2 milioane de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
omro ifn
bursa
bvb
obligatiuni