China: Investigații privind închiderea spontană a unor iPhone-uri

China: Investigații privind închiderea spontană a unor iPhone-uri
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 nov 2016

O asociație de protecție a consumatorilor din China investighează plângeri ale unor proprietari de iPhone-uri potrivit cărora dispozitivele se închid spontan chiar dacă bateriile nu sunt consumate în totalitate, relateazăMarketWatch.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Problema, care ar afecta telefoane iPhone 6 și iPhone 6s, este cea mai recentă dificultate întâmpinată de Apple în China, unde vânzările companiei au încetinit, în timp ce guvernul a devenit mai ferm în relația cu companiile din industria tehnologiei, scrie News.ro.

Anunțul a venit în contextul îngrijorărilor sporite legate de relațiile sino-americane după alegerea lui Donald Trump ca președinte al SUA, care a descris China ca o manipulatoare a pieței valutare.

Asociația Consumatorilor din China, autorizată de stat, dar care nu este autoritate de reglementare oficială, a anunțat că utilizatorii au raportat că iPhone-urile lor se închid automat chiar dacă bateriile sunt încărcate în proporție de peste 50%. Telefoanele nu pot fi deschise decât dacă sunt puse la încărcat, chiar și după actualizarea sistemului.

Reprezentanții Apple au fost contactați de asociație în legătură cu reclamațiile.

Un purtător de cuvânt al Apple a refuzat să comenteze.

Facebook cumpără parole de la hackeri CITEȘTE ȘI Facebook cumpără parole de la hackeri

Apple a investit masiv în China în ultimii ani, iar directorul general Tim Cook a călătorit în această țară mai mult ca oriunde, în ultimii trei ani, el afirmând că piața chineză va devansa SUA, ca cea mai mare piață a companiei.

Vânzările Apple în China au început însă să încetinească, după ce au crescut puternic, ca urmare a concurenței tot mai mari din partea producătorilor locali.

Veniturile obținute de Apple în regiunea Greater China, care include Hong Kong și Taiwan, au scăzut cu 17% în anul fiscal încheiat în septembrie, după o creștere de 84% în anul precedent.

În iunie, biroul municipal pentru proprietate intelectuală din Beijing a interzis vânzările de aparate iPhone 6 și iPhone 6s, într-un caz referitor la brevete. Interdicția nu a fost aplicată pentru că Apple a făcut apel.

În aprilie, guvernul chinez a închis magazinul online pentru cărți al Apple și serviciul de filme, pentru că nu respectau reglementările locale în domeniul media.

viewscnt
Afla mai multe despre
iphone